În forumurile de dezbateri internaţionale şi în literatura de specialitate, responsabilitatea socială corporativă este strâns legată de globalizarea mediului de afaceri şi considerată încă apanajul societăţilor multinaţionale. Rolul acestor companii într-un mediu de afaceri global, guvernanţa globală şi legitimitatea considerării unor aspecte de RSC au fost amplu analizate de către Detomasi (2007, p. 321 - 334).
Adesea, iniţiativele responsabile social ale marilor companii ale lumii au fost văzute ca soluţii miraculoase la problemele ridicate de fenomenul globalizării, cu atât mai mult cu cât aceste companii multinaţionale beneficiază în mod deosebit de pe urma imperfecţiunilor pieţei asociate unui mediu global de afaceri, având datoria morală şi puterea financiară de a-şi aduce contribuţia la bunăstarea societăţii (Sethi, 2003, p. 21).
Una dintre principalele responsabilităţi ale companiilor multinaţionale este aceea de aşi asuma, în mod voluntar, îndeplinirea anumitor obiective sociale, cu atât mai mult cu cât, în prezent, companiile sunt mai puţin constrânse de factori externi decât erau în trecut. Dat fiind faptul că nu există un organism guvernamental supranaţional care să monitorizeze activitatea corporativă peste graniţele naţionale, iar diversele ţări ale lumii sunt caracterizate de legi şi standarde diferite, problema moralităţii companiilor multinaţionale a fost amplu şi intens dezbătută.
Ceea ce o companie (multi)naţională ar trebui să facă pentru a-şi îndeplini rolul său social şi, mai ales, de ce ar trebui să se implice în iniţiative de ordin social sunt probleme care merită o atenţie deosebită şi raţionamente morale ce depăşesc sfera consideraţiilor economice.
Obligaţiile sau responsabilităţile corporaţiilor transnaţionale se referă la promovarea creşterii economice generale şi a progresului social şi vizează menţinerea şi consolidarea standardelor şi normelor de comportament etic. Concret, în ceea ce priveşte responsabilitatea socială corporativă, pot fi identificate o serie de elemente-cheie minime: primul element ar fi acela că societăţile multinaţionale trebuie să respecte legile şi regulamentele din ţara în care îşi desfăşoară activitatea şi să încerce să se alinieze standardelor internaţionale cu privire la forţa de muncă, drepturile omului şi protecţia mediului; al doilea element vizează asumarea unor activităţi filantropice în ţările în care operează, inclusiv donarea de fonduri, timp sau personal pentru cauzele de binefacere. În contextul comportamentului corporativ responsabil social, Kolk şi Tunder (2006, p. 793 -794) au dezbătut problema responsabilităţii marilor companii multinaţionale de a reduce sărăcia din zonele defavorizate ale lumii, dar rezultatele cercetării lor nu au indicat o puternică implicare din partea acestor companii.
În urma criticilor primite de societăţile multinaţionale cu privire la exploatarea ţărilor mai puţin dezvoltate şi a ignorării responsabilităţii sociale corporative pe care ar trebui să şi-o asume în acele părţi ale lumii, oponenţii ideii de responsabilitate socială a companiilor transnaţionale au argumentat faptul că principala motivaţie a acestora ar trebui să fie obţinerea unui profit considerabil pentru acţionarii lor, responsabilitatea atingerii unor obiective politice, economice sau sociale revenind integral guvernelor naţionale; aceşti oponenţi considerau că societăţile transnaţionale trebuie să acţioneze în limitele impuse de legile şi de reglementările aflate în vigoare, să-şi plătească taxele şi să menţină nivelul existent al standardelor privind munca şi protecţia mediului, dar nu pot fi responsabile pentru rezolvarea tuturor problemelor sociale, pentru atingerea unei ocupări depline a forţei de muncă sau pentru eradicarea sărăciei.
La polul opus, adepţii responsabilităţii sociale a companiilor transnaţionale considerau că sectorul privat manifestă atât o nevoie practică, cât şi o anumită responsabilitate etică pentru bunăstarea mediului în care acţionează, bazate pe propriile sale nevoi de stabilitate economică şi socială, nevoia de a avea o forţă de muncă sănătoasă şi capabilă şi beneficiile pe care le poate obţine din reglementări guvernamentale puţin restrictive. Aşa după cum se arată şi într-un raport al ONU cu privire la situaţia socială la nivel global (Report on the World Social Situation, 2001, p. 284), asumarea unei responsabilităţi sociale ridicate, peste limitele impuse de lege şi de guvernele naţionale, este benefică pentru corporaţiile transnaţionale şi duce la o creştere continuă a succesului lor exprimat în termeni de profitabilitate economică: companiile responsabile social îşi asigură profiturile pe termen lung, îşi îmbunătăţesc imaginea publică şi atrag opinia favorabilă a tuturor grupurilor sociale influenţate sau care influenţează activitatea lor.
