Realizarea proceselor de cercetare-dezvoltare-inovare presupune resurse financiare adecvate, stabilirea surselor de finanţare a activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare fiind una dintre problemele importante în elaborarea strategiei de inovare.
Lipsa fondurilor este invocată ca factor care împiedică inovarea în IMM-uri (Tiwari & Buse, 2007; European Commission Report, 2013; Evoluţia IMM-urilor inovative din România, 2014). Dar sus ţinerea financiară a activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare a devenit tot mai dificilă şi pentru marile companii, începând cu ultimele decenii ale secolulu i trecut. Studiile pe această temă subliniază dificultăţile cu care se confruntă organizaţiile, lipsa fondurilor constituind adesea o barieră în realizarea inovării (Spielkamp & Rammer, 2009; Hall & Lerner, 2009). Dificultăţile privind finanţarea inovării sunt determinate de creşterea fără precedent a volumului şi complexităţii proceselor de cercetare-dezvoltare şi inovare, care a dus la multiplicarea fondurilor necesare pentru susţinerea acestor activităţi. La aceasta se adaugă faptul că profiturile rezultate nu asigură întotdeauna recuperarea investiţiilor, rata mare de eşec a proiectelor de inovare şi cash-flow-ul negativ fiind principalele cauze.
Schimbările care s-au produs în abordarea inovării, creşterea interesului pentru inovare şi trecerea la inovarea deschisă/ colaborativă au determinat schimbări şi în modul de finanţare a activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare. Din acest punct de vedere, ultimele decenii se caracterizează prin diversificarea surselor de finanţare a inovării şi creşterea ponderii fondurilor atrase – publice şi private, comparativ cu cele proprii.
Finanţarea inovării din fonduri proprii presupune alocarea de resurse din veniturile realizate de firmă.
Aceasta a fost principala sursă de finanţare a activităţilor de cercetare-dezvoltare din mediul privat pân ă în anii ’60 ai secolului trecut. Şi în prezent autofinanţarea inovării este importantă; finanţarea din fonduri proprii la marile companii din SUA reprezintă mai mult de jumătate din cheltuielile de cercetare-dezvoltare, situaţia fiind similară pe plan mondial (Lerner, 2012).
Dimensiunea fondurilor alocate pentru cercetare-dezvoltare este diferită de la o firmă la alta; reţete generale nu pot fi date, existând diferen ţe determinate de dimensiunea firmei, domeniul de activitate, strategiile adoptate etc. Conform datelor statistice, firmele de succes, cu rate mari de creştere, alocă fonduri importante pentru cercetare-dezvoltare.
Din studiile făcute de Booz & Co, rezultă că la companiile orientate spre inovare se fac investiţii mari în cercetare-dezvoltare. Potrivit raportului Global Innovation 1000, cheltuielile din inovare ale firmelor care au participat la sondaj au fost de 647 miliarde $, în 2013, cu 3,8% mai mult faţă de anul precedent, iar în anul 2014 creşterea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare şi inovare a fost de 1,4% comparativ cu nivelul din 2013. Aceste cheltuieli reprezintă circa 40% din totalul cheltuielilor de cercetare-dezvoltare din întreaga lume, din toate sursele, incluzând autofinanţarea şi sursele guvernamentale. În ultimul deceniu, cele mai mari cheltuieli de cercetare-dezvoltare s-au făcut în domeniile farmaceutic, auto, calculatoare şi software, aceste industrii însumând 2/3 din totalul cheltuielilor. Pe primele cinci poziţii în Global Innovation 1000 (2015) se află companiile Volkswagen, Samsung, Intel, Microsoft, and Roche, păstrându-se ierarhia din anul precedent (Jaruzelski ş.a., 2015).
Finanţarea proceselor de inovare ale organizaţiilor din fonduri atrase, private şi publice, a devenit tot mai importantă în contextul creşterii volumului activităţilor de cercetare-dezvolare-inovare şi a cheltuielilor asociate domeniului. În această categorie sunt incluse: creditele bancare, capitalul de risc, business angels, granturile şi proiectele finanţate din fonduri naţionale şi europene. Ultimele trei surse, în legătură directă cu inovarea, sunt prezentate mai jos.
Capitalul de risc (Venture Capital) – reprezint ă fonduri de dezvoltare investite în companii aflate într-o fază emergentă pe piaţă, cu risc ridicat şi potenţial mare de dezvoltare. Aceste capitaluri sunt puse la dispoziţia întreprinderii pe termen scurt şi mediu şi fără garanţii, de regulă pe baza unui plan de afacere.
