Înţelegând că orice ciclu de conducere începe cu stabilirea unui anumit scop, putem consdera conducerea înseamnă întotdeauna un “proces” de luare de decizii, înţelegând prin “proces” atât analiza activităţii anterioare, cât şi examinarea posibilităţilor de ameliorare concretă a activităţii, prin elaborarea deciziei. De altfel, numeroşi teoreticieni, specialişti în problemele managementului, consideră că prima funcţie a conducerii este funcţia de elaborare şi luare a deciziei. Astfel, în sensul cel mai general, decizia este “încheierea normală a deliberării într-un act voluntar”[1] sau “o linie de acţiune conştient aleasă dintr-un număr oarecare de posibilităţi, în scopul de a ajunge la un anumit rezultat”[2].
Management înseamnă decizie, acceptând astfel să dăm un sens mai larg cuvântului a decide: A decide înseamnă a identifica şi a rezolva problemele pe care le întâlneşte orice organizaţie[3].
Decizia reprezintă un atribut esenţial al procesului de conducere, fiind o componentă a sistemului social global, astfel că poate îmbrăca diverse forme: managerială, politică, administrativă, economică, juridică etc.
Definim decizia managerială drept esenţa activităţii de conducere, act voluntar al actorilor de conducere prin care se stabileşte un obiectiv, se stabilesc anumite direcţii de acţiune şi modalităţile de realizare a acestuia, pe baza unui proces de evaluare a mijloacelor necesare şi a consecinţelor atingerii acestuia.
Decizia politică[4] reprezintă actul de opţiune şi de voinţă politică pentru un anumit mod de acţiune, din mai multe alternative disponibile, în abordarea unei probleme de interes public, în această categorie se includ regulile constituţionale, legile elaborate de parlament, politicile publice, deciziile privind relaţiile dintre state pe plan extern etc.. În procesul deciziei politice, pe lângă afirmarea voinţei politice, cei implicaţi trebuie să ţină seama şi de anumite constrângeri, unele politice, de ordin constituţional, iar altele obiective, social-economice (raportul cost / beneficiu). Datorită interacţiunii acestor constrângeri, decizia politică reprezintă adesea un compromis şi nicidecum o soluţie optimă, ca în cazul deciziilor tehnice. Rezultatul final va fi o soluţie care îmbină raţionalitatea de ordin tehnic cu realizabilitatea politică, ultimul criteriu îndeplinind un rol decisiv.
Decizia administrativă este componenta activităţii oamenilor care desfăşoară activităţi în cadrul sistemului administraţiei publice. De aceea putem spune că decizia administrativă este o specie a deciziei umane, care constituie elementul central al activităţii desfăşurate de organele administraţiei publice în realizarea sarcinilor de conducere şi organizare. Cele mai multe decizii administrative au drept scop crearea cadrului de aplicare a deciziilor puterii politice sau aplicarea directă a acestora.
Profesorul Antonie Iorgovan defineşte decizia administrativă ca fiind categoria deciziei speciale prin care se determină soluţiile juridice şi nejuridice ale organelor administraţiei publice pentru transpunerea în practică a valorilor exprimate în normele politice şi actele organelor puterii de stat.
Deosebita însemnătate a deciziei administrative ca instrument de conducere a procesului de exercitare a puterii executive rezidă şi din faptul că, prin conţinut, ea determină acţiunea, prin ea “se pun în mişcare colective de oameni cu indicaţia să procedeze într-un anumit fel, într-un sector concret de acţiune colectivă”[5].
[1] Lalande A., Vocabulaire technique et critique de la philosophie, Paris, P.U.F., 1960; M.Didier, Economie. Les règles du jeu, Ed.Economica, Paris, 1989
[2] M.Dumitrescu, Organizarea structurală a întreprinderilor, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1969 şi Introducere în management şi management general, Ed.Eurounion, Oradea, 1995
[3] Simon H.A., The New Science of Management Decision, Harper & Row, Publisher, 1960, p. 1.
[4] Gh. Teodorof, Metode şi tehnici de elaborare a deciziei administrative, suport de curs, SNSPA, 2004, p.38
[5] Vagu P., Dumitru G., Ştiinţa conducerii, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972