Un aspect interesant şi paradoxal legat de activitatea societăţilor transnaţionale a fost şi este reprezentat de reacţia ţărilor în curs de dezvoltare împotriva responsabilităţii sociale a marilor companii. De multe ori, ţările mai puţin dezvoltate consideră că impunerea unor standarde ridicate de responsabilitate socială corporaţiilor transnaţionale nu este altceva decât o formă nouă şi elevată de protecţionism venită din partea ţărilor puternic industrializate ale lumii şi o percep drept o nouă piedică apărută în calea dezvoltării lor economice şi o nouă formă de subminare a avantajelor lor competitive pe piaţa globală; astfel, se argumentează că, ţinând cont de actualul nivel de dezvoltare al ţărilor mai puţin avansate ale lumii, principalul lor atu constă în salariile mici şi reglementările flexibile pe care le oferă pentru atragerea investiţiilor străine directe din partea corporaţiilor transnaţionale. Multe ţări în curs de dezvoltare - de obicei, cele mai sărace - consideră responsabilitatea socială a corporaţiilor drept o formă elevată de ipocrizie sau un lux pe care nu şi-l pot permite decât ţările bogate ale lumii; ţările mai puţin avute sunt dispuse să fie exploatate de cele mai bogate din dorinţa de a asigura un nivel de trai mai bun pentru populaţiile lor care se zbat la limita sărăciei (aceste ţări sacrifică obiective de ordin moral pentru satisfacerea altora de ordin fizic, material, urmărind o firească ordine a priorităţilor). Adesea, marile societăţi transnaţionale ale lumii sprijină reacţiile ţărilor în curs de dezvoltare împotriva responsabilităţii sociale (Report on the World Social Situation, 2001,
- 285).
Totuşi, în vederea atingerii unui nivel echitabil de dezvoltare economică şi socială la nivel mondial, aceste forme de exploatare trebuie să fie înlocuite cu forme de cooperare şi proliferare justă a bunăstării între ţările lumii. De aceea, responsabilitatea socială şi aspectele de ordin moral, în ciuda criticilor sau contraargumentelor care li se aduc, rămân probleme de prim ordin ale societăţilor transnaţionale.
Un domeniu conex de dezbatere, ce a cunoscut o deosebită importanţă mai ales în ultimii 4 - 5 ani, îl reprezintă responsabilitatea socială corporativă a întreprinderilor mici şi mijlocii.
La nivel european, o dată cu raportul final al Forumului pe probleme de RSC în Europa (2004), s-a afirmat necesitatea implicării şi a organizaţiilor de afaceri de mai mici dimensiuni în iniţiativele sociale. Această nevoie se manifestă, în principiu, din două motive: pe de o parte, datorită proliferării IMM-urilor în plan economic, ce vine să înlocuiască tendinţa înregistrată în anii '80 - '90 de multiplicare a societăţilor multinaţionale; pe de altă parte, datorită confirmării practice şi teoretice de care s-a bucurat RSC ca practică profitabilă de afaceri, ce susţine interesele financiare ale companiilor care o promovează.
Pe de altă parte, problema costurilor prohibitive rămâne încă o barieră importantă în calea implementării RSC de către IMM-uri. McWilliams şi Siegel (2001, p. 123), analizând responsabilitatea socială corporativă din perspectiva firmei, au oferit o explicaţie bine argumentată a faptului că RSC se asociază, mai degrabă, cu marile companii multinaţionale ale lumii, decât cu companiile de dimensiuni mai mici; astfel, ei au arătat că implicarea în iniţiative sociale generează costuri corporative suplimentare, dar aceste cheltuieli se resimt diferit la nivelul firmelor şi industriilor: companiile care produc mai mult şi au un obiect de activitate mai diversificat obţin costuri unitare mai scăzute decât firmele mici şi cu o gamă puţin variată de produse, de unde rezultă posibilitatea implicării mai profunde a societăţilor multinaţionale în acţiuni responsabile social, comparativ cu IMM-urile. De aceea, principala provocare pentru IMM-uri este să identifice acel mecanism care să le permită o reducere a costurilor asociate RSC, pentru a putea beneficia, la modul eficient, de această strategie profitabilă de afaceri.