Management

Etica reprezintă o trăire umană, o stare de spirit, o trăire naturală fără eforturi comportamentale. Etica nu se învaţă din tratate sau coduri de specialitate, pentru etică nu ar trebuie să existe norme pe care trebuie să le respecţi ad literam.

Etica o ai sau nu o ai. Dacă un om, structural are o conduită naturală şi bună ce îşi extrage esenţa din darurile divine nu are nevoie de tratate de etică decât pentru a-şi cultiva nobleţea şi fineţea sufletească şi intelectuală. Dacă alt om, structural are o conduită nepozitivă în relaţiile cu ceilalţi oameni, toate filosofiile şi tratatele din lume nu îl pot ajuta să îşi depăşească condiţia. În viaţă poţi să fi un bun economist dar să ai calităţile umane atrofiate şi poţi să fii un om înnobilat de frumos şi de limpezime în activitatea de coordonare sau aplicare a unor decizii, fără prea multă şcoală. Omul trebuie să aibă mai întâi cunoaştere şi aceasta să fie vitaminizată prin cunoştiinţe pe tot parcursul vieţii. ,,Să fii domn e o întâmplare să fii om e lucru mare” spune un cântec.

Educaţia şcolară şi universitară este esenţială pentru înmulţitrea talanţilor (talentelor). Un om poate deveni un medic desăvârşit după ce a studiat foarte bine ştiinţele medicale, la fel un inginer. Dar un om poate avea o abilitate economică sau managerială extraordinară înainte de obţinerea unei diplome de specialitate, şcoala îl ajută să cunoască mai întâi alfabetul în domeniu, apoi detaliile şi mecanismul sistemului. Economia de azi are o dinamică şi o sensibilitate care îşi găseşte, de multe ori explicaţia în cărţi după terminarea evenimentului.

Etica în economie trebuie să reprezinte acea conduită umană a bunăstării. Atunci când omul conştientizează valorile fundamentale ale vieţii, adevărata frumuseţe şi bogăţie. Se apropie de ştiinţa curată cu efect profilactic, terapeutic şi vitaminizant pentru minte şi suflet.

Părintele Arsenie Boca ne arată că ,,precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti, tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din mai multe domenii, precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. Multă ştiinţă îl apropie pe om de Dumnezeu, puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, însă trebuie şi el să şi-o câştige”.

Astfel noi trebuie să ne înnobilăm valorile dăruite de Dumnezeu prin ştiinţă, dar de multă ori le atrofiem şi ştiinţa nu mai poate ajuta un om devitalizat. De asemenea avem discernământul de a alege între bine şi rău, pot fi şi abordări ştiinţifice sau culturale care ne fac rău.

Dacă omul are viu acel principiu al bunei-cuviinţe va fi fericit, înţelept şi bogat.

Bine ar fi ca toţi oamenii să se înţeleagă între ei şi să fie toţi bogaţi din punct de vedere spiritual, cultural şi economic.

Tot Părintele Arsenie Boca spune că ,,nici sărăcia nu te mântuieşte nici bogăţia nu te osândeşte”. Trebuie doar să vedem percepţia pe care o avem asupra vieţii şi mijloacele prin care ne atingem scopurile. Din păcate, astăzi multe mijloace au devenit scopuri, ele reprezentând chipul cioplit la care ne închinăm într-un ritual de bussines rău înţeles şi aplicat.

Întrecerea omului cu sine însuşi şi selecţia intraspecifică poate conduce de multe ori la situaţii negative. Deşi prin ştiinţă şi tehnologie oamenii au cucerit pământul şi au supus natura nevoilor de viaţă, oamenii cunosc foarte puţin despre sine însăşi. ,,Homo homini lupus”, omul e lup faţă de om. În jocul economic şi în jocul vieţii omul nu este inofensiv. De multe ori, întrecerea omului cu omul devitalizează valorile divine, scopul acestei întreceri reprezentându-l de multe ori, considerentele comerciale. Pentru majoritatea oamenilor de azi, valoarea omului este una concurenţială, comercială şi financiară. Pentru un om, semenul său nu este valoros prin calităţile sale, prin talentele sale. Omul este valoros azi prin funcţia sa, prin averea sa prin bunurile scumpe achiziţionate care se confundă de multe ori cu identitatea. Eşti valoros pentru că ai milioane de euro în cont, nu prin viaţa ta cu toate ale ei, bune şi rele. Omul nepreţuit ca valoare în toată opera umanităţi are astăzi preţ, se vinde şi se cumpără. A vorbi cu omul comercial despre etică, înseamnă o nebunie.

