loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Activitățile sferei serviciilor sunt cu precădere îndreptate către exterior, către client/consumator, ca și spre celelalte componente ale mediului economic în cadrul cărora întreprinderea - indiferent de dimensiune - își desfășoară activitatea. Mai mult decât în oricare domeniu de activitate, după cum este bine știut, serviciile nu există și nu pot fi prestate fără prezența în același loc - în cele mai multe cazuri - a prestatorului și beneficiarului.

În acest context, pentru atingerea obiectivelor dorite, este utilizat un întreg arsenal complex de principii, metode și tehnici de conducere, proceduri decizionale, informaționale și organizatorice ce vor pune în mișcare factorii umani, materiali și financiari în vederea atingerii rezultatelor preconizate de către conducător. În utilizarea acestui arsenal se constată o accentuată reorientare spre metodele operaționale care oferă posibilitatea înlocuirii conducerii de natură descriptiv-empirică cu cea normativă, științifică.

Metodele de conducere au fost remarcate de către cercetarea științifică care le-a stabilit un loc important în cadrul științei conducerii. Etimologic cuvântul metodă vine din grecescul “methodos” - cale, urmărire, itinerar, mod de expunere. Drept urmare, în general, metoda de conducere reprezintă un ansamblu de principii, tehnici, procedee și instrumente care exprimă modul în care sunt exercitate funcțiile conducerii, pentru atingerea obiectivelor strategiei.

Metoda de conducere presupune întotdeauna modificări în caracteristicile relațiilor de conducere la nivelul unora din componentelor întreprinderii.

Ansamblul procedeelor, regulilor și instrumentelor utilizate în realizarea activităților de conducere reprezintă tehnica de conducere. Pe de altă parte tehnica de conducere semnifică modul de a acționa al conducătorului în cadrul metodei de conducere aplicată; prin tehnica de conducere îmbinându-se cunoștințele propriu-zise (tehnice) ale conducătorului cu măiestria sa personală^ în utilizarea procedeelor și instrumentelor.

Prin reunirea metodei cu tehnica în cadrul actului de conducere ia naștere maniera în care conducătorul transformă informațiile în acțiune cu ajutorul deciziilor, ce exercită influențe asupra factorilor umani și materiali, armonizând resursele cu cerințele și urmărind obținerea de rezultate maxime.

Metodele și tehnicile de conducere sunt clasificate după numeroase criterii (modul de aplicare, domeniul de utilizare, obiectivul urmărit, caracterul acestuia), dintre acestea cel mai important apreciem că este cel al sferei de aplicabilitate care le grupează în:

metode și tehnici generale de conducere, vizează ansamblul procesului de conducere ori mai multe funcții, se pot aplica în toate domeniile de activitate, atât la nivelul întreprinderii cât și al subdiviziunilor acestora. Din rândul acestora amintim: diagnosticarea, delegarea, ședința, tabloul de bord; [1] metode și tehnici specifice care se aplică în cadrul unei funcții, cu o sferă de aplicabilitate mai restrânsă, din rândul cărora amintim pe cele: decizionale, de management prin costuri, de stimulare a creativității, de analiză și proiectare a sistemului informatic precum și a celui organizatoric, de eficientizare a muncii managerilor, iar ca forme practice și operative: brainstormingul (“asaltul de idei”), reuniunea panel (tehnica Delphi), sinectica (metoda lui Gordon) etc.

Practica și teoria conducerii cunosc peste 100 de metode și tehnici de conducere operativă[2], cu o aplicare mai generală, mai extinsă sau mai eficace în procesele de conducere ale întreprinderilor.

Orientarea spre funcționalitate și profitabilitate a întreprinderilor moderne a făcut necesară trecerea la utilizarea, în procesul conducerii, unui ansamblu coerent de elemente (principii, reguli, metode, proceduri decizionale, organizatorice, informaționale etc.) prin intermediul cărora să se asigure modelarea și exercitarea într-o manieră specifică a totalității sau a celei mai mari parți a funcțiilor procesului de conducere pentru o întreprindere în ansamblul său ori pentru principalele componente, în vederea sporirii profitabilității economice.[3]

Acest ansamblu coerent de elemente, mai cuprinzător decât metodele și tehnicile (pe care, de regulă, le înglobează sub o formă sau alta) este ceea ce conducerea științifică numește sistemul de conducere.

