loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Pentru ca planul să fie cât mai realist (cât mai aproape de evoluția viitoare a activității planificate), el - criteriile lui de performanță - nu se va baza exclusiv pe identificarea și extrapolarea traiectoriilor posibile ale evoluției unor fenomene (a unor activități) isolate, ci va trebui să aibă în vedere, să țină cont, și de evoluția de ansamblu a întregului sistem din care face parte activitatea planificată.

Trăsăturile deciziei de plan

Trăsăturile deciziei de plan sunt:

X caracterul de directivă al sarcinilor de plan, respectiv obligativitatea îndeplinirii indicatorilor de plan afectați fiecărui compartiment, știut fiind că neîndeplinirea unui indicator de către un compartiment afectează realizarea planului de către toate nivelurile aflate în aval de acesta și, implicit, de întreaga societate comercială;

X caracterul unitar și complex al planului, rezultat atât din cuprinderea tuturor laturilor activității întreprinderii, cât și din asigurarea, prin plan, a proporționalității dezvoltării armonioase a tuturor compartimentelor.

În acest sens, sistemul de indicatori al planului trebuie să se refere la: cifra de afaceri, dezvoltarea producției de bunuri și/sau servicii; asigurarea resurselor necesare (materiale, tehnice, financiare și umane);

folosirea rațională a resurselor afectate;

+■ rezultatele e conomico-financiare p arțiale și globale ale activității;

X caracterul stiințific rezultat din modul de fundamentare a planului, care se bazează pe cunoașterea legilor de evoluție a diferitelor aspecte ale planului și pe utilizarea unor metode moderne de analiză și alegere a ipotezelor verosimile. În legătură cu acest din urmă aspect trebuie avut în vedere și nivelul ierarhic la care se elaborează planul, sau programul de activitate, strâns legat de perioada pentru care se ia decizia, astfel: cu cât perioada de timp este mai mică, cu atât decizia de plan se ia la nivelurile situate mai spre baza piramidei ierarhice pe care o formează sistemul de conducere și invers. Aceeași evoluție trebuie să o aibă și utilizarea unor metode complexe de analiză și decizie.

Studiile și analizele privind obiectivele întreprinderii, organizarea activității etc. stau la baza elaborării indicatorilor de plan, în vederea adaptării activității întreprinderii la mediul ambiant în care acționează.

Planificarea, ca atribut al managementului, trebuie să se realizeze în așa fel (din punct de vedere al caracterului ei științific) încât să permită atingerea, în cele mai bune condiții, a următoarelor obiective fundamentale:

  1. să asigure satisfacerea nevoilor de produse și de servicii ale tuturor clienților (autohtoni și/sau străini) care-și exprimă cererea pe piața întreprinderii respective. Acesta este principalul obiectiv al planificării de a cărei realizare depinde folosirea rațională a resurselor, eficiența activității, în general;
  2. să preconizeze și să asigure îmbunătățirea organizării procesului de vânzare, a producției de bunuri și de servicii, precum și a muncii. Preocuparea permanentă de perfecționare a organizării activității asigură premisele folosirii rezervelor de creștere a producției și a vânzărilor;
  3. creșterea gradului de ocupare a unităților de cazare, a capacității de producție și desfacere a unităților operative este, de asemenea, un obiectiv a cărei realizare se prevede prin plan. Aceasta se concretizează în creșterea planificată a volumului producției de bunuri și/sau servicii, a desfacerilor, folosind aceleași resurse, grație unor măsuri corespunzătoare preconizate prin plan;
  4. planificarea trebuie să asigure introducerea unor norme progresive de folosire a materiilor prime, a materialelor, utilajelor, a timpului de muncă etc., evident în măsura în care progresul tehnic, organizarea muncii și a producției o permit.

Introducerea unor norme progresive asigură, în același timp, creșterea sistematică a productivității muncii, obiectiv cu consecințe favorabile asupra întregii activități și a rezultatelor finale ale întreprinderii.

  • Formele deciziilor de plan

Complexitatea procesului de elaborare a planului (și/sau a programelor) rezultă din diferitele forme pe care le îmbracă.

  1. Planificarea tehnico-economică are drept obiectiv stabilirea principalilor indicatori cantitativi și calitativi care caracterizează activitatea viitoare a întregii organizații. Prin intermediul ei se asigură, pe de o parte, dezvoltarea organizației, a activităților ei specifice și, pe de altă parte, prin sistemul indicatorilor de plan se organizează și coordonează activitatea tuturor componentelor structurii organizatorice.

