Între managementului fiscal public şi managementul firmei, există elemente de întrepătrundere şi de intercondiţionare reciprocă. Modul în care se achită obligaţiile la bugetul general consolidat este obiect de anliză sau criteriu de performanţă managerială atît în firmele private cît şi în firmele cu capital de stat dar şi în instituţii publice. Regimul dobînzilor, al penalităţilor pentru neplata în termen a obligaţiilor bugetare nu face distincţie între cele trei categorii de plăttitori. De asemenea, atitudinea cu care managementul fiscal practicat de plătitorii de impozite şi taxe se raportează la procesul fiscal şi îşi achită obligaţiile bugetare, prin conformare voluntară, condiţionează dimensiunea aparatului fiscal, severitatea procedurilor fiscale instituite, forţa de manifestare autoritatea managementului fiscal în activitatea de colectare a veniturilor bugetare.
Aspectele prezentate capătă conţinut în raport cu autoritatea, efortul şi capacitatea statului de a impune un nivel optim al fiscalităţii şi în acest caz putem vorbi de un management fiscal la nivel central, exercitat de putere executivă centrală, subordonată celei legislative. Dacă ducem conceptul mai departe în sfera competenţei teritoriale identificăm managementul fiscal local, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, care au atribuţii în domeniul fiscalităţii sau al instituţiilor din structura teritorială a ANAF.
Se pot identifica, de asemenea, elemente de similitudine cu conceptul de management general dar şi cu cel de management financiar sau bugetar, în condiţiile în care nivelul finanţării cheltuielilor publice este condiţionat de veniturile bugetare colectate, de nivelul de performanţă al managementului fiscal practicat în instituţiile fiscale.
Managementul fiscal public se manifestă în sectorul public, la nivelul instituţiilor statului şi a operatorilor economici cu capital de stat, în dubla lor calitate de colectori şi de contributori bugetari. În ambele ipostaze managementul fiscal îndeplineşte funcţii şi are atribuţii specifice care-i conferă cîmp larg de manifestare. Este suficientă trimiterea la nivelul ridicat al evaziunii fiscale neidentificate de aparatul fiscal în colaborare cu celelalte instituţii ale statului. De asemenea, nivelul arieratelor neîncasate la bugetul general consolidat[1], ca sarcină de serviciu a aparatului fiscal cu atribuţii de executare silită este un exemplu de management fiscal ineficient.
Raportat la nivelul firmei, managementul fiscal cuprinde întreaga serie de tehnici şi strategii folosite pentru construcţii bugetare proprii care să asigure îndeplinirea responsabilităţilor de calculare, de declarare şi de plată a obligaţiilor bugetar care revin firmei în raport cu bugetul general consolidat.
[1] Arieratele bugetare, ( obligatii fiscale datorate de catre contribuabilii persoane fizice si juridice, exigibile si neplatite pînă la termenele prevazute de lege), au crescut în anul 2009 cu 27,5%, la 17,23 miliarde de lei, dar Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a avut ca obiectiv pentru anul 2010 o reducere a acestora cu numai 10% (aproximativ 1,7 miliarde de lei)..