Specialiști managementului - practicieni și teoreticieni - afirmă, aproape unanim, că în momentul de față pe lângă flexibilitatea structurilor necesare pentru realizarea obiectivelor producției de orice natură - satisfacerea trebuințelor exprimate prin cererea de bunuri sau ser-vicii - este nevoie de “un ansamblu coerent de principii metode și tehnici de conducere, proceduri decizionale, informaționale și organizatorice, reguli prin care se exercită, în moduri specifice, procesul de conducere la scara întregii organizații sau la cea a principalelor sale componente[4].

Însumarea celor prezentate conduc la imaginea sistemului modern de conducere. În final complexitatea sistemului este datorată unităților primare incorporate (metode sau tehnici) care sunt armonizate în vederea obținerii rezultatelor propuse.

În evoluția sa gândirea managerială pare a fi parcurs, în ultimii 40­50 de ani, următoarele faze principale[5] - sistematizate în tabelul de mai jos - funcție de obiectivul principal și de imaginea proiectată de către suprapunerea experiențelor teoretizate, aflate în spatele acestor proiecții:

Nr. crt.

Obiectivul principal

Imaginea situată dedesubt

1

Managementul științific

Eficacitate mecanică

2

Prioritate oamenilor

Organizarea ca sistem social

3

Concurența strategică

Războiul profesional

4

Utilizarea tehnicilor “în stil japonez?

Calitate, ameliorare continuă și excelență

5

Organizarea comunicativă

Organizarea în calitate de capacitate

Principalele faze ale gândirii manageriale *

 

Tabelul 2

 

* (comparație obiectiv-imagine)

 

Aceste tendințe ale gândirii conducătorilor au condus la consacrarea unor sisteme manageriale. În mod aproape unanim constant specialiștii și cercetătorii în domeniul conducerii consideră că în ultimile decenii ale secolului al XX-lea sistemele de conducere cele mai răspândite și utilizate în țările industrializate, au fost conducerea prin: obiective, produs, excepție, proiecte, consens, buget.[6]

Dat fiind că strategia oricărui sistem implică două elemente: obiectivele (rațiunea de a funcționa a sistemului) și căile (mijloacele) de realizare a obiectivelor (concretizate în metode, tehnici și instrumente) specifice fiecărei forme de manifestare vom constata în cele ce urmează diferențierile și punctele de tangență ale sistemelor enunțate.

1 Conducerea prin obiective

Reprezintă probabil cel mai utilizat sistem și datorită faptului că unele din principiile sale sunt aplicate și în cadrul altor sisteme de conducere. Sistemul a fost conceput și aplicat în SUA (propus de Peter Drucker - 1950), în perioada postbelică, iar apoi a fost răspândit cu rapiditate în țările Europei vestice prin contribuția firmelor de consultanță în management. A fost în mare vogă în anii ’60-’70, fiind foarte des aplicat într-o manieră simplistă.[7]

Sistemul de conducere prin obiective este cel care a ridicat conducerea/ managementul la rang de știință și cel care marchează momentul din care a început să se vorbească despre conducerea științifică. Era momentul în care politica celei mai mari părți a organizațiilor era ghidată de căutarea rentabilității prin producția de masă și economia de scară.[8]

Sistemul MBO (Management By Objectives) are la baza sa trinomul obiective - rezultate - recompense/sancțiuni și premisa potrivit căreia eficacitatea unei întreprinderi depinde de întrepătrunderea obiectivelor sale cu obiectivele subsistemelor. Conducerea prin obiective impune individualizarea bugetelor de cheltuieli pe principalele subdiviziuni organizatorice și, în mod special, pe centrele de producție.

