Tipărire
Categorie: Management
Accesări: 123
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Decentralizarea permite de a lua/adopta şi implementa deciziile foarte rapid, însă pot exista abateri decizionale între departamente.

Decentralizarea foarte mult depinde de valorile conducătorilor departamentelor (subdiviziunilor) întreprinderii, de calificarea personalului: cu cât angajaţii sunt mai calificaţi, cu atât mai multe drepturi şi împuterniciri se poate de delegat.

Importanţă deosebită joacă bursele, băncile, fondurile de investiţii şi respectiv agenţii-profesionişti reprezentanţi a acestora (despre care vom vorbi în capitolele următoare), care trebuie să fie astfel gestionaţi ca activitatea acestora (creşterea-descrierea preţului la burse,  majorarea-micşorarea % dobânzei) să afecteze cât mai puţin posibil activitatea companiei.

Alţi consultanţi sunt managerii pentru relaţii cu publicul, care poate foarte mult influenţa imaginea companiei şi, totodată, poate prezenta informaţii reale conducerii acesteia referitor la poziţia companiei pe unitatea teritorial-administrativă dată.