Afacerile sunt activităţi umane care stimulează evoluţia forţelor de producţie şi asigură concordanţa acestora cu relaţiile de producţie atâta vreme cât se bazează pe norme şi principii morale, pe etică şi moralitate. Una dintre trăsăturile cele mai importante ale unei afaceri este aceea a competitivităţii, cea care poate asigura rezultate pozitive în confruntările de pe pieţele concurenţiale.
Concurenţa este astfel subordonată competitivităţii şi duce la câştigarea competiţiei. Competiţia apare ca urmare a interacţiunilor de pe piaţa liberă, concurenţială, dintre indivizi, grupuri, agenti economici, care caută să obţină pentru fiecare rezultatele cele mai bune.
În limba română termenul de “afacere” provine din franţuzescul “affaire” care ne duce cu gândul la o acţiune orientată spre obţinerea unor foloase de natură materială. În româneşte însă datorită diverselor interpretări suferite în perioada comunistă termenul a fost asimilat mai degrabă cu “biţniţa” sau cu specula. În fond cuvântul are acelaşi sens ca şi cel de provenienţă franceză marcând o activitate îndreptată în scopul obţinerii unor foloase. Din punct de vedere al temelor abordate de câtre noi în contextul dat vom considera noţiunea de afacere ca pe o activitate exercitată de către un agent economic în scopul obţinerii unor rezultate pozitive. Din punct de vedere etic afacerea trebuie tratată ca o acţiune întreprinsă în scopul obţinerii unui plus de rentabilitate şi de profitabilitate.
Dar să nu ne impacientăm pentru că afacerile nu au fost tratate de-a lungul timpului ca nişte activităţi foarte respectabile. Ele însă şi-au câştigat respectabilitatea şi credibilitatea atunci când au evoluat într-un cadru organizat şi marcat de nişte reguli de care fiecare participant a ştiut să ţină seama. Se presupune că noţiunea de afacere a apărut în Sumer. Mai târziu însă în societatea greacă, activităţiile economice erau marcate de doi termeni:
- economică, activitate privată, familială
- hremastică, o activitate mai complexă a cărui rezultat era axat spre profitabilitate şi câştig
Dacă primul termen definea o activitate vitală de întreţinere şi subzistenţă, cel de-al doilea îmbracă valenţe egoiste întrucât se orienta spre profitabilitate. Este foarte cunoscută de altfel întâmplarea lui Thales din Milet. Acesta fiind foarte criticat de către prieteni că se ocupa în exclusivitate de hrana spirituală în defavoarea celei materiale a hotărât să le dea concitadinilor o lecţie. Astfel, într-o iarnă, când conform calculelor sale, în acel an avea să urmeze o recoltă de măsline foarte mare, el a închiriat pe bani puţini toate presele de ulei din zona.Cu ocazia recoltei s-a putut observa ca el a avut dreptate şi subînchiriind la rândul său presele a câştigat o importantă sumă de bani.
În perioada creştinismului timpuriu nu toate activităţiile legate de afaceri puteau fi considerate ca onorabile. Perceperea unor dobânzi pentru sumele împrumutate se cataloga drept o acţiune total imorală. Nici bogăţia unor personaje celebre ale epocii nu era privită cu ochi buni şi din această cauză li se cerea acestora să împartă surplusul săracilor. Dar în general activităţiile prin care se ajungea la o îmbogăţire rapidă au fost dezaprobate de-a lungul timpului iar cămătăria a fost acceptată ca şi practică financiară abia la începutul secolului XX. Apariţia capitalismului şi apoi extinderea pieţelor de desfacere a dus la afirmarea unei oligarhii economico-financiare care şi-a pus amprenta asupra modului de acţiune concurenţial. Lupta în tranşeele afacerilor a devenit atât de importantă şi de durată încât mulţi teoreticieni au catalogat-o drept “jungla afacerilor”, “câmpul de luptă” al corporaţiilor sau “maşina de fabricat bani” a capitalismului.
