1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Lumea conducerii (a managementului) a fost marcată de numeroase schimbări pe parcursul ultimilor ani. Acestea au fost datorate pe de o parte dezvoltării științei conducerii cât și noilor curente care-și doresc stabilirea întâietății pentru componente dintre cele mai diverse ale procesului conducerii din rândul cărora se evidențiază:

  • inteligența emoțională (un nou accent pe eficacitatea personalului),
  • conducerea cu “cartea deschisă ”,
  • valoarea economică adăugată,
  • gestiunea canalelor ofertei,

cu focalizări pe inovație, reproiectare și creștere care însoțesc “noua inginerie economică” .[1] [2]

Oricum ar sta “noua ordine” aproape unanim specialiștii consideră că principalele axe ale activităților productive sunt: ideile, oamenii și instrumentele.

Întorcându-ne la etimologie, noțiunea de conducere - în versiunea sa globalizată management - are o triplă semnificație:

  1. proces sau activitate;
  2. știință a conducerii;
  3. totalitatea organelor și persoanelor care conduc o organizație .4

În ceea ce privește managementul, ca știință a conducerii, el a încercat să fie definit, de-a lungul timpului, funcție de principalele probleme care erau puse spre rezolvare conducătorilor timpului ori funcție de natura conceptelor și metodelor utilizate cu precădere.[3]

Urmare directă este și modalitatea sub care a fost descris managementul:

  • “arta de a ști precis ce trebuie făcut, cât mai bine și mai ieftin” (F. W: Taylor);
  • a conduce înseamnă a prognoza și planifica, a organiza, a comanda, a coordona și a controla’” (H. Fayol);
  • unul din factorii esențiali care explică de ce o țară este bogată sau săracă” fR. FarmerJ;
  • o practică și nu o știință. Nu înseamnă cunoștințe ci performanțe.”

(P. F. Drucker);

  • „știința tehnicilor de conducere a întreprinderii” (dicționarul Larousse);
  • „procesul de coordonare a resurselor umane, informaționale, fizice și financiare in vederea realizării scopului organizației (B. Reece și J. O’Grady);
  • „procesul de obținere și combinare a resurselor umane, financiare și fizice în vederea îndeplinirii scopului primar al organizației - obținerea de produse și servicii dorite de un anumit segment al societății” (J. Longenecker și Ch. Pringle).

Analiza comparativă a definirilor managementului ne permite să constatăm o evoluție a modului de abordare a problematicii, tendința de a privi nu numai la nivel micro ci și macro, făcându-se remarcate și cerințele diferite de la o etapă a istoriei omenirii la alta. Spre exemplu formulările scot în evidență existența sau nu a concurenței[4] (anii ‘50-‘60 față de anii ‘90), creșterile rapide sau stagnările economice.

Trebuie remarcat faptul că definițiile moderne ale managementului, sunt în mare parte, variațiuni la cea dată de Fayol. Ele accentuează necesitatea îndrumării, conducerii și motivării oamenilor, insistând mai puțin pe comandă. Managementul este chemat în momentul de față să ia decizii privind munca, oamenii, structurile și sistemele organizației[5].

În ceea ce ne privește apreciem în mod deosebit punctul de vedere al lucrărilor nord-americane pentru pragmatismul lor și pentru punerea în lumină a importanței peții, respectiv a consumatorului, pentru întreaga activitate a unei organizații productive, a mediului economic însuși.

Exprimarea acestor puncte de vedere a fost posibilă datorită preocupărilor tot mai specializate pentru acest domeniu de activitate care începând cu anii ‘50 începe să fie considerat drept știință. Este perioada în care organizațiile încep să ia tot mai mult în calcul cifrele, structurile ierarhice, studiile de rentabilitate, producția de masă și economia de scală. Organizațiile încep să fie considerate drept adevărate organisme și mai apoi sisteme care trebuie să funcționeze cât mai eficace posibil, cu atât mai mult cu cât este din ce în ce mai evident că este deosebit de costisitor să înveți din greșeli. Mai mult unul dintre cei care a pus bazele științei managementului Peter. F. Druker (declarat decan al managementului american după publicarea în 1954 a lucrării” Practice of Management”) constată la începutul anilor ’90 (1993 - “Post-Capitalist Society”) apariția, la nivel mondial, a societății bazate pe știință, pe care o consideră cea mai mare schimbare produsă până acum în istoria societății omenești.