Capitalul de risc a atras atenţia, în practică şi în literatura de specialitate, prin impactul pozitiv asupra firmelor cu potenţial de creştere ridicat, cum ar fi cele care inovează în domeniul tehnologiilor noi, fiind asociat cu creşterea vânz ărilor rezultate din inovare, dezvoltarea industrială şi ocuparea forţei de muncă. Ofertanţii de capital sunt interesaţi să obţină un profit cât mai mare de pe urma creşterii şi rentabilităţii ridicate a întreprinderii la care investesc. De regulă, sunt în căutarea unor calităţi rare, cum ar fi: tehnologie inovatoare, potenţial de creştere rapidă, un model de afacere bine dezvoltat, o echipă de management impresionantă (Diaconu, 2012).
Prima firmă de capital de risc, American Research & Development, a fost creată în 1946, în SUA, şi a investit în companii care comercializau tehnologii dezvoltate în timpul celui de-al doilea război mondial. Capitalul de risc a susţinut multe firme de succes, printre care Apple Computer, Cisco, Google, Netscape şi Yahoo.
După cum rezultă din studii empirice, utilizarea capitalului de risc s-a extins în întreaga lume, în strâns ă legătură cu dezvoltarea inovării şi antreprenoriatului (Hall & Lerner, 2009). SUA este şi în prezent cea mai activă piaţă pentru capitalul de risc, capitalul investit fiind de peste patru ori mai mare decât în Europa (YEGM, 2014). În Europa, European Investment Fund (Fondul European de Investiţii) este principalul jucător pe piaţa de capital de risc, care sprijină în principal întreprinderile cu tehnologii noi aflate în stadiu de start-up, oferind totodată şi alte oportunităţi de investiţii în industria high-tech. (http://www.eif.org/what_we_do/equity/venture/)
Utilizarea fondurilor de risc este o alternativă de susţinere a inovării şi pentru firmele mari (corporate venturing). Prin combinarea capitalului propriu cu cel al altor investitori, o societate corporativă poate amplifica impactul investiţiilor sale. Un exemplu recent îl reprezintă iFund, lansat în anul 2008 de către Kleiner Perkins Caufield & Byers - o cunoscută firmă cu capital de risc din Sillicon Valley, cu sprijinul companiei Apple, pentru dezvoltarea în diverse companii a unor aplicaţii, servicii şi componente pentru platforma Apple - iPhone and iPod touch. În acest fel, Apple şi-a creat o masă critică de aplicaţii pentru noile dispozitive, într-un timp scurt şi cu cheltuieli mici comparativ cu realizarea acestora în laboratoarele proprii (Lerner, 2013).
Business angels – este denumirea consacrat ă a investitorilor care dispun de resurse financiare personale semnificative şi de experienţă în management, şi care acordă sprijin financiar proiectelor mici. Business angels sunt foşti antreprenori sau manageri interesaţi să investească în iniţierea unor afaceri inovatoare.
Durata de finanţare prin această metodă este medie sau lungă, iar investiţia depinde de la investitor la investitor. În ciclul de viaţă al unei afaceri, finanţarea cu ajutorul unui business angel este premergătoare investiţiilor financiare mai mari, precum cele oferite de companiile de capital de risc. Avantajele asociate unui business angel includ, pe lâng ă aportul financiar - cunoştinţele, valoarea dată de reţeaua de contacte şi mentoratul. Un business angel bun va deschide „por ţi” noii afaceri, ajutând-o s ă crească.
În prezent, din ce în ce mai mult business angels acţionează în cadrul unor reţele, organizaţii private sau semi-publice care ajută la găsirea antreprenorilor potriviţi cu potenţialii investitori. Majoritatea reţelelor funcţionează la nivel regional sau naţional. În Europa, reţelele şi piaţa europeană de business angel sunt reprezentate de European Business Angel Network (EBAN), organizaţie nonprofit care sprijină cunoaşterea investitorilor angels (organizaţii şi persoane fizice din Europa) şi schimbul de experienţă. În România, aceast ă formă de finanţare este într-o fază incipientă, fiind sprijinită de asociaţia Business Angel România (membru EBAN) şi reglementată prin Legea 120/ 2015 privind investitorii individuali – business angels, recent aprobată.
Atât capitalurile de risc, cât şi business angels reprezintă fonduri private care susţin iniţierea unei afaceri bazată pe inovare, de regulă în cadrul unor firme noi (start-up sau spin-off).
Granturile şi proiectele finanţate din fonduri naţionale, europene sau internaţionale reprezintă o altă sursă importantă de finanţare a activităţilor de inovare ale organizaţiilor.
