1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Termenul Metacomunicare are în vedere interpretarea cuvintelor și expresiilor pentru a ghici intențiile și ideile vorbitorului. Însă pe parcursul timpului s-a produs o deplasare de sens. Astfel, metacomunicarea are în vedere și limbajul nostru corporal. Ceea ce spunem nu reprezintă întotdeauna gândul nostru real. Gesturile noastre spun despre noi mult mai mult decât cuvintele. Cineva spunea că limba îi este dată omului pentru a-și ascunde gândurile. Dacă vom învăța să descifrăm limbajul corporal vom putea percepe ce gândește interlocutorul nostru în realitate.

Conform datelor statistice, limbajul nonverbal cuprinde 53% din întregul proces al comunicării. Să presupunem că procesul comunicării poate fi comparat cu un iceberg. Ceea ce iese la suprafața valurilor sunt doar cuvintele, care constituie 7%. Restul, limbajul nonverbal (53%) și paraverbal (30%) sunt „sub apă”. Gesturile, privirile, expresia feței, vocea, modul în care le pronunțăm sunt elemente esențiale ale procesului de înțelegere a omului.

Înainte de a trece la expunerea propriu-zisă a temei vom face câteva observații legate de terminologie. Metacomunicarea este diferită de actul ratat sau minciună. Spre exemplu, faptul că spargem o cană, pentru a ne face timp să nu spunem ceea ce gândim este un act ratat. Minciuna este un enunț verbalizat, prin care un neadevăr este dat drept adevăr. Metacomunicarea însă ține mai mult de expresie, de interpretare. Procedăm metacomunicațional atunci când cosmetizăm un adevăr, îl remodelăm, pentru ca în momentul în care suntem descoperiți să putem spune: „Am fost înțeles greșit”, sau „de fapt, am avut altceva în vedere”. Spre exemplu, atunci când vorbitorul spune „să nu mă înțelegeți greșit” are în vedere că sigur nu o să vă placă ceea ce o să auziți, dar nu îi pasă, pentru că indiferent de reacția dumneavoastră are de gând să vă spună ce gândește. Metacomunicarea iese din limitele referențialității -orice am înțeles din cuvintele emițătorului poate fi interpretat diferit. Adesea, după un act metacomunicațional, vina este aruncată asupra receptorului, utilizându-se expresia: „Doar nu crezi că am vrut să spun...”. În final, reiese că nu emițătorul gândește rău despre cineva, ci destinatarul informației. Față de minciună și act ratat, metacomunicarea este mult mai subtilă; din această perspectivă este ceva care merită a fi interpretat. Orice act hermeneutic își are propriile sale reguli, care facilitează procesul interpretării.

Una dintre regulile de bază este cea a ascultării active. Cineva spunea că omului îi sunt date două urechi și o singură gură. Deci ar trebui să ascultăm de două ori mai mult decât să vorbim. De altfel, oamenii pot asculta de trei ori mai multe decât vorbi pe parcursul unui minut. Atenție însă! Trebuie să facem distincție între a asculta și a auzi. Mulți dintre noi aud cu siguranță ceea ce spune celălalt, dar nu ascultă. De multe ori se poate întâmpla ca să avem impresia că celălalt ne ascultă. Dar în momentul în care ne întrerupe pentru a ne pune o întrebare(totalmente deplasată de la contextul narativ) realizăm că nu am fost ascultați, chiar dacă am fost auziți. Metacomunicarea presupune un act de ascultare activă. În timp ce conștientul nostru spune ceva, inconștientul de obicei degajă alte mesaje. Practic, cel din urmă trădează adevăratele noastre gânduri. Spre exemplu, dacă un birocrat spune „nu este vorba de bani, ci de principiu” cu siguranță este vorba de bani. Ceea ce putem diferenția sau extrage din expresiile spuse sunt exagerările, negațiile sau afirmațiile expuse. Oricine se raportează la o anumită realitate atunci când vorbește. Astfel, ca și în cazul minciunii, vom descoperi semnificația ascunsă doar în raport cu ceea ce se întâmplă. Un fapt va fi etalat sau ascuns, exagerat sau scăzut cu bună-știință.

Loading...