Conducerea prin obiective reprezintă un sistem de conducere bazat pe determinarea riguroasă a obiectivelor până la nivelul executanților, care participă nemijlocit la stabilirea lor și pe corelarea strânsă a recompenselor și respectiv a sancțiunilor cu nivelul realizării obiectivelor prestabilite. [9]

Noțiunea de obiectiv este comună tuturor componentelor întreprinderii și membrilor acestora. Obiectivul fiind un element definitoriu al oricărui sistem organizat ce conturează scopul pe care un grup sau un individ se străduiește să-l realizeze cu anumite mijloace și într-o anumită perioadă. De aici rezultă necesitatea alegerii cu responsabilitate a obiectivelor.

În cadrul metodei/sistemului de conducere prin obiective se stabilesc obiective pentru întreaga firmă/organizație/societate comercială, pentru departa-mentele sale și pentru fiecare membru/individ/angajat, la intervale de timp regulate.

Un obiectiv bine ales este caracterizat de:

  • Explicitate, care sugerează și călăuzește modurile și tipurile de acțiune;
  • Sugerarea mijloacelor de măsurare și control a eficienței activității economice;
  • Nivelurile de atins care trebuie să fie mobilizatoare;
  • Faptul că constituie un ansamblu coerent, un sistem de obiective;
  • Bazarea pe posibilitățile și restricțiile interne și externe.

Pentru a ușura îndeplinirea obiectivelor, acestea, trebuie definite cât mai concret și într-o formă accesibilă, care să ușureze atât înțelegerea cât și urmărirea gradului de apropiere de țel.

Principalele componente ale conducerii prin obiective sunt:

  1. Sistemul de obiective al organizației (alcătuit din ansamblul obiectivelor fundamentale, derivate de gradul 1 și 2, specifice și individuale, agregate complex și armonios pe verticala sistemului managerial al societății comerciale);
  2. Programele de acțiuni(pe ansamblul întreprinderii și pe fiecare subdiviziune organizatorică principală);
  3. Calendarele de termene;
  4. Bugetele;
  5. Metodele de conducere și de execuție;
  6. Instrucțiunile cu privire la concepția conducătorului pentru realizarea obiectivelor.

Conceperea și implementarea unui sistem de conducere prin obiective reprezintă un proces laborios care implică următoarele etape principale:

  1. determinarea obiectivelor fundamentale ale întreprinderii;
  2. stabilirea obiectivelor derivate, specifice și individuale;
  3. elaborarea programelor de acțiuni, a calendarelor de termene, a bugetelor de venituri și cheltuieli și a listei metodelor;
  4. adaptarea corespunzătoare a structurii organizatorice și a sistemelor decizional și informațional la cerințele realizării obiectivelor;
  5. urmărirea permanentă a realizării obiectivelor și adoptarea de decizii cu caracter profilactic sau corectiv;
  6. evaluarea realizării obiectivelor și recompensarea personalului.

Efectele pozitive ale utilizării conducerii prin obiective sunt rezultat al avantajelor acestui sistem de conducere:

  • asigurarea unui realism pronunțat și coerent în stabilirea obiectivelor;
  • amplificarea nivelului de motivare a personalului și de participare la realizarea obiectivelor;
  • dezvoltarea unui climat de creativitate;
  • promovarea largă a autocontrolului;
  • diminuarea sarcinilor de supraveghere și îmbunătățire a utilizării timpului de lucru al conducătorului;
  • creșterea responsabilității pentru realizarea obiectivelor;
  • obținerea unui mai strâns raport de corelare între nivelul salarizării și rezultatele obținute pe linia realizării obiectivelor;
  • creșterea eficienței întregii activități a societății comerciale și a satisfacției angajaților.

Cel mai important rol în utilizarea conducerii prin obiective revine conducerii superioare a întreprinderii care trebuie să instituie și să mențină un climat favorabil operaționalizării raționale a acestui sistem.

În condițiile actuale ale economiei românești, de tranziție prelungită și de restructurare, conducerea prin obiective poate fi sistemul cu cele mai mari valențe de întronare a disciplinei și de creștere a responsabilității în cadrul majorității întreprinderilor.

Conceptul de management prin obiective s-a dovedit extrem de util; totuși, în practică, el are tendințe birocratice și este un mare consumator de timp. De aceea este recomandat să fie utilizat în combinație cu alte sisteme de conducere și doar pentru scurte perioade - ieșirea din situații de criză - ca sistem complet.