Această formă de planificare reflectă integral procesele tehnice, economice, financiare etc. care vor avea loc în perioada acoperită prin plan. Planificarea tehnico-economică este de perspectivă și curentă.

Planificarea tehnico-economică de perspectivă vizează elaborarea planului dezvoltării pe o perioadă de mai mulți ani, cu repartizarea obiectivelor principale pe fiecare an din intervalul respectiv de timp. În cadrul acesteia se cuantifică și se stabilesc direcțiile generale ale dezvoltării și modernizării pornindu-se de la obiectivele strategice ale societății comerciale.

Se urmărește ca prin planul de perspectivă să se prevadă un astfel de volum de activitate (producție, cifră de afaceri, vânzari etc.) care să țină seama de necesitățile viitoare ale pieței.

În procesul elaborării planurilor tehnico-economice de perspectivă nu este nici posibilă și nici necesară detalierea indicatorilor sintetici, deoarece condițiile socio-economice, politice, tehnice, factorii de influență, situațiile conjuncturale etc. sunt într-o permanentă schimbare; adaptarea planului de perspectivă la condițiile concrete ale fiecărui an se realizează prin intermediul planurilor tehnico-economice curente.

Planificarea tehnico-economică curentă are drept principal scop precizarea și detalierea obiectivelor ce revin întreprinderilor pentru perioada respectivă (an, semestru, trimestru), ținând cont de realizările obținute în perioada precedentă, de condițiile de desfășurare a activității, de noile condiții și posibilități (oportunități) neluate în calcul atunci când s-a elaborat planul de perspectivă. Prin planurile curente se îmbunătățesc sarcinile stabilite prin planurile de perspectivă, planificarea fiind, în acest fel, o activitate de conducere suplă și dinamică.

  1. Planificarea operativă sau programarea activității reprezintă partea din sistemul de activități efectuate în cadrul atributului de planificare care are drept obiectiv elaborarea planurilor de activitate, a programelor pe perioade scurte de timp (zi, decadă, lună, schimb etc.) ce revin compartimentelor.

Programarea activității detaliază pe unități și concretizează în cele mai mici amănunte obiectivele de plan prevăzute în planul tehnico-economic curent urmărind, în același timp, și coordonarea (sincronizarea) activității subsistemelor din care este compusă întreprinderea.

Programele descriu succesiv, în intercondiționarea lor, toate acțiunile ce trebuie întreprinse, la diferite niveluri, pentru realizarea planului, în acest scop ele sunt foarte detaliate descriind acțiunile care vor fi desfășurate “pas cu pas”. Pentru că programul, spre deosebire de plan, trebuie să cuprindă un foarte mare număr de detalii care trebuie ordonate în etape (secvențe) logice, în funcție de tipul activității programate se folosește, de obicei, una din “metodele logice de planificare”, respectiv tehnici de ordonare și evaluare a programelor, din care fac parte cunoscutele metode Gantt, PERT și CPM.

  • Secțiunile planului economico-social

În procesul de planificare a activității economice obiectivele de performanță sunt reflectate cu ajutorul indicatorilor, aprobați de conducere, care sunt definitivați folosind un sistem de norme, fundamentat științific, în corelație cu obiectivele strategice ale organizației.

Norme - utilizate atât pentru determinarea obiectivelor de plan, cât și pentru urmărirea și evaluarea gradului de realizare a planului, respectiv pentru aprecierea calității muncii de execuție și de conducere; normele pot fi:

  • de folosire
  • a muncii vii (de timp, de producție, de vânzare etc.);
  • a mijloacelor de muncă (de încărcare a utilajelor, de vânzare/mp sală de consumație etc.);
  • a obiectelor muncii (de consum de materii prime, materiale, combustibil, energie etc.);
  • de organizare a activității de producție și desfacere (de exemplu: mărimea stocurilor în diferitele etape ale procesului economic care are loc în societatea comercială respectivă etc.).

Indicatorii sunt principalele componente ale planului; numiți, nu fără temei, “chintesența obiectivelor de plan”, se constituie într-un sistem agregat prin intermediul căruia sunt cuantificate obiectivele și resursele afectate lor.

