1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Mai multe științe au elaborat modele ale comunicării: matematica, fizica, informatica, sociologia, psihologia, lingvistica, filosofia, etc. Vom prezenta în continuare câteva modele teoretice ale comunicării pentru a amplifica înțelegerea acestui proces complex și esențial. De ce este nevoie de aceste modele? Pentru că ele sunt ca o „hartă”, care ne arată încotro trebuie să ne îndreptăm pentru ca să ajungem în direcția dorită. D. Borțun (dr. în filosofie, în prezent lector la SNSPA (Școala Națională Superioară de Studii Politice și Administrative, București) în „Semiotica. Bazele epistemologice ale comunicării” spune: „ „Valoarea unui model este dată de următoarele:

  1. luminează, clarifică, sistematizează unele caracteristici ale domeniului studiat;
  2. evidențiază unele conexiuni între caracteristici;
  3. precizează criteriile după care s-a făcut selecția acestora;
  4. delimitează domeniul modelat.” [1]

Modelul informațional este unul dintre primele modele teoretice ce ține de comunicare, cunoscut și sub numele autorilor săi- Shannon&Weaver (1949). Chiar dacă Warren Weaver contribuie la dezvoltarea modelului “informațional” al comunicării, Claude Shannon este cel care îl elaborează. Problema comunicării este studiată de către ei din perspectivă tehnică: fidelitatea transmiterii diferitelor tipuri de semnale de la emițător la receptor. Este important de accentuat faptul că acest model nu ia în considerație semnificația mesajului.

În modelul teoriei informației asupra comunicării, informația este înțeleasă ca măsură a ceea ce este transmis, transportat de la emițător la receptor, mai precis ca măsură a incertitudinii dintr-un sistem. Deci informația nu se identifică cu semnificația a ceea ce este transmis. Noțiunile principale ale modelului sunt: emițător, receptor, mesaj, canal, cod (sau dispozitive tehnice). Noțiunea de mesaj nu este foarte importantă pentru modelul “informației”. A comunica înseamnă a transmite un semnal, care poate fi măsurat în “bite” - ceea ce înseamnă că emiterea și recepționarea mesajelor se poate realiza sau nu, iar mesajul în sine nu e foarte important.

Teoria prezentată este importantă pentru că răspunde la două întrebări majore:

Cum poate fi transmisă o informație în modul cel mai rapid?

Cum se poate asigura integritatea informației, adică cum se poate face ca informația transmisă de emițător să fie întocmai cea pe care o va primi receptorul?

Cu cât fiecare element al sistemului posedă un grad mai mare de improbabilitate cu atât informația potențială din sistem este mai multă. Cantitatea de informație pe care o obținem când se produce un eveniment, este egală cu cantitatea de incertitudine, care există înaintea lui.[2] Incertitudinea depinde de doi factori: numărul de evenimente posibile; cu cât ele sunt mai numeroase cu atât incertitudinea celei care se va produce este mai mare, spune Shannon. Deosebit de elocvent este exemplul furnizat chiar de către autor: să presupunem că intrați într-o librărie și solicitați o carte. La început cererea dumneavoastră îl pune pe librar într-o stare de incertitudine înaltă. Pentru a depăși această stare vânzătorul vă va pune o serie de întrebări de genul: care este autorul, domeniul, titlul pe care îl căutați. Fiecare răspuns va contribui la diminuarea stării de incertitudine legat de fiecare răspuns probabil. În concluzie putem observa că incertitudinea și cantitatea de informație depind de probabilitatea de producere a unor evenimente, cum sunt răspunsurile date la întrebări în cazul nostru. Este ceea ce se numește “informație cuantificată”, care este, în fond, „o funcție a raportului între numărul de răspunsuri posibile înainte ca librarul să vă pună întrebări.. .și numărul de răspunsuri încă posibile după aceea”.[3]

Ideea fundamentală pe care o prezintă autorul este deci următoarea: un mesaj având o slabă probabilitate este mai informativ, pentru că este neașteptat. El conține mai multă informație decât un mesaj previzibil. Este bine cunoscut următorul exemplu: „Un om a mușcat un câine” devine mult mai ușor o știre de senzație decât „Un câine a mușcat un om”.

Dar modelul este departe de teoriile comunicării din cauză că neglijează total categoria de semnificație. Cu toate acestea putem reține de aici un lucru foarte important și anume:

Informația este ceea ce reduce prin transmiterea ei ignoranța și incertitudinea privind starea unei situații date și mărește capacitatea de organizare a unui sistem dat.

Care este atunci informația utilă pentru noi din acest model? Informația transmisă de către emițător către receptor trebuie să fie cât mai clar expusă, cât mai certă pentru ca mesajul să își atingă destinația. Astfel, spre exemplu, dacă este nevoie să îi comunicăm unui om o veste importantă, indiferent că această persoană este cineva apropiat sau un superior al dumneavoastră cea mai bună soluție este să furnizăm o cantitate de informație care va fi ușor prelucrată de către interlocutorul nostru. Pe de altă parte, dacă este să urmăm întru totul acest model, ar trebui să știm că informația trebuie să fie cât mai imprevizibilă cu putință pentru a-și atinge scopul.

Modelele lingvistice sunt cele care vin să le întregească pe cele prezentate de științele matematice. Unul dintre ele este furnizat de către Roman Jacobson. O nouă dimensiune apare integrată în modelul lingvistic, una dintre cele mai importante pentru rasa umană - cea simbolică. Limbajul, care se bazează pe coduri specifice este cel care conferă mesajului un conținut cu sens. Mesajul va avea o dublă dimensiune: Prima se referă la faptul că mesajul este un element al “circuitului informațional” - de la emițător informația se transmite printr-un canal către receptor. A doua indică faptul că mesajul poate fi descris ca un element al unui “proces de reprezentare”, un intermediar între realitate și imaginea realității.

Dacă până în sec. 16 cuvintele erau în concordanță cu lucrurile, începând cu sec. 17 este introdusă ideea de reprezentare simbolică, astfel impunându-se distincția dintre idee, lucru, cuvânt. Ogden și Richards oferă schema acestei abordări, care schimbă imaginea comunicării.

Din această perspectivă, în analiza comunicării se va da prioritate:

realității, accentuându-se valoarea informativă a mesajului (de exemplu, modelele matematice și cibernetice);

psihicului, gândirii analizându-se motivațiile, pulsiunile, intențiile (de exemplu, analiza tranzacțională a lui E. Berne);

limbajului, menționându-se dubla funcție a cuvintelor — gândim cu ajutorul cuvintelor și comunicăm cu ajutorul lor.

Cuvintele în acest context sunt mai mult decât simplă reflectare a realității, ele o creează.

 

[1]  Borțun, D., Semiotica. Bazele epistemologice ale comunicării, ed.comunicare. ro, Buc, 2002, p.3

[2]  Lohisse, J., Comunicare. De la transmiterea mecanică la interacțiune, ed. Polirom, 2002, p.32

[3]  Ibidem, p. 35

Jacobson, R., Lingvistică și poezie, în “Essais de linguistique genelare”, ed. de Minut, 1963

Loading...