Concurenţa între oameni este pur comercială, nu mai reprezintă acea formă de afirmare, de depăşire şi de cultivare a cunoaşterii proprii şi a cunoştiinţelor dobândite în şcoală sau prin educaţie liberă.

Mijloacele economice de satisfacere şi de asigurare a decenţei vieţii au devenit scopuri. La origine, banii reperezintă un mijloc, dar câţi din noi mai vedem în bani un mijloc? Ei nu reprezintă o valoare în sine. Cu toate acestea noi avem o viaţă economică, numai avem o viaţă normală, sănătoasă cu toate atributele ei. Viaţa noastră este economie şi acasă şi la serviciu. Din păcate totul în viaţă are acum componentă financiară. Ca în contabilitate când orice bun sau serviciu are corespondentul său în bani, aşa este şi în viaţă orice activitate se traduce în bani, în venituri şi cheltueli.

Konrad Lorenz în cartea ,,Cele opt păcate ale omeirii civilizate”, explică provocările omenirii de azi care aduc daune sufleteşti mari: lăcomia orbitoare de bani şi graba extenuantă. De asemenea pe lângă lăcomia de a deţine bunuri ori poziţie ierarhică superioară, sau de a le deţine pe amândouă, un rol esenţial îl joacă şi frica: frica de a rămâne în urmă în cadrul întrecerii, frica de sărăcie, frica de a lua hotărâri greşite.

Frica sub toate formele ei reprezintă factorul de subminare a sănătăţii oamenilor moderni. Până acum câţiva ani nici nu ştiam terminologia cuvantului stress, cauzele şi efectele erau necunoscute.

Oamenii suferă din cauza solicitărilor nervoase şi sufleteşti, solicitări determinate de o întrecere şi o concurenţă către nicăieri. Omul catalogat forţă de muncă, capital uman sau resursă umană în afară de tratamentul şi ritmul de lucru se mai confruntă, cu voia sa, cu manipularea şi publicitatea exagerată a modului de satisfacere a nevoilor mereu în creştere. Specialiştii în marketing speculează acest aspect şi numai de etică nu poate fi vorba în abordarea lor. Din păcate, consumatorii manifestă o oarecare naivitate, nu se revoltă de exemplu, pentru faptul că plătesc de cele mai ulte ori o sumă considerabilă pe ambalajul la fel de scump ca marfa sau doar pe percepţia pe care şi-o formează din reclamă[1] .

Într-adevăr, ştiinţa şi tehnologia au evoluat dar esenţa cercetării este aceeaşi în toate epocile istoriei, diferă doar modalitatea de abordare în ştiinţă, şi de folosire a instrumentelor în tehnologie. Şi totuşi, cu toate avantajele ştiinţei şi tehnologiei, oamenii sunt cuceriţi de propria creaţie.

Sfântul Nicolae Velimirovici, exprimă foarte frumos importanţa eticii şi a tehnologiei în viaţa omului şi a popoarelor subliniind şi corelaţia dintre religie, etică şi tehnologie. Consider actuală şi importantă pentru înţelegerea eticii în viaţa economică scrierea marelui sfânt, cu doctorate în filosofie şi teologie în marile universităţi ale lumii.

,,La origini, religia a fost maica eticii şi a tehnologiei. Mai înainte de toate, religia a fost un şuvoi ce izvora din adâncimi ascunse, etica un râu purtator de viaţă şi tehnologia, cu ajutorul făgaşelor artei, purta apa din acest râu prin toate arterele vieţii omului.

Dumnezeu i-a vestit omului legea credinţei, legea purtării şi cunoaşterea tehnologiei. Cu îndrumările lui Dumnezeu, Noe a ridicat o corabie care a săvârşit una din cele mai lungi călătorii din istoria navigaţiei. Prin insuflarea lui Dumnezeu, Betaleel a fost umplut de înţelepciune în înţelegere, în cunoaştere, la tot lucrul, să săvârşească planuri artistice pentru lucrul în aur, în argint şi în bronz, şi în tăierea pietrelor pentru monturi, şi în sculptura lemnului, ca el să poată lucra în toate soiurile de meşteşuguri.

