Procesele de inovare ale unei organizaţii se caracterizează prin multiple conexiuni cu mediul extern, mai ales în contextul inovării deschise, care include fluxuri de activităţi ce trec dincolo de graniţele organizaţiei. Aceste fluxuri reprezintă procese de transfer tehnologic şi influenţează semnificativ performanţele din inovare ale organizaţiei.
Expresia “transfer tehnologic” (sau “transfer de te hnologie”) s-a utilizat iniţial pentru definirea transferului formal către industrie al descoperirilor rezultate din activitatea universităţilor sau a institutelor de cercetare, în scopul valorificării şi comercializării acestora sub formă de produse şi servicii noi. În prezent i se atribuie un sens mai larg, transferul de tehnologie definind:
- Procesul de mişcare a tehnologiilor de la o entitate la alta. (Ramanathan)
- Deplasarea unui set specific de capabilităţi tehnologice de la o entitate (persoana fizică, echipă, organizaţie) către o altă (Rânea ş.a., 2012)
Ambele definiţii au în vedere faptul că transferul de tehnologii nu se realizează doar de la institute de cercetare spre industrie, ci presupune fluxuri complexe de cunoştinţe/ informaţii noi între diverse tipuri de organizaţii. Practic, orice organizaţie poate fi beneficiarul şi/ sau sursa elementelor ce fac obiectul transferului de tehnologie.
Studiile de specialitate diferenţiază: transferul vertical – când se realizeaz ă un transfer de informaţii de-a lungul fluxului de cercetare-dezvoltare-inovare (de la cercetarea fundamentală la cea aplicativă şi apoi la dezvoltare), respectiv transferul orizontal - care se referă la transferul tehnologiilor utilizate într-un loc, organizaţie sau context către un alt loc, organizaţie sau context (Ramanathan; Rânea ş.a., 2012).
Formele transferului de tehnologie sunt variate depinzând de obiectul transferului, care poate consta în cunoştinţe, soluţii constructive, tehnologii de fabricaţie, modele şi metode de management etc. (Fig.4.3). În general, transferul tehnologic presupune un flux de cunoştinţe, realizat prin transmiterea de desene şi alte documente rezultate din activitatea de cercetare-proiectare şi de producţie. Modalităţile de transmitere a informaţiilor în cadrul unui proces de transfer de tehnologie pot include, de asemenea, instruirea directă a personalului, demonstraţii video, vizite la sediul organizaţiei sursă etc. În cazul asimilării în fabricaţie a unor produse sau tehnologii noi, transferul de tehnologie poate să cuprindă şi achiziţia de utilaje sau chiar linii tehnologice şi sisteme complexe.
Căile principale de realizare a transferului de tehnologie sunt prezentate mai jos:
- Dezvoltarea subcontractată a produselor noi: mecanism de transfer de tehnologie în care un beneficiar comandă realizarea proiectului pentru un produs nou sau tehnologie la o firmă de proiectare specializată.
- Activitate de consultanţă: constă în realizarea de analize, studii şi/ sau servicii de formare a personalului în legătură cu un proces de inovare.
- Programe de cercetare în cooperare: mecanism de transfer care presupune realizarea unui program/ proiect de cercetare-dezvoltare cu participarea mai multor organizaţ Aceste acţiuni pot fi organizate sub forma unor consorţii de cercetare, incluzând mai mult de doi particip anţi.
- Contracte de licenţă: se referă la transferul drepturilor de exploatare a unor elemente de proprietate intelectuală (brevete de invenţie, titluri de proprietate asupra mărcilor, modelelor şi desenelor industriale) şi know-how. Brevetarea şi acordarea de licenţe sunt deseori completate cu alte mecanisme de transfer tehnologic - consultanţă, instruire, transfer de documente şi chiar transfer de personal specializat.
- Vânzarea sau cump ărarea de produse sau servicii: în acest caz, transferul include şi vânzarea, respectiv achizi ţia de mijloace de producţie necesare pentru introducerea unor noi tehnologii în cadrul unei firme. Este o formă de transfer de tehnologie predominantă în organizaţiile cu tehnologii ajunse în faza de maturitate a ciclului de viaţă.
