Satisfactia si mai ales relatia dintre ea si performantele muncii au fost cercetate atat din perspectiva psihologiei sociale generale[1] cat si din perspectiva psihologiei organizationale.
Initial s-a crezut ca satisfactia este cauza directa, imediata si nemijlocita a performantei. Daca in 1955 aceasta parere era foarte raspandita, astazi se considera ca satisfactia, desi legata de performanta, este doar una dintre cauzele ei posibile. Faptul ca intre aceste componente exista o stransa legatura nu poate fi desigur negat, indiferent de modul in care ea este interpretata. Ea ne evidentiaza practic unitatea dintre componentele motivatorii, cele de satisfactie si eficienta in cadrul concret al participarii la viata organizationala.
Se poate face o distinctie intre motivatie si satisfactie. Dupa parerea unor autori, prin termenul de motivatie ar trebui sa desemnam acea influenta care determina individual sa actioneze deliberat intr-o maniera sau alta, astfel decat atunci cand aceasta influenta n-ar exista. Un factor motivational modifica balanta fortelor, putand influenta deciziile sau alegerile individului. Esential este faptul ca motivatia produce o modificare vizibila a comportamentului. Satisfactia se refera la evenimentele care dau nastere la un sentiment subiectiv de usurare, de placere, ce poate fi exprimat sau descris de individual care il traieste, dar care nu poate fi direct observat din exterior de catre o alta persoana. Un factor de satisfactie este un element care contribuie ca un individ sa se simta bine, dar care nu contribuie direct la modificarea comportamentului exterior al individului. Din acest punct de vedere, unul si acelasi eveniment exterior poate avea doua categorii de efecte: poate satisface, produce placere subiectiva, poate motive si deci modifica comportamentul.
Dupa parerea altor autori motivul ar fi un impuls, o dispozitie ce face pe individ sa militeze pentru obtinerea unui anumit gen de satisfactie, considera ca satisfactia este o stare finala, in timp ce motivatia este o forta(un impuls) orientat spre obtinerea acestei stari finale. Prin diversele categorii de motive, individual cauta sa-si maximalizeze satisfactiile, atragandu-si stimuli capabili de a-i produce placere, in timp ce printr-o alta categorie de motive el cauta sa minimalizeze, sa evite durerea, neplacerea. Astfel se poate spune ca, satisfactia apare ca un efecte al motivatiei.
O alta abordare incearca sa releve alt aspect al relatiei.2 Satisfactia ar fi un indicator al motivatiei, indeosebi al motivatiei de a merge la munca. S-a constatat in acest sens ca exista o relatie intre gradul de satisfactie si absenteism sau fluctuatia in munca. Totodata se poate preciza si faptul ca satisfactia influenteaza numai indirect motivatia. Ea are capacitatea de a influenta direct doar valenta sau atractivitatea anumitor tipuri de recompense, acestea fiind cele care influenteaza direct motivatia.
Faptul ca nu exista inca un acord deplin intre parerile autorilor cu privire la definirea sau la stabilirea relatiei dintre motivatie si satisfactie este pe de-a intregul explicabil. Acest lucru se datoreaza fara indoiala complexitatii fenomenelor respective, naturii lor foarte asemanatoare, alteori foarte diferite. In relatiile dintre motivatie si satisfactie esentiale sunt urmatoarele aspecte:
- Primul dintre ele precizeaza ca starea de satisfactie/insatisfactie este un indicator al motivatiei, mai bine spus, al modului ei eficient sau ineficient de realizare. Din acest punct de vedere starea de satisfactie echivaleaza cu un consum adecvat al motivatiei care permite realizarea activitatii propuse, a obiectivelor ei, iar starea de insatisfactie, cu nerealizarea motivatiei (implicit si a obiectivului activitatii), cu impiedicarea sau frustrarea realizarii ei adecvate. Faptul ca omul se simte satisfacut atunci cand si-a realizat adecvat scopul si nesatisfacut cand realizarea n-a avut loc, este de domeniul evidentei.
- Al doilea enunt priveste faptul ca motivatia si satisfactia apar intr-o dubla calitate, atat de cauza cat si de efect. Ca motivatia este o cauza iar satisfactia o stare finala, deci un efect. Sunt cazuri cand satisfactia traita intens, durabil, se poate transforma intr-o sursa motivationala. Este cunoscut faptul ca succesul se asociaza cu o stare afectiva, placuta stenica de satisfactie. S-ar putea ca aceasta stare, si nu succesul ca atare, sa devina la un moment dat stimul Satisfactia obtinuta de un individ intr-o activitate, l-ar putea motiva de a o continua, pentru a obtine alte noi satisfactii.
- Al treilea enunt: atat motivatia cat si satisfactia se raporteaza impreuna la performanta activitatii pe care o pot influenta fie pozitiv fie negative. S-a constat existenta unei corelatii pozitive intre nivelul motivatiei morale (depistata pe baza aplicarii unor chestionare ce cuprindeau intrebari referitoare la sentimentul angajatilor ca munca desfasurata este valoroasa; ca ea le ofera posibilitatea de a-si arata abilitatea; satisfactia in munca; mandria in munca; exigentele profesiunii in ceea ce priveste aptitudinile si cunostintele avansate) si productivitatea muncii.
Deasemenea performanta poate influenta satisfactia in acele situatii in care ea atrage dupa sine surse de satisfactie, cum ar fi recompensele (premii, avansare, etc). Satisfactia ce rezulta ca urmare a participarilor indivizilor la viata organizatiei, nu este o problema strict individuala, ci una organizationala, dat fiind faptul ca ea are repercursiuni nu numai asupra planului subiectiv-individual, ci si asupra vietii organizationale, indeosebi asupra celei productive si psihosociale.
Din cele de mai sus se degaja o concluzie practica. Astfel, data fiind legatura motivatiei si satisfactiei cu performanta muncii, sau cu o serie de alte fenomene cum ar fi cel al absenteismului, al fluctuatiei fortei de munca, este absolut necesara controlarea lor riguroasa de catre conducatorii si specialistii organizatiei in problemele socio-umane.
[1] Golu P., Psihologie sociala, Bucureşti, 1974
Prunea Petru, Fluctuatia fortei de munca, Cluj, 1988