Lupta armată, întreaga activitate a organizației militare în timp de pace sunt prin natura lor colective. Ca în orice domeniu, activitățile de grup necesită o conducere capabilă să pregătească, să declanșeze, să focalizeze și să coordoneze eforturile umane și pe cele materiale în locurile și în momentele potrivite, în vederea îndeplinirii obiectivelor ordonate sau asumate din proprie inițiativă. Dezideratul de mai sus impune existența unei conduceri fără de care obținerea rezultatelor scontate este de neconceput.
Interesant de menţionat este că o organizaţie militară, armata SUA, a sintetizat principiile de leadership astfel:
- Fii bine pregătit – ca lider trebuie să cunoşti bine domeniul tău de activitate şi ceea ce fac subordonaţii tăi;
- Asumă-ţi responsabilitatea, caută modalităţi de a ajuta dezvoltarea organizaţiei din care faci parte, iar atunci când lucrurile nu merg cum trebuie, nu căuta vinovaţi – caută soluţii;
- Ia decizii corecte şi la timp;
- Fii un exemplu pentru ceilalţi;
- Cunoaşte-ţi oamenii şi interesează-te de bunăstarea lor;
- Informează-ţi angajaţii;
- Dezvoltă în toţi colaboratorii tăi sentimentul responsabilităţii pentru ceea ce fac;
- Asigură-te că cei din subordinea ta înţeleg ce au de făcut, că activitatea lor este supravegheată şi sarcinile realizate corect;
- Pregătiţi-vă ca echipă;
- Foloseşte la maxim capacitatea organizaţiei din care faci parte.
Necesitatea conducerii s-a impus oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. Succesul vânătorii în colectiv, dar mai ales în ciocnirile cu alte grupuri, depindea de existența unui conducător. În armată, conducerea este denumită comandă, iar în ultimii ani, apare tot mai frecvent termenul management.
Conducerea își îndeplinește menirea, exercitându-se asupra următoarelor resurse: oamenii, priviți ca agenți capabili să conceapă și să realizeze efectiv transformarea sistemelor existente, utilajele și echipamentele de lucru (inclusiv armamentul în cazul militarilor), diferitele materiale, timpul, banii, informațiile (inclusiv know-how-ul, adică cunoașterea metodelor de a face), terenul, construcțiile de orice fel (clădiri, drumuri, lucrări genistice). La cele de mai sus se adaugă bunăvoința, reputația, imaginea, autoritatea, prestigiul persoanelor chemate să conducă.
Liderul reprezintă un conducător din sfera relațiilor interpersonale (lider de opinie, lider politic, religios, conducătorul unui grup). Potrivit lui Peel, managerul este și lider, deoarece conduce, pe când liderul politic nu este manager, pentru că nu administrează, el încredințând sarcina gestionării bunurilor materiale altei persoane. Nici managerul și nici liderul nu constituie termeni militari specifici și nu sunt folosiți în texte oficiale (legi, regulamente, instrucțiuni, manual) ca înlocuitori ai celor de comandant sau șef.
În sens strict, comandantul nu este manager, ci lider. Poate cu excepția șefilor militari ai întreprinderilor industriale, deși pentru conducerea efectivă a laturii gospodărești ei dispun de ajutoare cu rol de manageri.
Leadership-ul înseamnă tot conducere, în engleză, leader având sensul de conducător. Limba română a conferit termenului leader mai ales semnificația de conducător politic, iar în sociologie înseamnă conducător informal (neoficial, neinstituționalizat, nenumit) al unui grup primar formal sau informal. De exemplu, orice grup mic (microgrup, grupuleț, grup de prieteni, "gașcă") are un lider, un conducător neoficial, un purtător de opinie, adesea și de cuvânt. În grupă sau în echipaj, mai rar la pluton, pe lângă comandantul de drept, numit, există adesea și un lider, cu o certă capacitate de influențare a membrilor grupului, de obicei de orientare mai mult sau mai puțin opusă, în raport cu comandantul.
Orice șef este, desigur, un lider, dar termenul ca atare se utilizează numai în sens sociologic. Nici un comandant de brigadă, de exemplu, nu va chema la dânsul, decât cel mult în sens ironic, pe "liderii" sau pe "managerii" unităților din subordine.
