In calea conducerii organizatiilor sociale apar uneori o serie de piedici, de obstacole care ingreuiaza activitatea. Conducatorii organizatiilor pentru a putea interveni pe directia inlaturarii sau diminuarii lor, trebuie sa cunoasca natura, ponderea si rolul acestora.
Cat priveste natura dificultatilor cu care se confrunta conducerea la un moment dat, sunt, pe de o parte, dificultati obiective, independente de vointa si dorinta conducatorilor, iar pe de alta parte, dificultati psihologice, subiective, care tin de particularitatile personale, psihologice ale conducatorilor.
Doi autori romani facand o analiza atenta a activitatii desfasurata de mai multe cadre de conducere au reusit sa inventarieze, sa descrie si sa analizeze o multime de dificultati, printre care cu usurinta le-am putea identifica atat pe cele obiective, cat si pe cele psihologice.[1] La fel, multe dintre cele 33 de principii de conducere a organizatiilor, formulate de Karl Stefanic-Allmayer, se refera la o serie de dificultati psihologice care apar in calea conducerii.
Astfel, lipsa timpului pentru reflectie, nedozarea corespunzatoare a comportamentului, necunoasterea punctelor nevralgice ale intreprinderii, lipsa viziunii de ansamblu asupra ei, insuficienta dezvoltare a "simtului esentialului" la conducatori, lipsa competentei interpersonale etc. sunt tot atatea particularitati ce tin de laturile cognitive afective, aptitudinale sau atitudinale ale conducatorilor care, in masura in care lipsesc sau sunt foarte putin dezvoltate, se instituie in adevarate "bariere" psihologice in calea unei conduceri eficiente.[2] Dupa unii autori, [3]cele mai multe dintre barierele care apar in calea conducerii se datoreaza mai ales actiunii combinate si interdependente a factorilor obiectivi cu cei psihologici, psihosociali si organizationali.
Uneori chiar cadrul structural-organizational, chiar legile elaborate pot duce la aparitia unor dificultati in calea conducerii. Alteori, functionarea concreta a organelor de conducere colectiva, sau conducere curenta, anumite practici fie ale directorului, sau ale celorlalti conducatori, fie ale echipei de conducere, pot deveni bariere in calea conducerii. Printre cele mai importante pot fi mentionate urmatoarele:
Prezenta unei conduceri colective aparente care consta in faptul ca desi anumite chestiuni sunt discutate si dezbatute in colectiv, ele raman tot asa cum a hotarat initial conducatorul sau cum va hotari ulterior; aceasta forma de conducere presupune multa pierdere de timp si creeaza la membrii echipei de conducere sentimentul inutilitatii discutiilor si dezbaterilor.
Prezenta convingerii, la membrii echipei de conducere colectiva, ca raspunderea colectiva o slabeste pe cea individuala, fapt care apare mai ales atunci cand responsabilitatile nu sunt individualizate; lipsa acestor reglementari duce la practicarea iresponsabilitatii a tuturor membrilor echipei. Abuzul de conducere colectiva, practicarea ei in orice moment, pentru orice fleac, fapt care se soldeaza cu "scaderea eficientei activitatii; scade gradul de initiativa si raspundere personala, prelungeste timpul de luare a deciziilor operative, complica mult lucrurile in mod inutil".
Prezenta unui climat psihosocial mult prea caldut, a unor relatii afectiv- simpatice intre membrii echipei de conducere colectiva, excesiv de amicale, de "prietenesti", fapt care atrage dupa sine prezenta a doua pericole: fie pe cel al aparitiei unui subiectivism foarte pronuntat la membrii grupului, promovarea propriilor interese, invaluirea lor intr-o pojghita principiala, eludarea intereselor organizatiei sau ale altor persoane din cadrul organizatiei, fie pe cel al subdividerii organului colectiv de conducere in unul sau mai multe subgrupuri ce se opun reciproc unele altora.
Lipsa generalizarii conducerii colective la toate nivelurile ierarhice, practicarea stilului de conducere colectiva numai in interiorul organului de conducere nu in toata organizatia.
In functionarea concreta a activitatii de conducere apar si alte practici, indeosebi la conducatorii executivi sau la cei din compartimentele functionale, care cu timpul pot deveni daunatoare, concretizandu-se in urmatoarele aspecte: existenta unor deficiente in organizarea infaptuirii in viata a hotararilor luate, manifestate in constituirea la cadrele de conducere a unor mentalitati potrivit carora altii trebuie sa le rezolve problemele sau prin instituirea unei delasari, comoditati, diminuarea a spiritului de raspundere; tratarea diferentiata, prioritara a "problemelor" ivite, fapt care duce la constatarea unor deficiente sau greutati tocmai in acele sectoare care din nou duc la concentrarea fortelor si astfel se creeaza un adevarat cerc vicios; insuficienta cunoastere a hotararilor si legilor tarii ("legile tarii nu sunt facute doar pentru a fi citite si puse in sertar").
Lipsa informarii la timp, operativa, a organelor superioare asupra unor deficiente aparute, acestea ca urmare a unei mentalitati potrivit careia e mai bine sa ne pastram grijile pentru noi decat sa le aruncam pe capul altora, sau potrivit credintei ca acestea vor putea fi rezolvate cu forte proprii; practica abuzului de controale. Este evident ca asemenea moduri de intelegere, asemenea mentalitati si practici actionale se transforma curand in adevarate si grave disfunctionalitati ale muncii, in bariere ce impiedica exercitarea ei in bune conditii. Adeseori chiar ignorarea unor asemenea dificultati constituie o si mai grava bariera in calea desfasurarii normale a activitatii de conducere. Combaterea si inlaturarea grabnica a oricaror dificultati, indiferent de natura sau de cauzalitatea lor devine o obligatie. Numai o conducere autentica, echilibrata, operativa, principiala, generalizata este menita a duce la realizarea in bune conditii a obiectivelor organizationale.
[1] Paraschiv Basturea, lonita Olteanu, 1968, p.47-74.
[2] H. Schaffer, Piedicile psihologice in calea eficientei conducerii,(trad.),1972, p. 80-89
[3] Mircea Preda, Ioan Vida, p. 149-155