1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

In Statele Unite - tara celor mai timpurii preocupări in domeniul conducerii stiintifice, a managementului, P. W. Shay apreciaza ca s-au inregistrat, pana in prezent, patru etape in dezvoltarea gandirii despre conducere[1].

Etapa I-a - a conducerii stiintifice, s-a desfasurat in SUA sub numele de miscarea pentru conducerea stiintifica, conceputa ca o filozofie a utilizarii inteligente a efortului uman.

Conducerea stiintifica punea pe primul plan obtinerea unor realizari maxime cu eforturi minime prin evitarea atat a irosirii cat si a ineficientei muncii direct productive.

In aceasta etapa, principalele metode utilizate au fost: experimentul, elaborarea normelor de munca, planificarea muncii si respectarea normelor stabilite asigurata prin verificarea rezultatelor muncii cu ajutorul unui instrumentar adecvat.

Unele dintre principalele caracteristici ale muncii de conducere, specifice acestei etape, au fost:

  • Normele erau stabilite cu ajutorul experimentelor si a cercetarilor si se refereau la personal, conditii de lucru, echipament, proceduri si performante.
  • Planificarea a devenit o activitate separata de productie, fapt ce a condus la preluarea de catre conducere a sarcinii de a elabora planul si a raspunderii pentru corectitudinea acestuia iar salariatii au devenit raspunzatori de executarea muncii, de atingerea obiectivelor stabilite prin planuri.
  • S-a simtit nevoia crearii unui cadru organizatoric care sa evidentieze specializarea functiilor de conducere si a celor operative; in consecinta, s-au dezvoltat structurii organizatorice de tip functional.
  • Planurile de salarizare erau concepute in asa fel incat, pe de o parte, sa stimuleze muncitorii iar, pe de alta parte, sa suscite interesul si colaborarea acestora.
  • S-a dezvoltat functia de control a conducerii in vederea asigurarii corelarii activitatii propriu- zise cu planul, normativele elaborate si remunerarea muncii.

In aceasta etapa s-a ajuns la convingerea existentei mai multor functii* ale activitatii de conducere legate de stabilirea obiectivelor, de precizarea instructiunilor privind realizarea acestora si de participarea constienta a oamenilor la executarea planurilor.

Acestei prime etape ii datoram elementele conceptuale ale stiintei conducerii, respectiv: analiza sistemica a muncii, studiul sistematic al structurii organizarii muncii, studiul sistematic al eforturilor si rezultatelor, economicitatea activitatii de conducere si executie, pozitia sociala si responsabilitatea conducerii, relatiile dintre oameni in societatea industriala si locul individului in cadrul ei.

Etapa a Il-a - a organizarii. In aceasta etapa preocuparile in domeniul conducerii se axau, in principal, pe problema organizarii, aceasta determinand structura muncii de conducere.

Administrarea (reprezentand punctul de vedere al proprietarilor) si conducerea (respectiv, punctul de vedere al managerilor) erau parti distincte ale muncii de indrumare a activitatii. Astfel, administrarea preciza politica economica si stabilea schema organizatorica in vreme ce organizarea era considerata un instrument in mana conducerii prin care trasa sarcini, in structura aprobata, care asigurau indeplinirea obiectivelor stabilite si/sau insusite de aceasta.

Principala funcție a conducerii era controlul execuției, in scopul desfasurarii activitatii in condiții corespunzatoare.

La nivelul muncii direct productive, s-au mentinut metodele de conducere specifice primei etape, cu scopul eliminarii risipei si a ineficientei din procesele operative de munca.

Administratiei ii reveneau functiile de planificare generala, organizare si controlul in ansamblu, in vreme ce conducerea (managementul) avea functii specifice: planificarea operativa, indrumarea si controlul operativ in intreprindere.

