Managementul resurselor financiare publice în general, managementul fiscal în special pentru a fi performant trebuie să respecte anumite principii fiscale la instituirea unui impozit. În funcţie de respectarea acestora se poate aprecia eficienţa impozitului şi implicit a sistemului fiscal.
Principiul randamentului. Impozitul este apreciat în funcţie de randamentul său bugetar. Obiectivul propus este maximizarea veniturilor bugetare din impozitul instituit pentru un cost dat sau diminuarea costurilor de administrare raportate la un randament dat.
Principiul simplităţii (al lipsei de arbitrariu). Impozitul trebuie să fie uşor de administrat şi să se bazeze pe prevederi clare, uşor de înţeles atât de către contribuabili cât şi de aparatul de control fiscal.
Principiul flexibilităţii. Flexibilitatea poate fi apreciată ca sensibilitatea bazei de impozitare la evoluţia conjucturii economice.
Principiul stabilităţii[1], consacră regula potrivit căreia „un impozit bun este un impozit vechi”. Modificările frecvente ale legislaţiei fiscale sunt sursă de ineficacitate şi, în plus, un impozit vechi este acceptat de către contribuabili. Stabilitatea impozitelor permite operatorilor economici să ia decizii în condiţiile unei cât mai mari certitudini şi cu o predictibilitate cît mai mare asupra evoluţiei obligaţiilor bugetare în perioada următoare.
Principiul echivalenţei. Obligaţia fiscală suportată de contribuabil trebuie să fie corelată cu avantajele pe care aceştia le vor avea prin accesul la bunurile şi serviciile publice oferite de stat. Dacă acceptăm existenţa unei echivalenţe între impozitele plătite şi bunurile şi serviciile publice de care beneficiază contribuabilii, atunci impozitele ar putea fi interpretate din punct de vedere contabil ca cheltuială. Aceasta ar fi o eroare în condiţiile în care pentru o analiză corectă trebuie luate în considerare şi principiile bugetare.
Dacă nu acceptăm teoria echivalenţei sau dacă suntem în situaţia de a considera că sarcina fiscală suportată de contribuabil depăşeşte valoarea bunurilor şi serviciilor furnizate de stat, atunci impozitul reprezintă mai degrabă o participare la profit a statului şi mai puţin o cheltuială, ceace ar fi la fel eronat.
Principiul neutralităţii. Impozitele judicios instituite au rolul de pîrghii economico-financiare şi contribuie la o mai bună administrare a economiei, stimulînd sau descurajînd anumite activităţi economice. În acest sens, ele trbuie să se stabilească după reguli unitare pentru toti, fără a acorda spaţii discriminatorii fiscale, directe sau indirecte.
Principiul echităţii, presupune ca, contribuţia la acoperirea cheltuielilor publice să se facă prin raportare la capacitatea contributivă a plătitorilor de impozite, influenţată de considerente politice, economice, sociale sau morale.
Principiul legalităţii. Impozitele se instituie pe bază de reglementări legale. Dreptul statului de a percepe impozite este recunoscut în legea fundamentală[2] şi reglementat prin legi organice.
[1] în anul 2010. Codul fiscal a fost modificat de 12 ori.
[2][2] Constituţia Romîniei, art.56