  • Conducerea prin produs

Sub impactul revoluției științifico-tehnice și intensificării concurenței pe piață, al dependenței tot mai pronunțate a eficienței firmelor de capacitatea de proiectare, asimilare, fabricare și comercializare a produselor - manifestată mai pregnant în ultimele două decenii ale secolului al XX-lea - a fost concepută conducerea prin produs.

Metoda conducerii prin produs își are originea în încercarea satisfacerii trebuințelor consumatorilor, pe de o parte, și dorința prestatorilor de servicii, pe de altă parte, de a realiza o activitate cât mai eficientă/rentabilă. Drept urmare acest tip de management se bazează pe organizarea pieței pe segmente omogene din punct de vedere al necesităților ce trebuiesc împlinite'13.

Metoda se pretează acelor societăți comerciale care au segmente specifice de ofertă ce pot fi structurate ca afaceri sau direcții de afaceri de sine stătătoare, în stare să funcționeze pe bază de buget propriu de venituri și cheltuieli. Pentru fiecare dintre direcțiile de afaceri se numește un coordonator/șef/manager de produs/relație care are sarcinile corespunzătoare elaborării strategiei specifice și proiectării fluxurilor financiare necesare susținerii și derulării afacerii.

Conducerea prin produs reprezintă un sistem de conducere care constă în crearea în structura organizatorică a funcției de conducător de produs sau de grupă de produse, acesta având responsabilitatea unitară a organizării, coordonării și controlului tuturor activităților succesive implicate în realizarea produsului sau grupei de produse, din momentul conceperii acestuia până la scoaterea lui din fabricație.24

Metodologia de realizare a acestui sistem de conducere presupune parcurgerea urătoarelor etape principale:

  1. stabilirea, de către conducerea superioară operativă a organizației, a produsului sau grupei de produse careformează obiectul sistemului (vor intra în atenție produsele fabricate în cantități mari, de competitivitate ridicată, cu ponderi reprezentative în cifra de afaceri, cu perspectivă din punct de vedere al vânzărilor și profitului);
  2. desemnarea persoanei care va asigura conducerea sistemului respectiv și fixarea atribuțiilor, autorității și responsabilității acesteia;
  3. elaborarea, de către conducătorul de produs, de variante de strategii privind fabricarea și comercializarea produsului sau grupei de produse;
  4. efectuarea, de către conducătorul de produs împreună cu echipa sa, de modificări de ordin structural-organizatoric, decizional și metodologic în compartimentele de producție implicate;
  5. evaluarea periodică a fabricației și comercializării produsului sau grupei de produse care fac obiectul sistemului de conducere.

Trăsăturile esențiale ale sistemului conducerii prin produs sunt:

  1. tridimensionalitatea legăturilor(verticală, orizontală, oblică) generată de apariția unei noi dimensiuni în structura de organizare și în cea a relațiilor create;
  2. apariția politicii de produs care constă în: determinarea genului,

calității,      cantității       și      prețului      produsului; definirea

caracteristicilor, structurii tehnice și comerciale; adaptarea produsului la schimbările de pe piața internă și externă;

  1. definirea strategiei întreprinderii și punerea ei de acord cu dinamismul producției și pieței.

Succinta prezentare nu poate fi încheiată fără prezentarea principalelor avantaje din rândul cărora enumerăm:

  • creșterea gradului de raționalitate a organizării și desfășurării fabricației principalelor produse ca urmare a abordării lor sistemice, centrate pe eficiență;
  • accentuarea dimensiunii previzionale a conducerii activităților de producție, urmare a fundamentării lor pe temeinice strategii de fabricare și promovare a produselor;
  • crearea unor condiții superioare pentru desfacerea produselor și sporirea profitului pe produs;
  • descongestionarea unor compartimente funcționale;
  • realizarea unei mai bune coordonări între compartimente;
  • creează condițiile și posibilitățile pentru orientarea managementului societății comerciale spre înnoirea și adaptarea produselor la cerințele

pieței.

Celor de mai sus li se asociază o serie de creșteri pe planul ordinii, disciplinei, responsabilității ș.a. care au un impact pozitiv asupra tuturor domeniilor de activitate implicate.

