1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Weber a oferit un model ideal al birocrației în care erau cunoscute principalele caracteristici și implicații ale formei de organizare, însă în ceea ce privește Noul Management Public, nu există o formă fixă, un model standard al acestuia, însă există mai multe abordări care utilizează o parte din caracteristicile principale ale Noului Management Public, combinate, rezultând diferite forme ale acestui concept (adaptat după Mora, Țiclău, 2009, pp. 99 – 107).

1. Teoria alegerii publice

            Printre primii teoreticieni care au abordat această teorie se numără James Buchanan și Gordon Tullock, iar cartea lor Calculus of Consent, publicată în 1962 este considerată a fi fundamentul teoriei alegerii publice (Felkin, 1997).

            Mueller a descris teoria alegerii publice ca un studiu economic al modului de elaborare a deciziilor care nu au legătura cu piața (nonmarket), ori ca o aplicație a economiei în domeniul științelor politice (Mueller, 1976, p. 395).

            Teoria alegerii publice este strâns legată de domeniul economic, prin faptul că această teorie urmărește, înainte de toate, eficientizarea instituțiilor publice și implicit reducerea cheltuielilor din administrația publică.

            Prin prisma acestei teorii, democrația reprezentativă este descrisă astfel

  1. Procesul de soluționare a problemelor societății civile începe prin transmiterea acestora către partidele politice, care le transmit mai departe Parlamentului, unde au loc dezbateri referitoare la problemele în cauză, iar apoi sarcina revine Guvernului, care trebuie să implementeze deciziile adoptate.
  2. Implementarea deciziilor adoptate se realizează prin intermediul administrației publice, care trebuie să funcționeze după principiul egalității de șanse și tratament.
  3. Birocratul este un individ rațional care are propriile nevoie și dorințe și pe care va încerca să le satisfacă, prin maximizarea elementelor deja deținute (salariu, influență, autoritate, respect, recunoaștere).
  4. Sistemul birocratic deține monopolul asupra informației și expertizei în relațiile cu mediul extern (relațiile cu sectorul privat și cu socitatea civilă). Pentru combaterea acestui monopol, Niskanen a identificat patru măsuri:
  • introducerea concurenței în sectorul public;
  • privatizarea și/sau concesionarea;
  • o analiză a costurilor și beneficiilor a politicilor publice;
  • control mai strict asupra birocraților[1]
  1. Birocrația excesivă, ca rezultat al raționalității birocratice, se concretizează printr-o risipă a banilor publici.

Teoria alegerii publice, pe lângă elementele economice ce le implică, presupune și idenitificarea unui vinovat pentru supradimensionarea aparatului birocratic și anume democrația reprezentativă.

2. Neo – Taylorism

            Această abordare are la bază teoria managementului științific al lui Taylor, și se pune foarte mult accentul pe mediul intern al organizației. Cum, teoria lui Taylor urmărea atingerea maximului de eficiență, la fel își propune și această abordare a Noului Management Public, să transforme administrația publică, într-un domeniu eficient, utilizând practici, metode și tehnici din sectorul privat.

            Adepții acestei abordări au propus o serie de măsuri care pot fi implementate pentru a soluționa problemele, în general cele legate de cheltuielile foarte mari ale administrației publice, legate de evitarea asumării responsabilității, sistemul de carieră al funcționarilor publici, dar și de rigiditatea birocrației, cu care se confruntă structurile administrative clasice:

  • control strict asupra cheltuielilor administrative;
  • eficiență, economia resurselor și valoare pentru bani;
  • înlocuirea managementului birocratic cu unul antreprenorial;
  • definirea clară a strandardelor de calitate și performanță;
  • atenție sporită la nevoile indivizilor care devin clienți;
  • destinderea cadrului legal;
  • oferirea de recompense și aplicarea de sancțiuni în funcție de performanțele individuale;
  • utilizarea unor noi categorii de conducători (de exemplu: city manager-ul).

Un element esențial al acestei abordări este determinat de faptul că reforma pornește de la cel mai înalt nivel ierarhic, adică de sus în jos.

 

3. Divizare și descentralizare

            Divizarea și descentralizarea serviciilor publice sunt încercări de reducere a dimensiunilor administrației publice. Acesta este scopul primordial al abordării downsizing and decentralization și se poate realiza prin mai multe schimbări atât la nivelul administrației publice locale, cât și centrale.

            În primul rând trebuie să se realizeze o restructurare a aparatului birocratic, care înglobează un număr mult prea mare de salariați, pentru care de multe ori, nu sunt suficiente sarcini, astfel că nu se justifică existența unei administrații cu atât de mulți angajați.

