Management

În toate modelele pentru sistemele de management al inovării, locul central îl ocupă procesul de inovare, care cuprinde activităţile ce contribuie în mod direct la obţinerea rezultatelor aşteptate.

Procesele de inovare pot fi foarte diferite ca obiectiv, conţinut şi complexitate, începând de la îmbun ătăţirea unei tehnologii prin achiziţia de noi echipamente şi încheind cu proiectele complexe de schimbare a procesului de afacere. Ca notă generală, activităţile de pe acest lanţ pot fi divizate după obiectivul lor în trei domenii/ secvenţe distincte: concepţie, dezvoltare şi implementare. Desfăşurarea acestor secvenţe se poate face în cadrul firmei şi/ sau în afara ei.

În standardul CEN/TS 16555-1, viziunea asupra proceselor de pe lanţul de bază este puţin diferită de cea prezentată anterior, ciclul de inovare incluzând următoarele patru secvenţe/ procese: managementul ideilor, dezvoltarea proiectelor, protecţie şi exploatare, introducerea pe piaţă. Elementul de noutate este evidenţierea protecţiei şi valorificării rezultatelor din inovare ca procese distincte. O astfel de abordare presupune concentrarea pe întreg lanţul de activităţi, de la găsirea de idei noi pân ă la transformarea lor în produse şi servicii care răspund unor nevoi reale.

Materializarea procesului de inovare în cadrul organizaţiilor este extrem de diversă, în raport cu formele şi obiectivele inovării (Žižlavsky, 2013). În continuare se prezintă aspectele relevante ale inovării tehnice, care se referă la concepţia, dezvoltarea şi implementarea produselor şi tehnologiilor noi (Fig. 1).

Concepţie		Dezvoltare		Implementare
· Generarea de idei		· Dezvoltare		· Studii de piaţă,
· Definirea		constructivă		marketing
conceptului de		· Realizare şi		· Crearea sistemului
produs		verificare prototip		de producţie
· Selecţia ideilor/		· Dezvoltare		· Asigurarea
analiza fezabilităţii		tehnologică		resursei umane

Fig.1.  Inovarea tehnică – etape  şi activităţi specifice

• Concepţia

Are ca obiectiv găsirea unor idei de produse noi sau îmbunătăţite, destinate pieţei actuale sau unor pieţe noi. Secvenţele principale ale acestui proces sunt precizate în Fig.4.2.

Punctul de plecare îl reprezintă generarea de idei sau identificarea de noi oportunităţi. Ideile noi pot proveni din mediul intern (de la structuri specializate de cercetare sau de la angajaţi din alte compartimente) şi/ sau din mediul extern (de la clienţi, furnizori şi alte entităţi). Ideile pot fi generate spontan sau pot rezulta din activităţi organizate – workshop-uri sau sesiuni de brainsto rming. Dintre ideile emise doar o parte ajung în faza următoare, Definirea conceptului de produs, existenţa unor criterii de selecţie fiind importantă în realizarea sistematică a inovării.

Definirea conceptuală are ca obiectiv transformarea ideii într-un concept funcţional. La sfâr şitul acestei secvenţe, un nou proces de filtrare asigură selectarea ideilor mai promiţătoare, care vor trece în faza următoare, Analiza fezabilităţii.

Analiza fezabilităţii conceptului de produs presupune investigaţii şi colectarea de informaţii adiţionale, precum şi realizarea de modele şi prototipuri. Evaluarea conceptului poate duce la abandonare, în cazul în care analiza arată că realizarea noului produs nu se justifică din punct de vedere tehnic şi/ sau economic, fiind preferabilă sistarea procesului de inovare în acest stadiu decât mai târziu. În mod obi şnuit, au loc procese iterative de evaluare şi rafinare a ideilor. La sfâr şitul acestei etape se stabilesc proiectele de dezvoltare care vor fi realizate, având în vedere şi fondurile necesare.

• Etapa de dezvoltare

Se referă la proiectarea produsului şi a tehnologiilor de fabricaţie. Scopul acestei etape este stabilirea soluţiilor constructive şi tehnologice care să permită realizarea obiectivelor din tema de proiectare. Soluţiile adoptate de proiectanţi se regăsesc în documentaţia tehnică, care include documente referitoare la produs (desene, memoriu justificativ, caiet de sarcini sau normă tehnică etc.), respectiv la tehnologie (planuri de operaţii sau fişă tehnologică, desenele SDV-urilor speciale, fişe de consum etc.).

