loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Conform Dicționarului explicativ al limbii romane, organizația este o "asociație de oameni cu concepții sau preocupări comune, uniți conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activități organizate"[1]. Cu alte cuvinte, o organizație este un grup de două sau mai multe persoane care lucrează împreună, pentru a-și atinge anumite scopuri, obiective asumate.

Desigur, organizația poate fi creată pentru a servi unor variate scopuri, în lucrarea de față vom lua în considerare exclusiv organizațiile create în scopuri economice - respectiv, întreprinderile; în acest context, întreprinderea poate fi considerată o unitate economică ce produce sau distribuie bunuri și servicii, utilizând o serie de resurse - materiale, financiare, umane și informaționale. Rezultă că succesul unei întreprinderi este condiționat de găsirea celei mai bune combinații între cele patru categorii de resurse.

Pornind de la definițiile prezentate mai sus, elementele care caracterizează o organizație sunt[2]:

  • obiectivele, strâns legate de crearea sa, de misiunea acesteia, exprimă, într- o forma concretă și măsurabilă, scopurile activității; acestea pot fi:
  • generale, corespunzând rolului (sau misiunii) întreprinderii. Ele sunt fixate pentru perioade lungi de timp;
  • derivate, eșalonate astfel încât realizarea lor prealabilă să conducă treptat spre atingerea obiectivelor generale; realizarea lor constituie obiectul diferitelor funcțiuni ale întreprinderii;
  • specifice, care condiționează realizarea obiectivelor derivate și sunt fixate pentru fiecare activitate în parte sau pentru fiecare compartiment al întreprinderii[3];
  • resursele necesare desfășurării activității, care sunt, așa cum am văzut:
  • materiale (utilaje, materii prime, unelte, mobilier etc.);
  • financiare (capital propriu, credite, surse atrase etc.);
  • umane (ansamblul angajaților, ca număr și structură, cu toate nevoile, motivațiile, cunoștințele, experiența, atitudinile, abilitățile, interesele lor);
  • informaționale (informații propriu-zise și tehnologia aferentă);
  • planul sau programul de activitate necesar realizării obiectivelor propuse;
  • conducerea (managementul), reprezentată prin angajați abilitați să ia decizii ce vizează fixarea și realizarea obiectivelor.

Având în vedere aceste elemente, care se combină într-un mod unic, particular, de la o organizație la alta, considerăm interesantă abordarea întreprinderii prin prisma teoriei sistemelor, tot mai des întâlnită în literatura de specialitate. Aceasta permite tratarea întreprinderii nu ca o simplă alăturare de elemente, ci ca elemente care se intercondiționează în spațiu și timp și care, de asemenea, depind în mare măsură de componentele mediului extern al firmei. Cu alte cuvinte, putem considera întreprinderea ca un sistem complex, deschis și dinamic, a cărei reprezentare o regăsim în fig. 2.1.

Sistemul întreprinderii poate fi caracterizat de următoarele trăsături[4] [5] [6]:

X este un sistem social, cuprinzând un ansamblu de activități umane cu o finalitate bine determinată și care dau viață tuturor elementelor tehnice, tehnologice și de altă natură; sub acest aspect, întreprinderea reprezintă un complex de relații interpersonale, în care indivizii diferențiați în funcție de autoritate, status, rol se constituie în grupuri distincte, pe baza cărora este clădită în mod efectiv întreprinderea;

X este un sistem tehnico-productiv, având la bază o serie de activități care au ca scop obținerea unor bunuri și/sau servicii, folosind în acest scop un ansamblu de mijloace materiale, tehnice și tehnologice;

X este un sistem economic care, prin natura activităților desfășurate: aprovizionare, desfacere, creditare, plata unor taxe și impozite etc., își atinge scopul de a oferi bunuri și servicii pe care societatea le cere, într-o anumită cantitate și de o anume calitate, și de a obține profit.

Rolul organizațiilor în societate este foarte complex: de la realizarea funcției economice a societății până la satisfacerea nevoilor personale ale indivizilor care o compun. Astfel, întreprinderea poate fi percepută:

  • ca o unitate de producție de bunuri sau servicii;
  • ca o unitate de repartiție, dacă se are în vedere faptul că ea creează valoare adăugată, care se repartizează angajaților sub formă de recompense bănești, acționarilor sub formă de dividende, statului sub formă de impozite;
  • ca o celulă socială, fiind un ansamblu de persoane și grupuri, cu aspirații adesea divergente, dar care participă la realizarea unor obiective comune;
  • ca un centru de decizie, ca urmare a competenței de a lua decizii și de a-și asuma riscuri[7].

 

[1] * * * DEX, București, Editura Univers Enciclopedic, 1996, pag. 727

[2]  T. Zorlențan, E. Burduș, G. Căprărescu, Managementul organizației, București, Editura Economică, 1998, pag. 113

[3] C. Russu, Management, București, Editura Expert, 1993, pag. 50

[4] După: V. Cernescu, I. Mihăilescu, S. Stanciu, Management - teorie și practică, București, Editura Actami, 1994, pag. 70 și Donna Wood, Business and Society, Harper Collins Publishers, USA, 1990, pag. 15 5t-x

După: V. Cernescu, I. Mihăilescu, S. Stanciu, op. cit., pag. 71

[6]  V. Cernescu, I. Mihăilescu, S. Stanciu, op. cit, pag. 71

[7] T. Zorlențan, E. Burduș, G. Căprărescu, op. cit, pag. 155

Loading...