Apoi, o serie întreagă de atribuții și responsabilități sunt transferate de la nivel central, către nivelele locale. În acest mod, administrația centrală se eliberează de unele sarcini, putându-și gestiona eforturile și resursele înspre gestionarea unor situații mai importante și de interes național. În acest sens, autoritățile locale trebuie să se orienteze spre obținerea de fonduri din alte surse decât cele clasice (taxe, impozite), ca de exemplu obținerea unor fonduri nerambursabile pe baza unor proiecte de dezvoltare.

În timp ce în abordarea precedentă, se punea accentul pe control și comandă, prin divizarea și descentralizarea serviciilor publice se dorește utilizarea unui management prin influență, bazat pe rețele de comunicare.

Această perspectivă, ca toate celelalte de altfel, amintește despre rigiditatea sistemului birocratic și se dorește flexibilizarea acestuia, pentru a putea fi capabil să se adapteze la modificările apărute în societate.

4. Modelul excelenței administrative

            Această abordare se centrează pe cultura organizațională și pe importanța acesteia în atingerea eficienței în administrația publică. În cadrul acestui model se vorbește despre importanța incontestabilă a valorilor, normelor, tradițiilor, simbolurilor, care formează cultura organizațională. Aceasta este importantă deoarece este cel mai important instrument pe care un manager îl poate folosi în procesul de schimbare organizațională. În cadrul modelul excelenței administrative există două abordări, sintetizate în schema de mai jos.

Figura 4. Abordarea Top – down și abordarea Bottom – up

5. Reinventarea guvernării

            Această abordare este tratată de Osborne și Gaebler care au enunțat 10 principii ce trebuie parcurse pentru a se realiza schimbarea în administrație:

  • Privatizarea ori concesionarea unor servicii publice;
  • Managerii trebuie să-și asume un rol strategic;
  • Trebuie introduse competiția și concurența;
  • Misiunea fiecărei unitate adminsitrativă trebuie să fie exactă și unitară;
  • Evaluarea rezultatelor trebuie să aibă un fundament real;
  • Cetățenii devin clienții organizației;
  • Adminsitrația trebuie să identifice surse alternative de finanțare;
  • Administrația nu trebuie doar să satisfacă direct anumite nevoi, ci trebuie să educe indivizii și să prevină apariția acestor nevoi[2];
  • Descentralizare, munca în echipă, management participativ, cooperare;
  • Stimularea investitorilor privați de a se implica în livrarea de servicii.

Această abordare are o perspectivă interesantă, deoarece nu se propune o reducere a aparatului birocratic, ci doar o eficientizare a adminsitrației publice.

            Analizând aceste cinci abordări se pot observa cu ușurință o serie de trăsături comune ale Noului Management Public. Astfel, printre aceste puncte comune se numără creșterea eficienței administrației publice, felxibilizarea aparatului birocratic precum și descentralizarea serviciilor publice, dar și privatizarea ori concesionarea unor servicii publice către sectorul privat. Mai mult, se vorbește despre cheltuielile foarte mari ale administrației care trebuie reduse semnificativ printr-o economie a resurselor și o apreciere crescută a banilor publici. De asemenea se pune foarte mult accentul pe restructurarea aparatului birocratic.

În opinia noastră, aparatul birocratic este ca un individ obez care are trei variante: 1. ajunge la dimensiuni normale prin dietă, sport și chiar operații; 2. moare sau 3. trăiește izolat și nefericit. La fel este și cu aparatul birocratic, care dacă vrea să supraviețuiască trebuie să-și reducă drastic dimensiunile și să-și reconsidere unele trăsături de bază, altfel spus să-și schimbe întreaga existență, altfel va dispărea definitiv ori va fi uitat în cărțile vechi de administrație publică. 

 

[1] Aici se impune o precizare: în opinia noastră, un control mai strict din partea executivului ori legislativului nu va genera o distrugere a monopolului birocraților asupra informațiilor și expertizei în relațiile cu mediul extern, ci din contră, va întări acest monopol deoarece atât Guvernul, cât și Parlamentul sunt formate din oameni politici, care au propriile interese și obiective pe care încearcă să le îndeplinească, înainte de toate. Iar aceste interese personale ori politice sunt îndeplinite, deseori, prin intermediul birocraților. Astfel că, în această situație birocratul nu va renunța la monopolul asupra informațiilor și expertizei din simplul motiv, că politicul nu dorește renunțarea la acest monopol.

[2] Spre exemplu, autoritățile pot desfășura unele cursuri plătite de reconversie profesională pentru șomeri, încurajându-se astfel participarea și activitatea în detrimentul șomajului.

Loading...