Eficienţa procesului de inovare depinde hotărâtor de modul cum se realizează proiectarea, etapă care determină în cea mai mare măsură viteza de asimilare în fabricaţie a noilor produse, costurile şi calitatea produselor.

Utilizarea computerelor în proiectare este una dintre schimbările radicale din ultimele decenii în ceea ce priveşte tehnologiile de proiectare, care a contribuit la reducerea considerabilă a duratei şi costurilor procesului de proiectare a produselor şi tehnologiilor, concomitent cu creşterea calităţii soluţiilor adoptate.

• Implementarea soluţiilor

Ultima etapă este cea de aplicare a rezultatelor procesului de dezvoltare şi constă în crearea sistemului de fabricaţie care să facă posibilă realizarea noului produs. Extrem de complex, procesul de implementare presupune:

• procurarea sau realizarea utilajelor şi SDV-urilor (scule, dispozitive, verificatoare) necesare fabricaţiei;

• organizarea producţiei şi a muncii;

• asigurarea resursei umane adecvate pentru deservirea sistemului;

• stabilirea metodelor de promovare, vânzare/ distrib uţie etc.

De regulă, la început noile soluţii nu funcţionează optim; în etapa de implementare se face monitorizarea, măsurarea, evaluarea şi rafinarea soluţiilor pân ă la funcţionarea satisfăcătoare a noului sistem, conform specificaţiilor.

Procesul de inovare descris mai sus pare a fi un proces liniar, cu etape distincte, având obiective specifice, termene şi o anumită finalitate. De-a lungul fluxului există puncte de decizie între anumite activităţi şi etape, care reprezintă filtre şi porţi de trecere de la o secvenţă la alta. Conceptul de ”poart ă” a fost introdus de Cooper (1990), creatorul sistemului “st age-gate“ (faze-por ţi) - model conceptual şi operaţional de evaluare continuă a procesului de dezvoltare a unui nou produs.

Modelul faze-porți împarte efortul de inovare în faze discrete şi identificabile (etape, paşi, stadii), care includ activităţile componente ale proiectului. La intrarea în fiecare fază există o "poartă de decizie", în care se efectuează controlul calităţii activităţilor efectuate în faza precedentă, se verifică satisfacerea criteriilor de performanţă a lucrărilor şi se evaluează calitatea planului de acţiuni pentru următoarea fază. În “por ţi” se iau decizii de care depinde continuarea proie ctului. Între fazele Generarea ideii, Definirea ideii, respectiv Evaluarea conceptului, punctele de decizie sunt numite filtre. Este vorba despre secvenţele cu risc mare, care necesită filtrarea ideilor pentru reţinerea soluţiilor atractive şi eliminarea celor mai puţin atractive. Ideile şi conceptele mai puţin atractive ar trebui totuşi să fie documentate şi stocate pentru evaluarea în viitor, deoarece circumstanţele ar putea fi mai favorabile pentru aceste idei, în viitor.

Deşi modelul “stage-gate” introduce o anumit ă rigoare în definirea şi controlul fiecărei faze a procesului de asimilare a produselor noi, nu este exclusă revenirea la etape deja parcurse, pentru eliminarea erorilor/ neconformităţilor depistate într-o fază din aval. Bucle iterative sunt posibile între definirea conceptuală şi fezabilitatea conceptului, precum şi între etapele de proiectare-dezvoltare şi implementare. Un exemplu poate fi, redefinirea soluţiilor constructiv-tehnologice adoptate de proiectanţi având în vedere resursele de care firma dispune (utilajele şi tehnologiile existente, competenţele personalului etc.).

Din perspectiva performanţelor procesului de inovare, reluarea unor activităţi pentru îmbunătăţirea soluţiilor adoptate este importantă, contribuind la îmbunătăţirea incipientă a calităţii, înainte de lansarea în fabricaţie a noului produs. În acelaşi timp, corecţiile generează pierderi de timp şi resurse, fiind necesară minimizarea lor. Din acest punct de vedere, în ultimele decenii s-a înregistrat îmbunătăţirea semnificativă a performanţelor proiectelor de inovare, în special prin implementarea metodelor moderne de proiectare bazate pe folosirea calculatorului şi utilizarea tehnicilor specifice managementului proiectelor, aspecte amplu tratate în publicaţiile de specialitate.