O prioritate majoră a societăţii româneşti, după anul 1990 a fost promovarea managementului public performant în toate structurile organizatorice ale administraţiei publice centrale şi locale. Demersul a vizat arealul instituţional cu componenta sa de bază, resursa umană. Angajarea şi promovarea personalului în sectorul bugetar-fiscal trebuia să aibă la bază în primul rînd competenţa profesională. Un management performant în orice domeniu, presupune recrutarea unui personal cu o bună pregătire profesională care să perceapă rolul instituţiilor publice într-o societate.
Literatura de specialitate tratează cu atenţie conceptele de administraţie publică (“public administration”), guvernare (“governance”), management public (“public management”), management fiscal, care sunt frecvent utilizate, semnificaţia lor fiind nuanţată diferit de la un stat la altul.
Un lucru trebuie însă recunoscut, problemele pe care statele le au de rezolvat sunt asemănătoare în marea lor majoritate, dar, statele se diferenţiază între ele prin modul de rezolvare a acestor probleme, în raport cu eficienţa instituţiilor sale şi în funcţie de o gamă largă de factori, care pot fi obiectivi sau subiectivi. Nivelul de peformanţă al managementului practicat în toate domeniile diferenţiază între ele statele, regiunile, conunităţile si firmele. Managementul demonstrează şi explică de ce unele state sau colectivităţi sunt mai bogate sau mai sărace decît altele, de ce unele firme sunt maicompetitive decît altele.
Necesitatea managementului fiscal performant este justificată de considerente care asigură eficienţa sistemului fiscal care prin funcţiile sale influenţează nivelul resurselor financiare publice pe care satul le are la dispoziţie pentru a-şi finanţa politicile promovate .
Performanţa managementului fiscal este condiţionată de realizarea unor cerinţe esenţiale, ce privesc:
- Analiza şi restructurarea operativă a instituţiilor publice cu atribuţii specifice domeniului fiscal[1]. Demersul trenează nepermis de mult, dar el trebuie realizat cunoscînd relaţiile existente între instituţiile fiscale, funcţiile şi rolul fiecăreia în cadrul sistemului, de multe ori de suprapunere, şi luînd în considerare necesitatea dezvoltării unor relaţii parteneriale, operative şi responsabile cu sectorul privat.
- Optimizarea numirilor în funcţii, a competenţelor şi responsabilităţilor ce revin managerilor fiscali aşezaţi pe diferite paliere ierarhice, raportat la lege şi nu la susţinerea politică. Este imperios de stabilit pînă unde se pot întinde numirile politice în detrimentul celor bazate pe competenţă profesională.
- Evaluarea periodică a gradului de cunoaştere şi a modului de aplicare a metodelor, tehnicilor, procedurilor şi instrumentelor manageriale specifice instituţiilor cu atribuţii fiscale de către managerii fiscali numiţi;
- Înţelegerea de către factorii de decizie a particularităţilor ce apar în acest domeniu al fiscalităţii în relaţie de interdependenţă cu alte ştiinţe (economie, finanţe publice, drept fiscal, drept administrativ, contabilitate, informatică, ştiinţe tehnice, etc.).
Concluzii
Managementul fiscal practicat în instituţiiile fiscale create cu scopul aplicării legislaţiei de stabilire, modificare sau stingere a drepturilor şi obligaţiilor fiscale, iese în evidenţă dacă este analizat în relaţie directă cu procesul bugetar, cu efortul statului, de a-şi asigura resursele financiare necesare finanţării cheltuielilor publice. Managementul fiscal ca ştiinţă şi ca practică, are elemente comune cu managementul general,cu cel privat sau public dar se distinge de aceste. Practicare managementului fiscal presupune un parcurs coerent, logic, responsabil şi în mod deosebi legic. Particularităţile managementului fiscal, caracteristicile şi funcţiile acestuia trebuie cunoscute de managerii fiscali de pe toate nivelurile cît şi de aparatul fiscal şi de cei asupra cărora se exercită controlul fiscal.
[1] ANAF-ul anunţă că din cele peste 400 de administratii fiscale existente, pînă la sfarsitul anului 2011 să fie desfiintate 30%, urmînd ca in anul 2012, sa ramînă maxim 41, cîte una în fiecare judet.
Procesul de restructurare instituţională cuprinde şi Garda Financiara si Autoritatea Nationala a Vamilor care se dorec a fi desfiintate, prin preluarea atribuţiilor de către Agentia Nationala de Administrare Fiscală.