loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Dat fiind faptul că afirmația "DECIZIA ESTE ÎNSĂȘI ESENȚA ACTULUI DE CONDUCERE" poate fi contestată, iar o parte a literaturii de specialitate, și nu în puține cazuri, tratează decizia drept funcție, e drept, de primă importanță, a conducerii, sunt necesare argumente care să sprijine punctul nostru de vedere, privind locul deciziei în procesul de conducere.

În primul rând, întreprinderea este creată, există, nu ca un scop în sine, ci este doar mijlocul pe care-l are la dispoziție sau și-l creează proprietarul (indiferent de forma de proprietate, de fapt) pentru atingerea concomitentă a unor obiective fundamentale, specifice (de exemplu, satisfacerea nevoilor de odihnă la sfârșit de săptămână etc.), precum și a unor țeluri cu caracter general, dintre care obținerea profitului, într-un cuantum stabilit cu anticipație, este, din punctul de vedere al proprietarului, cel mai important.

Conducerea întreprinderii are tocmai rolul de a asigura atingerea acestor obiective, rol pe care și-l îndeplinește prin corecturi aduse activității ori de câte ori aceasta se "abate" de la drumul pe care-l are de urmat și care a fost anticipat în cele mai mici amănunte la începutul perioadei. Rezultă că atingerea obiectivelor pe o perioadă dată se realizează printr-un șir continuu de decizii, cu comenzile aferente, de dirijare a eforturilor întreprinderii spre scopul său final.

În al doilea rând, dacă-i acceptăm conducerii caracterul de activitate desfășurată în circuit (vezi 7.1), prin care circulă în permanență atât mesaje de comandă, cât și de verificare a modului cum au fost ele transpuse în practică, atunci, în esența sa, activitatea de conducere vizează transformarea informațiilor de stare în DECIZII și transmiterea lor în sistemul de execuție, prin intermediul unor mesaje de comandă. Rezultă că și în această accepțiune avem, de fapt, un șir continuu de decizii care au drept "materie primă" informațiile de stare obținute prin feed-back-ul sistemului și drept "produs finit" decizii, dispoziții, ordine etc.

În al treilea rând, aprecierea deciziei drept esența activității de conducere are în vedere și faptul că absolut toate activitățile de conducere se finalizează de fapt prin luarea unei decizii: de a face sau nu ceva, de a acționa sau nu într-un domeniu sau altul etc.

Acest aspect este atât de evident încât nu trebuie demonstrat, după părerea noastră.

Așa cum vom vedea într-un capitol ulterior, un cadru de conducere nu desfășoară activități "de execuție", el acționează prin intermediul colaboratorilor săi, iar angrenarea acestora se realizează, firesc, prin intermediul unor dispoziții, instrucțiuni, decizii, chiar și sfaturi etc.

Pe de altă parte, dacă toate acțiunile unui cadru de conducere au drept finalitate o decizie, este greu de acceptat afirmația potrivit căreia procesul de luare a unei decizii este o activitate (ridicată, este drept, la rangul unei funcții) a conducerii alături de celelalte, care, la rândul lor, se încheie tot cu o decizie.

Loading...