Trecând prin toate aceste “furci caudine” şi purificându-se la focul mocnit al dorinţei de a genera profitabilitate,”afacerile” au început să-şi câştige un loc binemeritat în contextul economic actual. Noţiunea de “om de afaceri” devine tot mai onorabilă iar exponenţii mediului de afaceri se consideră tot mai mult nişte promotori ai unei vieţi economico-financiare sănătoase. Astăzi aproape toate activităţiile îndreptate spre obţinerea unor foloase materiale se subordonează noţiunii de afacere.
Din aceste motive vom considera că “afacerea” este o constantă a vieţii contemporane iar valenţele ei legate de moralitate şi etică le vom aborda ca pe nişte valori ale “cavalerismului modern”.
Continuând în această direcţie vom putea susţine că etica afacerilor, o ştiinţă relativ nouă, are astăzi menirea de a reglementa atât dimensional cât şi calitativ competiţiile de pe eşicherul economico-financiar contemporan. Prin urmare astăzi se vorbeşte tot mai susţinut despre nişte noţiuni care în urma cu o jumătate de secol păreau ca nesemnificative :etica business-ului, etica managerială, etica producţiei şi serviciilor, etc. ”Good ethics is good business” spune un dicton modern care subliniază importanţa echilibrului între noţiunile de câştig şi manieră.
Un studiu efectuat recent la bursele americane demonstrează că investitorii se ghidează atunci când doresc să investească pe piaţa de capital după trei criterii de bază:
- calitatea produselor sau a serviciilor firmei respective
- capacitatea firmei de a genera profit
- reputaţia pe piaţă ca efect al unei activităţi de etica în business
Se mai subliniază odată aşadar ca noţiunea de etică în afaceri nu mai este una de natura teoretică ci a devenit instrument de lucru şi o măsură a acestor lucruri. Mai departe vom prezenta câteva dintre cele mai sugestive definiţii ale eticii în afaceri preluate din literatura de specialitate:
- T. De George: “Perspectiva etică, fie implicită în comportament, fie explicit enunţată, a unei companii sau a unui individ ce face afaceri”.
- V.Lewis:” Etica priveşte acel set de principii sau argumente care ar trebui să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau colectiv”.
- Kerhuel : “Parte a reflecţiei etice care examinează deciziile concrete luate în întreprindere ,respectiv decizii ale actorilor individuali sau ale întreprinderii, considerate global.”
- Andrew Crane şi Dirk Matten: “Etica în afaceri este studiul situaţiilor, activităţiilor şi deciziilor de afaceri în care se ridică probleme în legătură cu bine şi rău”.
- Roger Crisp:”Etica in afaceri se referă la straduinţele filosofice ale fiinţelor umane de a sesiza principiile care constituie etica în afaceri, de obicei în ideea că acestea ar trebui să devină etica afacerilor şi a oamenilor de afaceri reali”.
Etica afacerilor reprezintă în concluzie, acea parte a eticii ocupată cu studiul şi promovarea valoriilor pozitive ale noţiunii de “afacere”, bazându-se pe norme şi principii morale. Ea este responsabilă de relaţiile complexe ce guvernează noţiunea de “organizaţie”, statuând calitatea relaţiilor dintre membrii ei (fie angajaţi, fie acţionari), dintre ea şi alte organizaţii, precum şi modul în care ea se face cunoscută de către colectivitate. Etica în afaceri, va demonstra aşadar că o organizaţie are responsabilităţi multiple faţă de: acţionari, angajaţi, mediu, societate trebuind să realizeze un echilibru între performanţele economice şi efectele sociale.
Etica influenţează comportamentul de afaceri în două modalităţi:
- la nivelul indivizilor, prin deciziile manageriale luate în situaţii critice
- la nivelul corporaţiilor prin comportamentul faţă de parteneri, faţă de mediul ambiant, angajaţi, acţionari, comunitate
Trăim fără îndoială într-o societate excesiv de competitivă iar acţiunile noastre pot avea un grad ridicat de agresivitate în urmărirea aspiraţiilor spre succes. Afacerile reprezintă cea mai largă arenă de competiţie fiind transpuse după ritualul câştigului şi capabile a-l produce cu orice preţ, haideţi să nu uităm că suntem totuşi fiinţe umane, fiinţe sociale, fiinţe raţionale!