In aceeasi etapa, pornindu-se de la ideea: fiecare angajat trebuie sa aiba un singur sef direct (principiul comenzii unice) iar fiecare sef un numar limitat de oameni in subordine s-a ajuns la dezvoltarea formei si structurii piramidale a organizarii unei organizatii.

Criteriile organizatorice se bazau mai curand pe regulamente cu percepte categorice, rigide, in dauna unor conditii stimulative si a muncii novatoare in organizatii.

Practica organizatorica se caracteriza prin organizarea exclusiv de sus in jos, asigurand diviziunea muncii si repartizarea raspunderilor acordandu-se mai putina atentie mobilizarii angajatilor spre munca de conceptie, spre integrarea fiecaruia in munca colectiva. Structura organizatorica rezultata nu incuraja aportul de noi idei si nici munca colectiva.

Etapa a IlI-a - a conducerii bazate pe obiective. Cea de a treia etapa in evolutia managementului se caracterizeaza prin alegerea si realizarea unor obiective proprii intregii organizatii sau numai unor compartimente din structura acesteia, ca urmare a evolutiei conceptiei despre conducere care acum era considerata ca un proces orientat in acest sens.

La problemele productiei si la cele de personal specifice conducerii in etapa I-a, respectiv a II- a, se adauga acum si probleme referitoare la circulatia marfurilor, finantarea activitatii si politica economica a organizatiei.

Perioadei ii este specifica munca de identificare si rafinare a functiilor specifice procesului de conducere. Aparitia managerilor profesionisti conduce la o diminuare a deosebirilor dintre administratie si conducere (management). Procesele specifice adminstratiei* au inceput sa fie considerate drept procese de conducere cu consecintele firesti asupra rolului si importantei managerului, si a managementului, asupra rezultatelor finale ale unei organizatii.

Etapa a stimulat semnificativ interesul pentru planificare si pentru elaborarea deciziilor pe baze stiintifice.

Conceptul care s-a conturat cu privire la procesul de conducere face ca activitatea sa nu se mai confunde cu un om sau cu un grup de oameni ci, devine o activitate de conceptie cu privire, pe de o parte, la fundamentarea si, pe de alta parte, la rezolvarea tuturor problemelor ce apar in indrumarea unei intreprinderi. In aceste conditii, procesul de conducere (sau arta de a conduce) poate fi predat si, mai important, invatat.

Etapa a IV-a - a apariției teoriei generale a dezvoltarii. Se apreciaza ca actualmente suntem la inceputul acestei etape a evolutiei gandirii despre conducere, despre rolul ei si domeniile prioritare de interes.

Numeroasele concepte aparute pana acum au suferit un proces de definire si precizare in asa masura incat ele pot fi integrate intr-un concept general, integrat, despre “procesul cuprinzator de conducere”.

Se inregistreaza o tendinta marcata de elaborare a unei teorii generale a conducerii care sa ofere perspective mai cuprinzatoare asupra tuturor aspectelor pe care acesta le acopera (economic, social, moral, etic si tehnic). Astfel de orizonturi vor putea fi atinse datorita faptului ca managementul folosește instrumente si tehnici specifice altor domenii de investigare, altor stiinte sau discipline.

Tehnologia a inceput sa aiba astfel de efecte asupra conducerii, incat a devenit evident faptul ca o serie de concepte de baza ale stiintei conducerii vor trebui reexaminate si puse de acord cu modul cum functioneaza azi intreprinderile din punct de vedere tehnic (vezi efectul mecanizarii, a automatizarii, a robotizarii etc.).

 

[1] H.B. Maynard, “Conducerea activitatii economice”, vol.I, Editura Tehnica, Bucuresti, pag.52 si armatoarele. ' Asa cum vom vedea, in capitolele viitoare vom folosi, din ratiuni pedagogice in principal, mai ales notiunea de atribute ale conducerii in loc de functii ale conducerii.

' in legatura cu raportul administrare - management, vezi E.Mihuleac, op.citat, pag. 17.

Loading...