1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

“Ce este binele?”, aceasta este întrebarea care a provocat nenumărate dispute în decursul timpului. De aici porneşte de fapt demersul celor interesaţi de etică în a stabili nişte puncte de sprijin pentru a cerceta şi interpreta faţetele atăt de complexe ale problemelor legate de acest subiect generos.

A fi etic inseamnă “a face bine”, un bine care să influenţeze nişte activităţi şi să le canalizeze în sens pozitiv. Dacă mergem însă mai departe şi-l citam pe G.E.Moore, autorul lucrării Principia Ethica, vom constata că binele oricât l-am intoarce pe toate feţele nu poate fi complet definit. Înţelegem aşadar din aceasta că binele nu trebuie obligatoriu definit, ci el trebuie recunoscut atunci când este întâlnit şi interpretat ca  un concept pozitiv care să guverneze acţiunile noastre.

Concluzia  ar fi aceea că etica este o “ştiinţă a binelui”. Ea este fundaţia pe care sunt clădite toate relaţiile înterumane.

“Dicţionarul explicativ al limbii romane” ediţia 1975 defineşte etica ca fiind totalitatea normelor de conduită morala corespunzătoare unei anumite clase sociale sau societăţi.

Cuvântul “etica” provine din grecescul ETHOS care înseamnă loc natal, patrie, locuinţă, caracter. Din acest cuvânt a derivat ETHICOS care era legat de morală, fiind folosit în a defini o activitate cu un pronunţat caracter moral. Aristotel merge mai departe şi introduce noţiunea de ETHIKE care însemnă ştiinţa cunoaşterii şi a binelui.

Deşi înrudite conceptele de morală şi etică au origini diferite. În timp ce “etica” provine din greacă,”moral” provine din latinescul “mos-moris” care este tradus prin “moravuri”, pentru ca în timp să apară şi denumirea consacrată de “moralis”etimonul modern al noţiunii de morală.

Prin urmare putem considera etica ca pe o ştiinţă a comportamentului, a moravurilor, ca pe un ansamblu de prescripţii concrete despre morală sau în legătură cu ea. Tot în acest sens găsim şi o definiţie a eticii propusă de Jaques Wundenburger care subliniază că ”ea reprezintă ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate anume, reguli ce sunt fundamentate pe distincţia dintre bine şi rău, în timp ce morala cuprinde un ansamblu de principii de dimensiune universal-normativă”             (J.J. Wundenburger 1993, pag.14).

O înţelegere a eticii este destul de dificilă pentru noi ca indivizi şi nu o vom cunoaşte decât atunci când vom înţelege ca o etică sănătoasă reprezintă chiar esenţa unei societăţi civilizate.  Iar Etica în afaceri reprezintă ansamblul nostru de a ne relaţiona faţa de acţionari, de colegi, de angajaţi, de clienţi, de subordonaţi, de furnizori, faţă de comunitatea de care aparţinem, precum şi unii faţă de alţii. Aşadar etica nu se ocupă de tipul relaţiilor dintre persoane fizice sau juridice, ci de calitatea acestor relaţii.Vom încerca în concluzie şi noi să formulăm o definiţie a “eticii în afaceri” pe care o propunem în următoarea formă:

“Etica în afaceri” este o ramură a eticii care studiază calitatea relaţiilor dintre persoane fizice şi juridice angrenate în acţiuni comune raportate la valorile pozitive care guvernează noţiunea de “afacere”.

Dacă ar fi să ne raportăm în momentul de faţă la valorile etice şi morale ale economiei româneşti vom observa că există o strânsă înterdependenţa între politic, economic, social şi moral. Din această interdependenţă vom putea concluziona că raportând-o la realitatea noastră soluţia progresului ar fi intoarcerea la valorile morale sănătoase şi promovarea lor în toate mediile sociale şi economice. La noi prima reforma ce trebuia facută este REFORMA MORALĂ prin promovarea unui sistem de valori sănătos cu un standard  etic şi moral înalt, iar apărarea acestor valori să se facă ori de câte ori este cazul prin aplicarea unor sancţiuni imediate şi severe de natură legislativă şi morală.

În fapt etica are la bază un triunghi simbolic-conceptual: EU,TU, EL. Acest triunghi reflectă patru tipuri de rapoarte relaţionale şi anume: EU-TU, EU-EL,TU-EL şi EU-TU-EL.

Dacă în fiecare dintre aceste relaţii se ţine seama de regulile moralei şi ale bunului simţ atunci rapoartele se considera a avea valente pozitive şi se vor incadra în normele etice”. "Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face” spune o vorba de duh care poate exprima perfect simbolismul triunghiului amintit printr-un raţionament de bun simţ.

Din păcate în ultima perioadă de timp, odată cu dezvoltarea industrială accelerată şi apariţia şi afirmarea unei sfere tot mai largi a terţiarului, se pare că se sedimentează tot mai pregnant o altă lume, aceea a pragmatismului egoist, a cantităţii şi a goanei nu numai după profit ci mai ales după îmbogăţire. În această lume lucrurile, obiectele moarte îşi  găsesc de fiecare dată locul, iar OMUL tot mai putin... . Una dintre temele filozofiei, moralei şi psihologiei contemporane este încercarea de a răspunde şi de a da soluţii

la problemele pe care omul de astăzi şi le pune lui însuşi, în raport cu propria persoană. (Enachescu C-tin 2005 p.195.):

    - omul de astăzi este expresia unei profunde crize

    - lumea are o ofertă tot mai săracă din punct de vedere al valorilor autentice

    - frământarea omului nu mai este de natură filosofică, ci ea devine o “angoasa a disperării”

     - omul îşi diminuează simţitor capacităţile de înţelegere, sensurile adevărat-existenţiale

    - viaţa nu mai este o sursă de stimuli pozitivi şi de plăceri

    - oamenii încetează în a-şi mai proiecta idealuri

Se poate deci concluziona că valorile morale şi cele culturale au rămas mult în urma progresului tehnico-ştiinţific, ceea ce naşte întrebarea dacî ştiinţa va rămâne totuşi în slujba progresului umanităţii sau nu? Răspunsul se găseşte  în interiorul societăţii contemporane precum şi în interiorul conştiinţei individuale ca parte integrantă a unei noi structuri: conştiinţa colectivă.