1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Sunt foarte multe opinii care se împart şi se află pe ambele părţi ale balanţei: Olanda sau Anglia? Cine, totuşi, a dat naştere primei corporaţii comerciale coloniale foarte puternice?

În a. 1599 ia naştere Compania Engleză a Ost-Indiilor. Imboldul principal a fost majorarea artificială şi prea exagerată a preţului la piper de către companiile olandeze.

Cum a apărut această corporaţie: la Londra se organizează o adunarea, unde se ia hotărârea de iniţiere a unei uniuni de comerţ, ce s-ar ocupa de comerţul maritim cu India. Doritori de a crea, a înfiinţa compania erau iniţial în număr de 101, câtre anul 1603 – deja 239 participanţi.

Sumele, cotele părţi a acţionarilor, proprietarilor cotelor, erau cifre rotunde, care variau între 100 şi 3000 lire sterline.

Regina Angliei donează companiei statut de corporaţie[1] şi, de asemenea, diferite priorităţi de import şi export a mărfurilor. Actele guvernamentale nu afectau problemele legate de organizarea internă a organizaţiei, ceea ce este lăsat în seama companiei.

Reglementarea gestiunii interne a corporaţiilor are loc pe parcurs. Primele norme corporative se refereau la:

  1. Formele de petrecere a Adunărilor Generale: era necesar de stabilit locul adunării ca să fie cunoscut tuturor proprietarilor;
  2. Un membru avea un singur vot;
  3. Participarea la adunare - obligatorie pentru toţi membri, în caz contrar se puteau indica penalizări, inclusiv sub formă de amendă;
  4. Adunările Generale era divizate în ordinare şi extraordinare.

Mărimea cotei de participare iniţial a membrilor era determinată binevol, fiecare participant primind un certificat, ce atesta dreptul şi participarea la activitatea corporaţiei, de asemeni la cota corespunzătoare de profit.

Dreptul de vot în anul 1662 se dădea doar acţionarilor ce avea investit un capital nu mai mic de 500 lire sterline, în 1772 această sumă ridicându-se până la 1000 l.s., dar cu condiţia de a fi proprietar nu mai puţin de un an. Iniţial organul de conducere era format din 15 membri, acţionari ai companiei, care sunt aleşi pe o perioadă de un an de zile, apoi condiţiile se modifică, în aşa fel încât era necesar să fie aleşi de membri ce deţineau un capital mai mare de 2000 l.s. Toţi membri şi directorul dădeau jurământul de loialitate faţă de companie.

Evident este şi faptul că primele încercări de a reglementa activitatea corporaţiilor se întâlneau cu o mulţime de probleme. Totuşi se fac primele încercări de a stabili prin lege, de a reglementa activitatea corporaţiilor.

În acea perioadă guvernul Angliei stabileşte:

  1. Obligativitatea efectuării înregistrărilor prealabile şi finale ale societăţilor pe acţiuni.
  2. Răspunderea limitată a societăţilor pe acţiuni;
  3. Includerea în statutul companiei:
    1. locul de reşedinţă a companiei (sediul)
    2. scopul activităţii
    3. capitalul statutar
  4. Emiterea: doar a acţiunilor nominale
  5. Efectuarea înregistrărilor complete şi corecte a acţionarilor
  6. Registrul acţionarilor să fie accesibil pentru toţi
  7. Realizarea (înstrăinarea-vinderea) acţiunilor să se facă doar prin contract şi doar după reînregistrare
  8. Obligativitatea petrecerii adunărilor generale cel puţin odată în an, cu condiţia ducerii procesului verbal
  9. Lichidarea companiei poate fi efectuată atât benevol, cât şi pe calea juridică

 Influenţat de afacerile cu cotele părţi / hârtii de valoare apare primul act legislativ ce reglementează - limitează activitatea uniunilor corporative: Bubbles Act (1720).

 

Apariţiei primului act legislative privitor la societăţile pe acţiuni coloniale: Bubbles ACT

Bubbles Act este prima lege, în baza căreia se reglementează modul de formare a corporaţiilor coloniale, având ca scop şi reglementarea speculativă, dar nu se referă la activitatea internă a societăţilor pe acţiuni, în aşa mod fiind mai mult o latură a dreptului public decât a dreptului privat.

În anii 1690 se începe o speculaţie foarte mare a cotelor participative, astfel guvernul, în 1697 ia hotărârea, în legătură cu care numărul de agenţi de bursă se limita, li se interzicea efectuarea afacerilor din cont propriu, iar afacerea era necesară de încheiat în termen de trei zile.

În 1720 guvernul Angliei emite Bubbles Act, unde indică următoarele: din cauza formării multor întreprinderi răufăcătoare şi proiectelor, fondatorii cărora fără permisiunea statului îşi iau statut de corporaţie, aceste întreprinderi se consideră nelegale, iar formarea acestora se pedepseşte.

Termenul de întreprindere rea era foarte greu de concretizat, dar cu toate aceste legea dată a funcţionat timp de un secol şi a fost anulată doar în 1825, în legătură cu faptul că a crescut starea socială şi economică a populaţiei, a scăzut nivelul inflaţiei iar companiile, societăţile pe acţiuni erau subordonate unei legislaţii comune.[2]

 

[1] Doar faptul că organizaţia avea „statut de corporaţie” însemna priorităţi în comparaţie cu alte organizaţii comerciale: în comerţul maritim, impozite, realizarea mărfurilor în ţară, contractele cu alte ţări şi alte companii. Sunt comparabile cu întreprinderile de stat – puternice la etapa actuală.

[2] În 1811 are loc un proces de judecată între Compania de Morărit şi Compania de Pâine, ultima fiind înfiinţată cu scopul de a micşora preţul la produselor de panificaţie. Concurenţii au desfiinţat această companie utilizând Bubbles Act, cerând să fie considerată „răufăcătoare”, deoarece compania este nelegitimă. Această afirmaţie se baza pe faptul că la moment preţul la produsele de panificaţie erau stabile, adică nu mărite, deci Compania de Pâine şi-a atins scopul, deci la moment nu este necesitatea în existenţa acesteia. Judecata a hotărât desfiinţarea companiei.

Loading...