Mediul militar cunoaște împrejurări în care nu se admite nici cea mai mică inițiativă ce ar contrazice regulile existente. De exemplu, uniforma nu poate fi modificată nicicum, în numele independenței sau al inițiativei creatoare. La fel stau lucrurile în ceea ce privește aprinderea unei simple țigări într-o magazie de muniție sau de materiale inflamabile, îndreptarea armei încărcate într-o direcție laterală față de axul de tragere al poligonului, conducerea autovehiculelor cu viteză mai mare decât cea legală, pilotare avionului la alt plafon sau pe alt culoar de zbor etc.
Grupurile ca atare, formate din conducători și din executanți, având, deci, o alcătuire ierarhică, coeziune internă și stabilitate, urmărind anumite obiective, respectând în activitatea lor anumite reguli procedurale și de viață specifice, formează structuri relativ stabile, denumite generic organizații. Organizațiile sunt simple (grupuri) sau complexe (grupuri de grupuri). Luată în ansamblu, armata constituie o asemenea organizație complexă, formată din arme, servicii, mari unități, unități, subunități. Echipa de servanți sau aceea constituită în vederea unei misiuni temporare este structura elementară.
Organizațiile de același fel sau diferite unele de altele, dar legate între ele prin faptul că gravitează în jurul aceluiași scop de bază, având o conducere unică, constituie un sistem. Armata reprezintă un subsistem social, dar concomitent este un sistem relativ autonom, de mare complexitate.
Conducerea unitară constituie un factor indispensabil al existenței și eficienței sistemelor vii, implicit al celor umane: creierul, capul familiei, conducătorul grupului, șeful, comandantul, comitetul, consiliul.
Prin elementele întrunite, conducerea organismului militar în ansamblu și a fiecărui subsistem în parte (subunitate, unitate, mare unitate) reprezintă ea însăși un sistem structurat ierarhic, coerent, urmărind un scop bine determinat, dispunând de principii, de reguli și de norme, relații interne și externe, precum și de mijloace materiale specifice. Conducerea este exercitată de persoane (șefi, comandanți) și de grupuri (state-majore, comitete, consilii), ele însele conduse de persoane (șeful de stat-major, președintele consiliului).
Specificități ale comenzii (managementului militar)
Pentru societate, organismul militar reprezintă mijlocul, sistemul prin care ea își asigură prevenirea și respingerea unei agresiuni împotriva teritoriului național.
Pornind de la conținutul misiunii sale, de la natura activităților pe care le desfășoară, armata constituie o organizație cu anumite particularități sub raportul managementului:
- este un sistem birocratic, format din componente înalt specializate, foarte fiabil, stabil din punct de vedere organizatoric, al obiectivelor, al structurii și sub aspectul relațiilor interumane bazate pe unitatea de comandă, pe ierarhie strictă și pe reglementări împinse până la cele mai mici detalii;
- reglementările sunt atotcuprinzătoare și au caracter extrem de rezistent la schimbare;
- are o conducere de tip elitist, bazată pe autoritate formală. Subordonații nu sunt consultați asupra problemelor de fond ale vieții și activității lor de serviciu, ordinele șefilor trebuind să fie îndeplinite la timp, complet, fără discuții sau șovăire, chiar cu riscul sacrificiului suprem (mai ales în timp de război);
- uniformitatea impusă și reglementările detaliate lasă un spațiu redus pentru manifestarea inițiativei, îndeosebi la eșaloanele mici și medii (subunități și unități);
- organismul militar este deosebit de intolerant față de stările de incertitudine;
- subordonarea față de șef este necondiționată, în limitele stabilite de lege și de regulamente;
- disciplina formală, exterioară are prioritate asupra celei interioare;
- absența aproape completă, deocamdată, a mediului concurențial, în probleme esențiale de care depinde promovarea în ierarhie;
- recompensele morale ocupă un loc foarte important în sistemul factorilor motivaționali, și acesta în condițiile satisfacerii incomplete a multor nevoi elementare;
- comunicarea dintre șefi și subordonați este în mare măsură unidirecțională (de sus în jos), deosebit de concisă, nenuanțată, folosind un ton imperativ, o terminologie specifică. Militarul nu se poate adresa unui șef ierarhic, fără aprobarea celui nemijlocit;
- independența decizională este tot mai redusă, pe măsură ce se coboară pe scara ierarhiei;
- în materie de comportament, accentul cade pe conduitele înalt formalizate, reglementate, cu aspecte de ritual (salutul, formulele de adresare etc.).