Dată fiind complexitatea aspectelor pe care indicatorii trebuie să-i reflecte, ei sunt de mai multe categorii, în funcție de criteriul de clasificare utilizat.

Astfel, dacă grupăm indicatorii după modul de exprimare, deosebim indicatori:

  • în unități naturale (număr mediu scriptic, nivelul mediu al stocului etc.);
  • valorici (volumul valoric al producției de preparate culinare și/sau servicii, al vânzarilor etc.).

Grupând indicatorii în funcție de conținutul lor, pot fi:

+ cantitativi, care exprimă dimensiunile obiectivelor și a resurselor afectate lor;

+ calitativi, care exprimă corelația dintre obiective și resurse, nivelul productivității muncii, al cheltuielilor de circulație, rata profitului etc.

Grupa indicatorilor calitativi au o importanță funcțională mai mare, în comparație cu celelalte categorii de indicatori, atât pentru planificarea activității, cât și pentru aprecierea activității depuse.

Dată fiind deosebita complexitate a activității economice, planul cuprinde, într-un tot unitar și coerent, mai multe secțiuni (planuri), fiecare exprimând și reglementând o anumită latură a activității globale a întreprinderii.

  1. Secțiunea economică cuprinde indicatori cantitativi și calitativi privind volumul activității întreprinderii cu privire la principalele ei domenii de activitate, de exemplu: turismul internațional, circulația mărfurilor cu amănuntul și/sau ridicata, prestările de servicii, producția industrială, stocul de mărfuri etc.

Pentru turismul internațional se poate planifica volumul încasărilor și plăților valutare, numărul de turiști, corespunzător activității de out-going și incoming etc.

În planul circulației mărfurilor cu amănuntul (“en detail”) sunt, de regulă, cuprinși indicatori, cum ar fi: volumul vânzărilor de mărfuri, defalcat pe produse alimentare, nealimentare etc. până la nivel de produs.

Planificarea prestărilor de servicii are în vedere, de exemplu, evidențierea separată a prestărilor de servicii turistice (cazare și alte servicii) pentru clienți români și străini etc.

Stocurile sunt planificate la sfârșitul trimestrelor, de exemplu, în prețuri cu amănuntul (fără TVA) și vizează atât stocul final (valoric și în zile acoperire), cât și stocul de echilibru (de asemenea valoric și în zile acoperire), ambele între două limite - maxim și minim.

Planificarea producției industriale are în vedere volumul producției totale, a producției nete, pe grupe mari de produse și pe fiecare produs în parte.

Secțiunea resurse umane cuprinde aspectele definitorii ale asigurării cu resurse umane a întreprinderii și a retribuirii; se planifică, pe total an și pe trimestre: nivelul de retribuire la 100.000 lei desfacere și/sau prestări servicii, fondul total de salarizare (din care, separat, cadre, funcționari, muncitori etc.), retribuția medie pe întreprindere și pe principalele categorii de angajați, productivitatea medie a muncii, numărul total al angajaților (din care, separat, pe principalele categorii de angajați) etc.

  • Secțiunea aprovizionare, având rolul de a asigura desfașurarea în bune condiții a activității, are în vedere planificarea aprovizionării cu mărfuri și cu materii prime, materiale etc. în subsecțiuni separate care specifică, fiecare în parte, cantitativ și valoric, toate mărfurile, materiile prime, combustibilii etc. de care întreprinderea are nevoie.
  1. Secțiunea investiții planifică activitatea desfașurată de întreprindere, prin compartimentul specializat, dacă există, și de întreprinderile specializate de construcții-montaj în favoarea sa. Sunt menționate, pe de o parte, volumul total al investițiilor (se planifică, separat, volumul de construcții-montaj pe fiecare obiectiv de investiții) și, pe de altă parte, punerile în funcțiune programate în anul în curs, de plan (din care, construcții-montaj pe fiecare obiectiv ce va fi dat în exploatare).
  2. Bugetul de venituri și cheltuieli evidențiază, așa cum am văzut, resursele, cheltuielile și profitul planificate ale societății comerciale.

Nu ne propunem să prezentăm metodologia de elaborare a planului unei întreprinderi, totuși trebuie să menționăm că între secțiunile planului trebuie să existe determinări și corelări logice, cuantificabile, evidențiate cu ajutorul metodelor matematice care să permită elaborarea mai multor variante (și a consecințelor fiecăreia) și, evident, alegerea variantei care va deveni planul intreprinderii.

Loading...