Dar ce este atunci o afacere? Spuneam că o serie de aspecte definitorii ale afacerilor sunt cvasiunanim acceptate. Toată lumea este de acord că o afacere este o activitate menită să aducă proprietarilor (patroni sau acţionari) un anumit profit.
Cum însă? Nu orice modalitate de a câştiga bani sau bunuri este o afacere. Unul poate avea un profit vânzând foarte avantajos o moştenire sau printr-o escrocherie, jucând la loterie sau pur şi simplu furând ca în codru. A scoate un profit dintr-o afacere înseamnă a înregistra anumite câştiguri băneşti prin vânzarea pe piaţă a unor bunuri şi servicii. Cu încă o menţiune. Contrabanda cu ţigări şi alcool, prostituţia, vânzarea de droguri sau armament sunt, în sensul menţionat, afaceri (şi încă unele extrem de profitabile) – pentru că oferă consumatorilor bunuri şi servicii, dar sunt afaceri ilegale. În cele ce urmează ne vom referi numai la afacerile profitabile care îşi desfăşoară activitatea în cadru legal. (Activităţile economice în afara legii nu constituie un obiect de discuţie în etica afacerilor, întrucât ilegalitatea nu se poate nicicum justifica din punct de vedere moral.)
Profitul întreprinzătorului privat este elementul esenţial al oricărei afaceri. Nu orice activitate economică furnizoare de bunuri sau servicii este o afacere, chiar dacă se soldează cu anumite beneficii. Sistemul naţional de educaţie sau de sănătate, finanţat de la bugetul de stat sau de la bugetele locale nu sunt afaceri, chiar dacă furnizează nişte servicii de importanţă vitală în societate şi chiar dacă, eventual, pot aduce şi anumite beneficii contabile. Acelaşi lucru se poate spune despre serviciile publice în general – căile ferate, sistemul energetic naţional, reţelele de apă potabilă, de telefonie, radio şi televiziune etc. Nici întreprinderile comerciale aflate în proprietate publică, chiar dacă produc bunuri şi sunt, eventual, profitabile, nu sunt afaceri. Rostul lor nu este acela de a aduce profituri întreprinzătorilor privaţi, ci de a satisface anumite nevoi sociale de mare importanţă, fiind administrate de către stat.
De aici încolo încep divergenţele de opinii, în marea lor majoritate nu atât de natură strict teoretică, ci mai ales ideologică (tocmai de aceea având implicaţii directe şi foarte serioase asupra concepţiei privind responsabilităţile morale ale oamenilor de afaceri). Iată care sunt principalele teme aflate în dispută:
- Mai întâi, care este scopul intrinsec al afacerilor? Unii consideră că scopul unic sau cel puţin primordial al oricărei afaceri este profitul întreprinzătorilor; o afacere nu este pusă pe picioare de dragul satisfacerii unor nevoi sociale, ci pentru ca deţinătorii ei să realizeze anumite câştiguri băneşti. Alţii consideră, dimpotrivă, că scopul oricărei afaceri este în primul rând acela de a satisface anumite nevoi sociale, profitul fiind răsplata cuvenită celor care, prin iniţiativa lor, contribuie cât mai eficient la realizarea acestui obiectiv. Pe scurt: o afacere trebuie să aducă profit – indiferent cum, în limite legale; opinia contrară: o afacere trebuie să fie socialmente utilă, profitul fiind o consecinţă a acestei utilităţi.