loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Etica socială se ocupă de relațiile omului cu cei din jurul său; individul este deci în centru.

Din rațiuni economice, întreprinderile acționează întotdeauna în serviciul unor persoane; binele comun al organizației reprezintă un ansamblu de obiective pe care membrii săi încearcă să le obțină. De aceea, putem spune că etica în organizație se bazează pe două principii fundamentale:[1]

  1. supremația omului asupra organizației;
  2. atingerea scopurilor sau binelui comun respectând principiile morale.

Când vorbim despre etică în întreprindere, trebuie să avem în vedere toate dimensiunile acesteia:

+- etica p ersonală;

-I- etica indivizilor ca membri ai organizației (atingerea scopurilor respectând regulile interne);

-I- etica organizației (reguli, obceiuri, norme în atingerea scopurilor) și etica întreprinderii în relațiile sale cu mediul exterior (furnizori, clienți, concurenți, mass-media, societatea în ansamblul său, mediul natural).

Aceste dimensiuni sunt interdependente și se influențează reciproc; o organizație nu poate fi etică dacă membrii săi nu au un comportament care poate fi astfel calificat; de asemenea, o organizație care promovează principiile morale, prin instituționalizarea unui set de reguli de conduită, nu va tolera în interiorul său indivizii care încalcă aceste reguli sau valorile morale. Mai mult, practica arată că respectarea unor principii morale în interiorul firmei se prelungește și în relațiile acesteia cu mediul extern.

Însăși strategia organizației poate oglindi poziția acesteia din punct de vedere etic; ambiția unui înalt nivel al eticii profesionale este inseparabilă de ambiția unui înalt nivel al eficienței economice și a investiției în progres; uneori, exigențele eticii în întreprindere pot ajunge să modifice strategia aleasă. De aceea, putem spune că o strategie de înaltă eficiență oferă mijloacele unei practici exigente a eticii și invers. Strategia și etica se conjugă astfel la nivelul organizației. Ajungem astfel la concluzia că etica este rentabilă; ea trebuie percepută ca o investiție a organizației, mai ales pe termen mediu și lung. Ea nu se opune profitului, ci doar profitului injust obținut ilegal și/sau imoral.

Calitatea etică a întreprinderii și a personalului său depinde, în mare măsură, de calitățile și capacitatea de conducere a managerilor săi. Orice conducător are o responsabilitate morală deosebită: el trebuie să dea dovadă de un înalt profesionalism, să conducă oamenii spre atingerea obiectivelor firmei, să fie un exemplu de conduită pentru colaboratorii săi; mai mult, el trebuie să contribuie la instituționalizarea eticii în cadrul organizației (cultură, mijloace, reguli, obiceiuri, practici etc.)

Etica trebuie să însoțească întregul proces de luare a deciziei, în toate etapele sale. Octave Gelinier, cunoscut teoretician al managementului, propune implementarea unui “test de etică”, cu trei întrebări:

  1. Este legal? Această decizie va încălca legea sau regulile interne ale firmei?
  2. Această decizie este echitabilă pentru toate părțile interesate, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung?
  3. Mă voi simti mândru de această decizie? Dar dacă familia mea ar cunoaște decizia? Dar dacă s-ar publica?[2]

Ce trebuie să facă însă un conducător, pentru a-și îndeplini rolul său de practicant și susținător al eticii în organizație?

Iată câteva exemple de acțiuni ce intră în responsabilitatea sa morală: ajută colaboratorii să cunoască scopul, sensul muncii;

O elimină condițiile care îi fac pe ceilalți să acționeze în mod egoist sau imoral;

> descoperă necesitățile reale ale colaboratorilor tăi și îi ajută să și le satisfacă;

O nu-și ascunde greșelile; le recunoaște, le rectifică și își cere scuze;

influențează comportamentul celorlalți prin exemplul personal;

respectă demnitatea colaboratorilor;

își exercită autoritatea fără concesi, dar în mod corect etc.

Există însă numeroase practici în întreprindere care pot să încurajeze managerii sau ceilalți angajați să se comporte fără a respecta normele eticii. Probleme cum ar fi: atenție parțială pentru integrarea noilor angajați; presiunea zilnică pentru profit și rezultatele pe termen scurt; angajarea unor persoane numai cu pregătire tehnică sau cu ambiții personale extraordinare, lipsa transparenței, opturarea canalelor de informare etc. subliniază lipsa atașamentului organizației față de etică. Permițând sau încurajând să se izoleze de propria comunitate sau de tovarașii lor (prin muncă excesivă sau transferuri frecvente), organizația face dificilă recunoașterea de către angajați a comportamentului lor lipsit de etică.

În general, activitățile privind conducerea resurselor umane (cum ar fi: recrutarea și selecția de personal, evaluarea formală, analiza posturilor, remunerarea, aplicarea măsurilor disciplinare ș.a.m.d.) sunt cele care se confruntă cel mai adesea cu dileme de ordin etic. Pentru a încuraja totuși etica, în domeniul gestiunii resurselor umane, managerii pot susține unele acțiuni sau atitudini cum ar fi:                                                                                    ’                      ’

X recrutarea de personal cu experiență în posturi sensibil legate de etică aceste persoane vor avea noțiuni clare despre ce activități sau acțiuni se află sub practica normal acceptată, din punct de vedere etic;

X recrutarea unor oameni ale căror ambiții personale sunt temperate de alte obiective; ambiția excesivă poate motiva salariații să încalce legea și să ignore constrângerile etice;

X încurajarea încrederii în sine și a loialității depline; aceasta îi va ajuta pe salariați să se simtă bine atunci când se pun probleme de etică sau legalitate la nivelul firmei;

X creșterea contactelor dintre personal și conducători, încurajarea comunicării;

X structurarea sarcinilor de serviciu astfel încât angajații să fie motivați și să se simtă apreciați și respectați; îndepărtarea obiectivelor ilegale sau lipsite de etică din sarcinile de serviciu ale salariaților proaspăt promovați;

X stabilirea mecanismelor interne împotriva comportamentului ilegal și lipsit de etică, care este la fel de destructiv ca și productivitatea redusă sau furtul;

X crearea unor criterii de premiere în funcție de performanțe;

X stabilirea unor pedepse moderate, dar dese atunci când este cazul; pedepsele moderate, când sunt impuse într-o manieră previzibilă și categorică, sunt mult mai eficiente decât cele dure și rare.

Toate cele prezentate mai sus demonstrează încă o dată cât de important este comportamentul conducătorilor pentru cultura unei firme, pentru promovarea unor norme de conduită; managerilor de resurse umane, precum și celorlalți angajați din departament, le revin, în acest sens, sarcini sporite tocmai datorită rolului lor de consilieri în probleme de personal, rol prin care își asumă și responsabilitatea comunicării unor norme de comportament, a unor principii etice, exemplul personal fiind absolut necesar.

 

[1] Antonio A. Ramirez, op. cit.

[2] Octave Gelinier, Etica de los negocios, Madrid, Espasa Calpe - CDN, 1991

Loading...