Asemenea, Templul lui Solomon, una dintre cele mai mari minuni arhitectonice ale vechii lumii, a fost clădit de către oameni învăţati de către Duhul lui Dumnezeu şi conduşi de mâna Domnului. Astfel mărturisesc Sfintele Scripturi.

Dumnezeu era motivul credinţei adevărate, al bunei purtări şi al cunoaşterii tehnologice, printre oameni. Atunci când oamenii îl simţeau neîncetat pe Dumnezeu deasupra lor, în faţa lor şi în jurul lor, în acelaşi fel cum simţeau aerul şi lumina, ei atribuiau şi dăruiau toate lucrările tehnologice şi munca lor manuală Lui, Domnul şi Ziditorul lor.

Când simţirea prezenţei lui Dumnezeu s-a atenuat şi vederea duhovnicească s-a întunecat, atunci a intrat mândria în meşteşugari şi tehnologi, iar ei au început să dea doar lor înşile slava, pentru clădirile lor, pentru lucrarea mâinilor şi minţilor lor, începând să folosească în mod greşit munca lor - atunci umbra pierzaniei a început să cadă asupra tehnologiei.

Mulţi se plâng de tehnologie. Mulţi acuză tehnologia modernă de toate relele din lume. Este tehnologia într-adevăr de osândă, sau cei care creează tehnologia şi- o folosesc? O cruce de lemn este de osândit dacă cineva răstigneşte pe altcineva pe ea? Un ciocan este de osândit dacă un vecin sparge cu el capul vecinului său?

Tehnologia nu simte binele sau răul. Aceleaşi ţevi pot fi folosite pentru apa potabilă sau pentru canalizare. Răul nu vine din tehnologia moartă, lipsita de simţire, ci din inimile moarte ale oamenilor.

Conştient pe deplin de prezenţa lui Dumnezeu şi fără de mândrie, Noe a ridicat o navă uimitoare, pentru izbăvirea sa şi a noii omeniri ce urma să se nască.

Într-o conştiinţă întunecată cu privire la prezenţa lui Dumnezeu, oamenii plini de mândrie au căzut de acord unii cu alţii. Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faima înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul!" Aceasta a fost construirea turnului Babel.

Când regele Solomon a terminat clădirea măreţului Templu al Domnului, şi-a ridicat mâinile către ceruri, şi cu smerenie a strigat: "Cerul şi cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puţin acest templu pe care l-am zidit numelui Tău."

Acest templu minunat a dăinuit vreme de 11 generaţii. A fost făcut praf şi pulbere atunci când urmaşii fără de Dumnezeu ai regelui Solomon l-au preschimbat dintr-o "casă de rugăciune, într-o casă de negoţ." Nu datorită tehnologiei a rămas Templul în picioare vreme de secole, nici din pricina tehnologiei n-a dispărut de pe faţa pământului. Tehnologia este surdă, mută şi fără de răspuns. Este complet dependentă de etică, aşa cum este şi etica de credinţă.

Este binecunoscută povestea biblică a regelui Nabucodonosor. El a construit oraşul Babilonului cu palate, şi turnuri suspendate, cu o asemenea dibăcie tehnologică şi frumuseţe cum lumea nu mai văzuse. Regele a privit spre oraşul pe care îl clădise, stând pe acoperişul palatului său şi a găit plin de mândrie: Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am clădit eu întru tăria puterii mele şi spre cinstirea strălucirii mele, ca reşedinţă a împăratului?" Pe când glăsuia el aceste vorbe încrezute, Dumnezeu l-a lovit cu nebunia şi şi-a pierdut minţile, şi în nebunie a trăit vreme de şapte ani ca o fiară între fiarele pădurii. Oraşul lui, Babilonul cel mare, a devenit o grămadă de dărâmături şi loc de batjocură, a ajuns un pustiu fără de locuitori, întocmai cum a proorocit Ieremia proorocul.

Atunci când frica lui Dumnezeu dispare şi legea morală a lui Dumnezeu este încălcată, muntele tehnologiei omeneşti se prăbuşeşte în ţărâna din care a fost făcut. Astfel se vor prăbuşi în ţărâna cea fără de formă, şi (…) turnurile tehnologiei şi arhitecturii omeneşti, dacă mândria omului, chiar şi cea a creştinilor, luptă sfidător împotriva lui Dumnezeu, şi depăşeşte toate măsurile mândriei şi păcătoşeniei, şi reuşeşte să sfârşească îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.