Armata se pregătește din timp de pace, printr-un sistem de activități complexe, formate la rândul lor din nenumărate subsisteme de acțiuni mai simple, la care participă un număr apreciabil de oameni. Toate activitățile sunt conduse de organe specializate, în fruntea cărora se află șefi sau comandanți învestiți cu autoritate, respectiv cu dreptul de a da ordine și de a impune îndeplinirea întocmai și la timp a acestora. Dezideratele menționate pot fi materializate numai dacă executarea ordinelor este controlată sistematic și exigent, dacă pe baza constatărilor se iau măsuri de îndreptare a lucrurilor, urmărindu-se aplicarea lor în mod riguros. Cu alte cuvinte, dacă se exercită o conducere bine organizată, eficientă.
Persoanele învestite cu autoritate oficială, în cazul nostru șefii militari (comandanții), reprezintă conducători profesioniști. Pentru exercitarea comenzii, șefii trebuie să fie competenți, adică să aibă anumite aptitudini și abilități de ordin intelectual, emoțional, comunicațional și organizatoric. De asemenea, se prezintă garanții de integritate morală, de loialitate față de instituție. Aptitudinile au, cum se știe, o bază ereditară, iar abilitățile se dobândesc prin instruire și educare, consolidându-se prin antrenament, desigur dacă există aptitudinile necesare.
Prin felul în care este selecționat și pregătit, cel puțin sub raport profesional și comportamental, comandantul este persoana cea mai competentă din grupul pe care îl conduce.
CONCLUZII
Necesitatea conducerii vieții sociale, ca și a diverselor ei sisteme și subsisteme este atât de acerb manifestată la ora actuală, încât unii specialiști nu s-au sfiit să afirme că dezvoltarea tuturor domeniilor de activitate depinde în mare măsură de felul cum se realizează managementul, respectiv conducerea. Astfel, au apărut diverse polemici în definirea celor două concepte. Referatul conține părerea diferiților specialiști în domeniu, care au interpretat într-un mod mai mult sau mai puțin diferit conceptele de management și conducere.
Odată cu evoluția societății, nevoile oamenilor s-au diversificat iar apariția și dezvoltarea unor organizații care necesită eficiență și calitate au dus la apariția conceptelor de lider și leadership. În căutarea unor metode cât mai bune pentru conducerea grupurilor ce intră în componența acestor organizații, sociologii și psihologii au elaborat, pe baza experienței, o serie de teorii despre leadership care s-au dovedit mai mult sau mai puțin aplicabile și eficiente.
În încercarea de a ține pasul cu această continuă evoluție, cercetătorii au adus noi concepte precum liderul carismatic, liderul transformațional etc. menite să îmbunătățească procesul de leadership și implicit conducerea propriu-zisă în organizațiile mai sus menționate.
BIBLIOGRAFIE
- Colectiv, Management și leadership în organizații publice, Suport de curs, Univ. Babes-Bolyai Cluj-Napoca http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/03/Management_si_leadership_in_organizatii_publice.pdf
- P. Duțu, Leadership și management în armată, Editura Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, București, 2008
- B. Haney, J. Sirbasku, D. McCann, Leadership charisma – Step by step to being a more successful and charismatic leader
- D. Chirca, A. Ghizdav-David, Inteligența emoțională în organizații, Editura Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2013
- M. Zlate, Leadership si management, Editura Polirom, Iași, 2008
- Gheorghe Arădăvoaice , Managementul Organizației și acțiunii militare , Editura Sylvi , București , 1998;
- Constantin Teleșpan , Leontin Stanciu , Bazele Managementului , Editura Academiei Forțelor Terestre , Sibiu , 2005;
- Constantin Teleșpan , Leontin Stanciu , Fundamente ale Managementului Organizației Militare , Editura Academiei Forțelor Terestre , Sibiu , 2005;