loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În definirea organizării ca atribut al managementului există puncte de vedere I diferite. De exemplu, în vreme ce ciberneticienii văd organizarea ca pe o activitate ce se desfășoară în afara procesului de conducere, H. Fayol spunea "a organiza întreprinderea înseamnă a o aproviziona cu tot ce-i este necesar pentru buna ei funcționare: materii prime, utilaj, bani, personal"[1].

Din moment ce organizarea reprezintă un proces de muncă prin intermediul căruia se creează atât sistemul, cât și structura sa, se poate afirma:

"Organizarea, ca funcție a conducerii, poate fi definită ca o activitate desfășurată de oameni în vederea creării stării de ordonare a obiectivului, precum și a relațiilor dintre oameni".

Un punct de vedere modern afirmă: „organizarea poate fi privită ca repartizarea sarcinilor stabilite prin intermediul funcției de planificare diferitelor persoane sau grupuri din cadrul organizației. Așadar, organizarea presupune crearea mecanismelor pentru transpunerea planurilor în acțiune. Oamenilor din cadrul organizației le sunt atribuite sarcini de lucru care contribuie la îndeplinirea obiectivelor firmei. Sarcinile sunt astfel organizate încât rezultatele oamenilor să contribuie la succesul departamentelor, care, la rândul lor, contribuie la succesul diviziilor, care, în cele din urmă, conduce la succesul organizației.”[2]

În literatura economică din țara noastră, indiferent de formulare, majoritatea covârșitoare a specialiștilor recunoaște că organizarea are rolul de mijloc de a pune resursele organizației în cele mai "bune condiții de acțiune" care să le permită realizarea obiectivelor de plan în condiții de maximă eficiență economică.

Considerăm accepțiunea dată organizării de O. Nicolescu ca reprezentativă pentru acest punct de vedere, Astfel, organizarea desemnează "ansamblul proceselorprin intermediul cărora se stabilesc și delimitează procesele de muncă fizică și intelectuală și componentele acestora (consumuri, mișcări, timpi, operații, lucrări, sarcini etc.), precum și gruparea lor pe posturi, formații de muncă, compartimente și atribuirea lor personalului, corespunzător anumitor criterii economice, tehnice și sociale, în vederea realizării în cât mai bune condiții a obiectivelor planificate".

Rezultă de aici că atributul organizare vizează:

Elaborarea structurii organizatorice.

s!# Întocmirea unor fluxuri informaționale raționale.

X Utilizarea completă atât a capacității de muncă, cât și a celorlalte resurse.

X Definirea unor legături eficiente între compartimente și a unui sistem de relații între întreprindere și mediul său ambiant.

& Asigurarea unui grad rațional de delegare a competențelor, de rezolvare a sarcinilor.

Având în vedere toate acestea, este îndreptățită afirmația profesorului C. Florescu, potrivit căreia "Această funcție acoperă o arie largă din activitatea de conducere a întreprinderii, absorbind o bună parte din munca aparatului tehnico- administrativ al acesteia" (în „Conducerea științifică în comerț”).

Organizarea astfel înțeleasă, pentru a se putea realiza în condiții superioare, presupune recunoașterea și respectarea următoarelor cerințe:

  • Realizarea tuturor elementelor menționate trebuie făcută în condițiile existenței unui management dinamic, care să confere flexibilitate organizării, respectiv să existe preocuparea de a o adapta la schimbările ce se produc în organizație sau în mediul ei ambiant.
  • Dat fiind caracterul tot mai complex și mai diversificat al activității întreprinderilor, implicit al problemelor de organizare a acesteia, este necesară separarea organizării, ca atribut al conducerii, a deciziei de organizare, de acțiunea de organizare propriu-zisă, respectiv de aplicare a deciziei, realizată de specialiști-consultanți, analiști, programatori, agenții specializate sau compartimente proprii prin care se aplică deciziile de organizare.

Dacă planificarea este specifică, în principal, nivelurilor ierarhice superioare, organizarea se regăsește la toate nivelurile de conducere. Din acest punct de vedere, putem separa două niveluri principale la care se realizează organizarea:

® Organizarea de ansamblu, respectiv elaborarea structurii orga­nizatorice și a sistemului informațional al întreprinderii.

Prin intermediul acestor două subobiective ale organizării de an­samblu, structura întregii întreprinderi este subordonată realizării obiectivelor ei majore, definite, în principal, prin planurile tehnico- economice.

Organizarea, din acest punct de vedere, este exercitată de conducerea superioară a întreprinderii și este o premisă fundamentală a eficienței procesului de conducere în ansamblul lui.

® Organizarea compartimentată are drept obiectiv principal aducerea fiecărui compartiment de muncă, prin mobilizarea tuturor resurselor de care dispune (materiale, financiare și umane), în stare de a realiza obiectivele ce i-au fost stabilite prin planurile curente și programele de execuție.

Această latură a atributului de organizare se realizează, în principal, la nivelurile medii și inferioare, dată fiind obligativitatea luării în considerare a specificului proceselor de muncă din fiecare compartiment în parte.

Potrivit profesorului C. Florescu, în sectorul terțiar, în general, organizarea potrivită prof. C. Florescu are unele trăsături proprii, determinate de:

  • specificul activității, rezultat din:
  • "contactul direct și permanent cu piața";
  • sezonalitatea activității;
  • variația factorilor externi și interni.
  • dispersia teritorială a activității în multe unități operative.
  • caracterul particular al activității fiecărei unități în parte, cu toată tendința ce se înregistrează în prezent spre "standardizare".

În cele ce urmează vom analiza cele două grupuri de activități ce țin de organizarea de ansamblu a întreprinderii, desfășurate, în principal, la nivelul superior al structurii ierarhice: elaborarea structurii organizatorice și a sistemului informațional al întreprinderii.

 

[1]  Henry Fayol, „Administration industrielle et generale”, Paris, Dunod, 1970, pag. 64

[2]  Samuel C.Certo, “Managementul modern”, București, Editura TEORA, 2002, pag.24.

Loading...