Modul cum se realizează inovarea determină performanţele organizaţiilor şi durabilitatea acestora. Sintagma de “organizaţie inovatoare” este frecvent utilizată în acest context.
Organizaţie inovatoare (innovative organization): companie care inovează continuu pentru a crea şi reinventa noi pieţe, produse, servicii şi modele de afaceri – ceea ce duce la cre ştere. O astfel de organizaţie are abilitatea de a identifica oportunităţile de piaţă, respectiv baza de cunoştinţe şi capabilităţi interne pentru a le răspunde inovativ.
Expresia “organiza ţie inovatoare” este asociat ă, de regulă, cu Google, Apple, IBM şi alte companii mari care domină lista FORBES (revistă americană de afaceri) a celor mai inovatoare companii din lume (World’s Most Innovative Companies). Dar există şi firme inovatoare mai mici, mai puţin cunoscute, din diverse industrii tradiţionale sau emergente, care au dezvoltat sau lansat tehnologii de ultimă generaţie. De asemenea, atributul de inovator (sau antreprenorial) poate fi asociat organizaţiilor publice, din administraţie, învăţământ, s ănătate etc.
Organizaţiile inovatoare gândesc diferit, adopt ă strategii proactive şi dezvoltă o cultură a inovării şi creativităţii ce permite ca inovarea să se regăsească în activitatea de zi cu zi, la toate nivelurile organizaţiei. În cadrul acestora, inovarea este o competenţă cheie, care le asigură satisfacerea mai bună a cerinţelor şi creşterea veniturilor.
Specialiştii subliniază că este un nonsens să-ţi propui atingerea unor performanţe înalte din inovare fără să vezi cum inovezi. Cu alte cuvinte, rezultatele din inovare nu pot fi puse pe seama hazardului. Această idee este sintetizată de Davila şi colaboratorii săi (Davila ş.a., 2006, p.11), astfel: “inovarea nu este un iepure pe care îl sco ţi din pălărie în ocazii speciale; trebuie să fie o parte integrantă a modului în care compania operează în fiecare zi.”
Comentariile cu privire la factorii de care depind performanţele din inovare ale organizaţiei sunt diverse, trei opinii fiind prezentate mai jos.
După Davila (2006, 2012), caracteristicile cheie ale organizaţiilor inovatoare sunt următoarele: un leadership puternic la nivelul managementului superior; integrarea inovării în mentalitatea afacerii; armonizarea inovării cu strategia organizaţiei; valorificarea creativităţii personalului prin crearea de valoare; dezvoltarea unor reţele de inovare peste graniţele organizaţiei; măsurarea corectă şi recompensarea inovării.
După Kotelnikov, factorii de care depinde succesul în inovare includ: viziunea şi strategia de inovare; o cultură organizaţională favorabilă inovării; un sistem de procese şi practici care să sprijine inovarea, implicarea conducerii de vârf în inovare; echipe transfunc ţionale de realizare a inovării; dezvoltarea abilităţilor şi participarea angajaţilor la inovare.
După Steiber (2012), cele mai importante lucruri pentru a garanta sustenabilitatea inovării în organizaţie sunt următoarele: o cultură favorabilă
inovării; oameni competenţi şi angajaţi, pasionaţi de inovare; lideri care demonstrează un înalt grad de încredere şi consideră că rolul lor este de a împuternici angajaţii, de a-i antrena şi de a depăşi obstacolele; organizare nebirocratică; un sistem de recunoaştere şi recompensare orientat spre inovare; o atitudine şi resurse umane dedicate învăţării continue; conducere superioară orientată spre inovare; credinţa că ideile noi şi bune pot veni de la oricine şi de oriunde.
Prezentările de mai sus, deşi diferite, fac trimitere la componentele sistemului de management al inovării descrise în capitolele anterioare (3 ÷ 6). Ingredientele de bază ale managementului inovării - strategia, procesele de inovare, resursele şi leadership-ul, cultura şi structurile organizaţionale, măsurarea performanţelor şi recompensarea stimulativă – au un mare efect asupra inovării.
Frecvent, structurile interne, politicile şi cultura organizaţiei inhibă inovarea; pentru a realiza îmbunătăţirea reală a inovării, companiile trebuie să dezvolte o strategie de inovare şi să înţeleagă necesitatea transformării afacerii, a culturii şi proceselor realizate. Multe organizaţii doresc să devină mai inovatoare, dar nu ştiu de unde să înceapă. Adesea, punerea în aplicare a unor elemente ale abordării integrate a inovării se face într-o manieră ad-hoc, fără să existe un cadru global. Comentariile ce urmează îşi propun înţelegerea modului în care trebuie să se acţioneze pentru implementarea eficientă a managementului inovării.