Transferul de tehnologii nu este ceva nou, dar a căpătat o altă relevanţă prin promovarea strategiilor de inovare deschisă, colaborativă, care cer firmelor să combine cunoştinţe interne şi externe pentru crearea de noi produse şi să urmeze căi interne şi externe pentru comercializarea acestora. Pe baza cercetărilor privind inovarea deschisă şi modul cum se realizează transferul tehnologic în acest caz, Gassmann şi Enkel (2010) identifică trei categorii de procese: procese din afară în interior (outside-in processes) - pentru integrarea cunoştinţelor externe în procesul de cercetare-dezvoltare al unei organizaţii; procese de transfer din interior spre exterior (inside-out processes) - pentru exploatarea ideilor în afara firmei; procese cuplate – procese de transfer “outside-in” şi „inside-out”, specifice activit ăţilor de cercetare-devoltare-inovare în parteneriat. Modul în care organizaţiile realizează aceste procese reprezintă, de fapt, practicile lor de inovare deschisă.
Procesele de tip “outside-in” sunt de regul ă adoptate de firme din industrii “low-tech”, pentru asimilarea de produse şi tehnologii moderne din exterior. În trecut, companiile orientate spre integrarea de cunoştinţe şi idei din exterior erau, preponderent, din categoria IMM-urilor, dar în prezent mărimea companiei este mai puţin relevantă. Numeroase companii mari, din toate domeniile, pun accent pe dezvoltarea competenţelor lor tehnologice prin integrarea în procesul de inovare a cunoştinţelor şi ideilor din exterior - de la clienţi, furnizori şi parteneri. Importanţa şi modul de realizare a acestor procese sunt ilustrate în §5.2.
Procesele de tip “inside-out” sunt de regul ă adoptate de firmele orientate spre cercetare, care urmăresc obţinerea de profituri prin transferarea rezultatelor din cercetare-dezvoltare către alte firme, de regulă pe baza contractelor de licenţă. Companiile care pun accent pe externalizarea cunoştinţelor şi a creaţiilor proprii acordă o atenţie deosebită protecţiei proprietăţii intelectuale (aspect dezvoltat în §4.3).
Procesele cuplate combină transferul de tip “outside-in” (pentru accesul la cunoştinţe externe) cu procese “inside-out” (pentru introducerea ideilor pe piaţă). Realizarea simultană a acestor procese se face prin colaborarea cu alte companii, în economia modernă cooperarea realizându-se tot mai mult în cadrul uno r consorţii sau reţele strategice (forme de organizare prezentate în §5.3).
Promovarea principiilor inovării deschise a dus la amplificarea proceselor de transfer tehnologic, dar nu toate sunt la fel de importante pentru fiecare organizaţie. Alegerea mecanismelor de transfer tehnologic depinde de mulţi factori, incluzând: strategia firmei, nivelul tehno logiilor de care dispune, capacitatea organizaţiei de a plăti contravaloarea soluţiilor şi/ sau activelor primite, posibilităţile de dezvoltare a unor parteneriate pe termen lung etc.
Pe lâng ă factorii enumeraţi mai sus, există şi o serie de condiţionări externe, dimensiunea şi eficacitatea proceselor de transfer tehnologic realizate la nivelul organizaţiilor fiind puternic influenţate de politicile şi reglementările naţionale şi internaţionale privind transferul de tehnologii. La nivel naţional, intervenţiile publice în această arie vizează susţinerea finanţării inovării din fonduri publice, dezvoltarea parteneriatelor public-privat, crearea unor structuri care sprijină transferul de tehnologii etc.
În contextul transferului de tehnologii, o importanţă deosebită au problemele legate de managementul proprietăţii intelectuale. Conceptul defineşte politicile şi acţiunile realizate la nivelul organizaţiei pentru protejarea rezultatelor din cercetare-dezvoltare şi valorificarea drepturilor asupra proprietăţii intelectuale, aspecte comentate în continuare.