Evoluţia fiinţei umane este luată în considerare atât din punct de vedere biologic, cât şi comportamental. Ambele surse ale naturii umane sunt considerate interdependente:
- evoluţia biologică presupune transformări din punct de vedere psihologic şi social;
- de-a lungul ciclului lor de viaţă indivizii sunt nevoiţi să-şi asume roluri, să accepte diferite statute, să-şi modifice responsabilităţile şi modul de gândire despre ei înşişi:
♦în societăţile tradiţionale etapele ciclului vieţii sunt marcate prin diverse ritualuri care marchează evenimentele importante care presupun transformări în viaţa indivizilor (sunt stabilite de familie, trib sau de societate ca întreg). Acest sistem controlează modul în care se face tranziţia şi asigură pregătirea adecvată a indivizilor;
♦în societăţile urban-industriale procesul nu mai este aşa de simplu şi clar: aici sunt surse de informare concurente şi adesea contradictorii, variind de la colegi până la diverse firme şi care se iau la întrecere pentru a capta atenţia individului, sugerându-i ce comportament să imite, ce căi de acţiune sunt importante şi ce semnificaţie să atribuie evenimentelor.
De fapt ce este socializarea? În legătură cu aceasta sunt câteva întrebări esenţiale:
♦din ce surse obţine individul acele caracteristici care disting oamenii de alte animale?
♦noi învăţăm sau moştenim personalitatea, acea organizare psihică internă unică ce constituie natura umană a fiecărui individ?
♦în ce mod este pregătit într-o perioadă de câţiva ani pentru a deveni şi a rămâne un membru activ al societăţii?
Deci, din ce surse şi ca rezultat al căror experienţe dobândim fiecare dintre noi principiile după care ne ghidăm, stăpânirea şi înţelegerea care ne dau posibilitatea să interpretăm lumea din jurul nostru în moduri semnificative, să ne adaptăm la mediu şi să ne raportăm la ceilalţi într-un mod acceptat de semenii noştri?
Răspunsul este: socializarea.
Socializarea este procesul psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, concepţiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunităţi în vederea formării, adaptării şi integrării sociale a unei persoane[1].
Socializarea se caracterizează prin următoarele:
♦este un proces fundamental prin intermediul căruia orice societate îşi proiectează, reproduce şi realizează, prin conduite adecvate ale membrilor săi, modelul normativ şi cultural;
♦facilitează existenţa normală a vieţii sociale, asigurând stabilitatea şi funcţionalitatea structurilor sociale, coeziunea internă şi continuitatea grupului social;
♦defineşte acele procese, mecanisme şi instituţii prin care orice societate se reproduce în fizionomia personalităţii umane care îi este specifică, în structuri de comportament ce răspund statusurilor şi rolurilor predominante în societatea dată, aşteptărilor şi prescripţiilor înscrise în modelul ei socio-cultural şi etic;
♦finalitatea socializării constă în încrustarea sistemului valorico-normativ în conştiinţa fiecărui membru al societăţii respective; procesul de socializare este acea parte a influenţei complete a mediului, care aduce individul la participarea la viaţa socială, îl învaţă cum să se comporte conform normelor în vigoare, îl învaţă să înţeleagă cultura, îl face capabil să se întreţină şi să îndeplinească anumite roluri sociale (Jan Szczepansky);
♦asimilarea indivizilor în grupuri şi a grupurilor în societate.
Socializarea este abordată:
♦dintr-o perspectivă individuală potrivit căreia aceasta ne înzestreză cu calităţile necesare pentru a comunica, gândi, rezolva probleme folosind tehnici acceptate de societate şi, în general, pentru a realiza modalităţile noastre unice de adaptare la mediul nostru personal;
♦din punct de vedere al societăţii, potrivit căruia socializarea îşi aduce membrii la un anumit nivel de conformare, astfel încât ordinea socială, caracterul ei previzibil şi continuitatea societăţii să poată fi menţinută; socializarea este esenţială pentru supravieţuirea unei societăţi ca sistem continuu şi stabil;
♦de mai multe ştiinţe: antropologia - termenul este enculturaţie - pentru a defini procesul de dobândire prin care noii membrii ai unei societăţi interiorizează toate aspectele culturii lor (obiceiuri, tradiţii, limbă, artefacte materiale, legende, mituri etc.); psihologia, care tinde să considere socializarea ca fiind modul de a învăţa să-ţi controlezi instinctele pentru a evita comportamentul aberant şi inacceptabil din punct de vedere social; sociologia, care accentuează faptul că socializarea pregăteşte individul pentru participarea la viaţa de grup.
Concluzionând, socializarea se ocupă de modul în care diferite forme de cultură, cum ar fi crezuri, stiluri tradiţionale de viaţă, limba, reguli morale de viaţă sau diferite tipuri de deprinderi, care sunt exterioare individului devin părţi interioare ale organizării psihologice a individului printr-un proces de învăţare deliberat sau neplanificat sau ca rezultat al influenţelor sociale ale unor agenţi instituţionali sau neinstituţionali.
52 Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p.555