De ce sunt atât de multe civilizaţii măreţe îngropate adânc în pământ, iar deasupra plugarii ară, fără nici cea mai mică idee că turnurile şi oasele lor zac sub pamântul arat? Cum se face ca din toate măreţele construcţii din marmură ale grecilor nu a mai rămas altceva decât Acropolea?

Cum de a îndrăznit pământul să ascundă de la faţa soarelui şi de la ochii oamenilor templele titanice din Baalbek şi Egipt, ca şi măreţele oraşe Egbata, Persepolis, Tir, Sidon şi Troia, ca acum vacile să pască liniştite deasupra lor, şi porcii dedesubt, iar păstorii să clădească grajduri din marmura împrăştiată? De ce mândrele cetăţi şi temple şi castele ale regelui Montezuma au dispărut fără de urmă? La fel şi împărăţiile atât de culţilor incaşi şi peruvieni? Ce mână nemilostivă a rostogolit munţi de noroi asupra tuturor acestor construcţii omeneşti, care prin tăria, forma şi frumuseţea lor, puteau concura cu cele mai bune construcţii moderne?

De ce există întreruperi şi nu este continuitate în civilizaţia umană? Deoarece nici una din acestea nu era placută Unului Sfânt Dumnezeu. Nici una din aceste civilizaţii îngropate nu a fost distrusă de timp ori din lipsa unei construcţii tehnologice solide, ci de păcatul împotriva credinţei sfinte şi a eticii sfinte. Instabilitatea etică şi tehnologică le-a îngropat în adânca întunecime. "Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî." Această proorocie a lui Hristos, în zilele în care Capernaumul era plin de mărire, ca o cetate de basm lângă lac, s-a împlinit. S-a împlinit atât de teribil, încât atunci un călător se găseşte între spini şi şerpi, pe locul unde odată se înălţa bogata şi mândra cetate a Capernaumului, se întreabă cu cutremur: "Este oare cu putinţă că acest loc dezgustător să fi fost odată un loc unde vieţuiau oameni?".

Etica este nepieritoare şi neschimbătoare, şi anume, etica evanghelică, dar tehnologia este întotdeauna în schimbare. Etica este asemănătoare unei doamne, iar tehnologia cameristei ei. Din această pricină, etica trebuie să controleze tehnologia. Valorile veşnice sunt teritoriul eticii şi nu al tehnologiei. Este distrugător pentru un neam întreg să îşi aşeze ca scop al vieţii tehnologia, şi toate lucrările şi sudoarea lor să şi-o jertfească avansului tehnologic, târând în urma lor etica, aşa cum Ahile târa leşul lui Hector legat de carul sau. Un popor ca acesta poate reuşi să îşi clădească oraşele din fildeş şi din aur, dar daca oameni ca Ahab şi Izabela locuiesc în ele, câinii vor avea ultimul cuvânt, nu oamenii. Între cinste şi pricepere este uşor de ales. Un om cinstit, chiar şi fără pricepere, este mai respectat în vremea noastra, decât un om priceput dar necinstit.

Tehnologia schimbă relaţia omului cu natura, dar nu şi relaţia lui cu Dumnezeu. Oricine gândeşte altfel preţuieşte mai mult lucrurile decât oamenii, şi ţărâna mai mult decât duhul. O dramă groaznică a vremurilor noastre este războiul dintre oameni şi Dumnezeu. Dumnezeu vrea să înalţe şi să slăvească identitatea omului deasupra materialităţii fără de minte şi de viaţă, în timp ce oamenii vor să îşi îngroape identitatea şi să îşi uite Ziditorul, făcându-şi ca scop unic al vieţii tehnologia şi bogăţia materială. Mulţi oameni ce sunt handicapaţi spiritual şi moral de către necredinţa lor în Hristos, fac din tehnologia modernă idoli la care se închină, şi cheamă pe toţi oamenii şi popoarele să aducă jertfa acestor idoli.”[2]

 

 

 

[1] Konrad Lorenz, Cele opt păcate ale lumii civilizate, Edit. Humanitas, 2006, pag: 31-38

[2]  Citat din scrierile Sfântului Nicolae Velimirovici