Încercând să găsim locul managementului între științe, putem constata că acesta vizând un domeniu al activităților economio-sociale, se încadrează între științele sociale. Drept urmare sunt specialiști care au tendința de al considera știință inexactă, comparativ cu științele fizice exacte. Această caracteristică de inexactitate este dată de: complexitatea fenomenelor studiate; irepetabilitatea fenomenelor economico- sociale; elementul central al oricărui sistem economico-social este omul, personalitatea individuală.

Tocmai datorită acestor caracteristici punerea în practică a științei managementului trebuie orchestrată cu arta conducerii, însoțite de intuiție, experiență/rutină și cercetare. Acest conglomerat conturează ceea ce astăzi este numit “Managerial Economics” .8

În ceea ce ne privește, ne integrăm aprecierii conform căreia poziționarea managementului în rândul științelor inexacte este independentă de metodele sale de studiu ea constituindu-se într-o invitație la cercetare, la descoperire, la formarea și utilizarea unui instrumentar din [6] ce în ce mai performant, care să se materializeze în acte de conducere eficiente și responsabile[7]

Ceea ce a fost probat de practica sistemelor socioeconomice este că epoca modernă a marcat depășirea stadiului de amatorism și trecerea la profesionalizarea activităților de conducere[8]. Iar în virtutea cestui fapt managerilor le revin sarcini clare[9] [10], ce sub o formă sau alta sunt marcate de cea de luare a deciziilor, legat de:

  • planificarea,
  • motivarea și conducerea,
  • organizarea și coordonarea,
  • controlul,organizațiilor și membrilor acestora.

Ducerea la îndeplinire a sarcinilor manageriale solicită existența unor calități manageriale cheie11 din rândul cărora le amintim pe cele: tehnice, conceptuale, interpersonale, de diagnosticare, analitice. Trebuie să precizăm că întrunirea tuturor acestor calități este dificilă, dar prin conștientizare și educare în cele din urmă se ajunge la performanțe, respectiv la îndeplinirea cu succes a sarcinilor manageriale.

Îndeplinirea sarcinilor manageriale este comensurată în:

  1. producerea de valoare pentru acționari (mod evident prin creșterea continuă a profitului);
  2. oferirea de valoare pentru client (în concordanță cu nevoile clientului trebuie să i se ofere bunuri, prestații și servicii apropiate dorințelor și așteptărilor sale);
  3. diminuarea costurilor prin simplificare și specializare;
  4. creșterea fluxurilor de numerar din exploatare;
  5. creșterea flexibilității proceselor de muncă;
  6. abordarea corelativă a costurilor și calității;
  7. asigurarea unei creșteri profitabile a firmei;
  8. promovarea unor structuri organizatorice dinamice[11];iar pentru a obține rezultate meritorii și a-și îndeplini atribuțiile, conducătorii organizațiilor productive utilizează un instrumentar managerial.

Practica a demonstrat că instrumentarul managerial este utilizat diferit, funcție de nivelul de management ocupat de persoana care realizează actul de conducere. Astfel în cele mai multe organizații pot fi identificate trei niveluri de management:

  1. Mangementul strategic: directorul executiv, consiliul de administrație.
  2. Managementul tactic (include toate tipurile de management intermediar): managerii departamentali, manageri ai diverselor servicii (personal, contabilitate, marketing, restaurație, hotelărie, tiketing, out- going departament, incoming departament, ș.a.).
  • Management operațional: maistru, supraveghetor, șef de birou, responsabil, etc.

Instrumentarul managerial utilizat pentru conducerea organizațiilor este alcătuit din: sisteme, metode și tehnici manageriale.

 

[1]   Glass N. - Management: Les 10 defis, Editions d’Organisation, Paris, 1998, pag. 1

[2]   Goian Maria - Introducere în management, Editura Sedona, Timișoara, 1995, pag. 7

[3]     Nicolescu O., Verboncu I. - Management, Editura Economică, București, 1996, pag. 46-49

[4]   Dobrotă N. - Economie politică, Editura Economică, București, 1997, pag. 164-174

[5]   Terry Lucey - Administrarea afacerilor, Editura Tehnică, București, 2001, pag. 90-91

  • Hirschey M., Pappas L. J. - Fundamentals of Managerial Economics, The Dryden Press, 1992

[7]     Zaharia M. & colab. - Management, Editura Omnia Uni S.A.S.T, Brașov, 1997, pag. 110-111

[8]     Verboncu I., Popa I. - Diagnosticarea firmei, Editura Tehnică, București, 2001, pag. 15

[9]     Terry Lucey - opera citată, pag. 97

[10]     a se vedea Emilian R. (coordonator) - Inițiere în managementul serviciilor, Editura Expert, București, 2001, pag. 14-15

[11]   Verboncu I., Popa I.- opera citată, pag. 19

Loading...