Grantul este o formă de finanţare nerambursabilă pe care o instituţie o acordă pentru a sprijini o anumită direcţie de dezvoltare. Pot beneficia de finanţare persoane fizice, antreprenori sau reprezentanţi ai unor asociaţii, structuri administrative şi ONG-uri, pentru proiecte în domeniul cercetării, antreprenoriatului, educaţiei, protecţiei mediului, culturii, cooperării internaţionale, sănătăţii etc.
În România, finan ţările nerambursabile pot proveni de la diverşi finanţatori, din România sau din str ăinătate: Guvernul României; Uniunea Europeană, guvernele unor state străine; instituţii financiare internaţionale (BERD, Banca Mondială etc.); fundaţii, companii sau alte organizaţii naţionale şi internaţionale.
Uniunea Europeană oferă finanţare pentru o gamă largă de proiecte şi programe. Fondurile europene pentru cercetare-dezvoltare-inovare includ fonduri gestionate direct de Comisia Europeană, respectiv fonduri distribuite ţărilor membre - fonduri structurale, care sunt gestionate în parteneriat cu autorităţile naţionale şi regionale, în cadrul unui sistem de „gestiune partajat ă”.
Finanţarea directă din fonduri europene se face prin diverse programe. Cele mai importante sunt Programele Cadru (Framework Programme, în abreviere FP), fiind lansate succesiv FP1 (1984-88) pân ă la FP7 (2007-2013). În cadrul fiecărui FP au fost dezvoltate anual un număr de programe şi au fost lansate propuneri de proiecte în diferite domenii (Arnold ş.a., 2011). În prezent se derulează FP8, sub denumirea “Orizont 2020" (Horizon 2020), care cupri nde 3 piloni: Excelenţa în ştiinţă, Leadership Industrial, Provocări societale.
Programul “Orizont 2020" are un buget de 80 mld. eu ro, din care 8,6 mld. euro sunt destinate IMM-urilor. Acest program va fi cel mai important instrument de sprijinire directă şi de creare a unui cadru favorabil pentru dezvoltarea IMM-urilor. Contribuţiile majore constau în acordarea de sprijin financiar pentru proiectele de inovare proprii ale IMM-urilor, finanţarea participării IMM-urilor la realizarea unor proiecte mari - cu instituţii de cercetare, precum şi accesul la instrumente financiare specifice pentru IMM-urile bazate pe tehnologie şi inovare.
Un alt program european destinat IMM-urilor este COSME (Competitiveness of Enterprises and Small and Medium Enterprises). Domeniile de activitate principale ale programului COSME sunt: asigurarea accesului la finanţare pentru companiile orientate spre creştere care nu intră sub incidenţa programului Orizont 2020, dezvoltarea cadrului pentru dezvoltarea IMM-urilor în contextul schimbărilor industriale, în special prin clustere şi în sectoare de interes strategic, precum şi sprijinirea internaţionalizării activităţilor economice ale IMM-urilor.
Alte programe derulate în prezent din fonduri europene, cu incidenţă asupra inovării, sunt următoarele:
- LIFE 2014-2020 - pentru mediu, pentru implementarea şi dezvoltarea politicilor şi a legislaţiei referitoare la mediu;
- Lifelong Learning Programme (LLP) – pentru educarea şi instruirea continuă a personalului;
- EUREKA’s Eurostars Programme – pentru IMM-uri cu performanţe în cercetare, stimularea proiectelor de cercetare şi inovare în colaborare.
(Sursa: https://www.innovationplace.eu/european-funds-rd; http://uefiscdi.gov.ro/articole/36/CNCS--membru-ESF.html)
După cum rezultă din comentariul anterior, în prezent finanţarea din fonduri naţionale şi europene sprijină dezvoltarea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare, inclusiv în IMM-uri, firme care nu dispun de fonduri proprii pentru susţinerea acestor activităţi. Aceasta este o caracteristică a economiei moderne, în care statul susţine efortul de inovare al organizaţiilor prin structuri şi mecanisme specifice. Programele guvernamentale pot oferi resurse şi stimulente de creştere a întreprinderilor inovatoare şi contribuie la susţinerea financiară a inovării din fonduri publice sau particulare. Susţinerea financiară se poate realiza atât prin finan ţare directă, cât şi pe alte căi: credite garantate, facilităţi fiscale, sprijin tehnic şi informare (studii de fezabilitate, infrastructură, instruire, realizare prototipuri etc.), realizate prin structuri specializate (Brussels, 2014; Bravo-Biosca ş.a., 2014).
În încheiere, trebuie subliniat că alegerea surselor de finanţare a proiectelor de schimbare este o decizie strategică a firmei. În principiu, orice companie poate combina resursele financiare proprii cu resursele financiare atrase, structura financiară depinzând de dimensiune, profil, natura proiectelo r şi alte elemente particulare ale organizaţiei.