  • Conducerea prin excepții

Procesul de creștere și diversificarea a întreprinderilor moderne a atras după sine sisteme de conducere similare care au condus la sporirea cheltuielilor indirecte. Pentru rezolvarea acestor probleme au fost concepute sisteme și metode de conducere care abordează selectiv problemele, în vederea raționalizării la maximum a resurselor.

Conducerea prin excepții este un sistem simplificat de conducere bazat pe vehicularea ascendentă a informațiilor care reflectă abateri de la limitele de toleranță stabilite și pe concentrarea celor mai buni conducători și specialiști în zonele decizionale și operaționale cheie pentru competitivitatea întreprinderii}5

Conducerea prin excepții reprezintă o modalitate de identificare, analiză și comunicare a situațiilor care implică intervenția managerilor de la diferite niveluri ierarhice ale întreprinderii.

Conducerea prin excepții se caracterizează prin:

  1. Considerarea procesului de conducere ca proces distinct, dat fiind că prin viziune se sistem, atât la intrări cât și la ieșiri, elementele caracteristice sunt informațiile;
  2. Cere să se transmită conducătorului numai acele informații care au caracter de excepție, reprezentând abateri de la planuri, programe, norme sau obiective prestabilite;
  3. Faptul că procedurile metodei sesizează și raportează abaterile, nu în mod programat, ci atunci când apar;
  4. Informațiile ce reflectă abaterile, pozitive și negative, circulă pe verticala sistemului managerial în mod selectiv;
  5. Autoritatea decizională este precis delimitată, iar fiecărui conducător i se stabilesc valorile abaterilor pentru care este împuternicit să ia decizii și cele pentru care este împuternicit să anunțe conducătorul ierarhic superior;
  6. Scopul principal al metodei, de a simplifica procesul conducerii și permițând astfel conducătorului să se ocupe de acele probleme care au nevoie de intervenția sa[10].

Etapele de derulare a metodei conducerii prin excepții sunt următoarele:

  • Stabilirea nivelului rezultatelor de obținut și a toleranțelor.
  • Desfășurarea activităților.
  • Analiza abaterilor de la toleranțele stabilite.
  • Revizuirea normelor și toleranțelor[11].

Conducerea prin excepții prezintă atât avantaje cât și dezavantaje.

Din rândul avantajelor enumerăm:

  • • Economisirea timpului conducătorilor, de nivel mediu și superior, afectat întocmirii, analizei și transmiterii de situații informaționale;
  • Simplificarea sistemului informațional;
  • Ieftinirea funcționării aparatului de conducere.

Unul din dezavantajele majore decurge din compensarea unor abateri de sens contrar și ne semnalizarea altor abateri, care pot oferi conducătorilor sentimentul (fals) că activitățile se derulează în condiții normale.

 

  • Referirea trimite la stilul de conducere care trebuie înțeles ca totalitatea manierelor și particularităților psihologice ale unui conducător care-și pun amprenta asupra acțiunilor lui în cadrul procesului de conducere (a se vedea: W. D. Rees - Arta managementului, Editura Tehnică, București, 1996, pag. 78-95)

[2]     Petrescu I., Domokos E. - Management general, Editura Hyperion XXI, București, 1993, pag. 173

[3]     Nicolescu O., Verboncu I. - opera citată, pag. 256

[4]     Russu C. - Management, Editura Expert, București, 1996, pag. 321

[5]     Glass N. - opera citată, pag. 6

[6]     Zaharia M. & colab., opera citată, pag. 165-175

[7]     Rees W. D. - The skills of management, Routledge, London, 1991, pag. 29

[8]     economia de scară există atunci când unei creșteri a cantităților produse îi corespunde o diminuare a costului unitar de producție(amănunte Janine Bremond, Alain Geledan - Dicționar economic și social, Editura Expert, București, 1995, pag.134)

[9]     Nicolescu O., Verboncu I. - opera citată, pag. 262

[10]   Petrescu I., Domokos E. - opera citată, pag. 181

[11]   Goian Maria -opera citată, pag. 77

Loading...