Pin It

Mediul de afaceri se dezvoltă acolo unde condiţiile economico- sociale se bazează pe proprietate privată, competiţie, libertate. Acestea sunt condiţiile de bază ale evoluţiei relaţiilor legate de afaceri. Iar organizaţiile care îţi desfăşoară activităţiile în aceste medii sunt supuse unor anumite responsabilităţi.

Aceste responsabilităţi sunt cele de ordin economic (pentru a face profit, a îmbunătăţi indicatorii economici şi a poziţiona cât mai bine firma în raport cu concurenţa), precum şi cele de ordin social (legate de calitatea produselor, de impactul asupra mediului, de plata salariilor, a taxelor către autorităţi,etc.)                                                         

Din punct de vedere teoretic există două tipuri de abordări ale compatibilităţii dintre etica şi afaceri:

1.Teoria compatibilităţii etica-afacere, care se referă mai ales la impactul  cu societatea a fiecărei organizaţii. Astfel conform acestor teorii orice agent economic are nişte responsabilităţi faţă de societate, unele prevăzute de lege, iar altele                      liber-consimţite. Compatibilitatea dintre etica în afaceri  şi afacere se referă în primul rând la segmentul liber-consimţit care trebuie să se caracterizeze prin:

  -  atitudine etică faţă de partenerii de afaceri;

  -  atitudine etică faţă de cumpărători;

  -  implicarea în viaţa socială;

Unul dintre cele mai elaborate modele ale implicării în social este cel  propus de către cercetătorii americani A.Caroll şi A.K.Bucholtz numit “Modelul cvadripartit al responsabilităţiilor corporatiste” care se prezintă astfel:

  1. Responsabilităţi legale, pretinse de societate;
  2. Responsabilităţi economice, pretinse de societate;
  3. Responsabilităţi etice, aşteptate de societate;
  4. Responsabilităţi filantropice, dorite de societate;

Cei doi cercetători ne şi oferă o concluzie: “Responsabilitatea socială a unei corporaţii cuprinde ceea ce societatea aşteaptă din partea unei organizaţii din punct de vedere economic, legal, etic şi filantropic la un moment dat.”

Fără îndoială că această teorie a compatibilităţii a suferit diverse abordări din partea managerilor şi cercetătorilor în decursul timpului. Astfel au apărut două moduri de abordare şi anume:

  • abordarea minimalistă care susţine că implicarea în zona socialului trebuie să fie minimă întrucât şi aşa firmele plătesc prea multe taxe autorităţiilor de orice fel
  • abordarea maximalistă care susţine faptul că resonsabilitatea unei firme este mult mai mare şi mai diversă decât aceeea de a plăti taxe şi a produce profit. Firmele sunt legate între ele într-o reţea invizibilă, reţea care este ancorată în realitatea socială, fără de care o poziţionare corectă nu există.

2.Teoria incompatibilităţii etica-afacere, care susţine faptul că nu ar trebui să existe responsabilităţi etice în afaceri. Etica ţine de viaţa personală a indivizilor, în timp ce afacerea este un joc al cărui singur scop este profitul (câştigul). Adepţii acestei teorii susţin că amabilitatea şi fair-play-ul în afaceri sunt menite numai pentru a masca lupta adevărată dusă în tranşeele obţinerii unor avantaje de orice fel. A. Carr în lucrarea “Is Business Bluffing Ethical?”susţine ideea conform căreia teoria jocului nu este un atribut numai al mediului de afaceri ci şi al întregii societăţi: “Trăim probabil, în cea mai competitivă dintre societăţile civilizate. Obiceiurile noastre încurajează un grad înalt de agresivitate în urmărirea aspiraţiilor personale spre succes. Afacerile reprezintă principala arenă de competiţie, iar ele sunt adaptate unui joc strategic. Regulile de bază au fost stabilite de către guvern care încearcă să depisteze şi să pedepsească afacerile frauduloase. Însă atâta timp cât o companie nu încalcă regulile jocului stabilite prin lege, ea are dreptul legal de a-şi stabili strategia fără a urmări nimic altceva decât profitul. Dacă urmăreşte o strategie a profitului pe termen lung, compania va păstra relaţii prieteneşti cu partenerii de afaceri doar atâta timp cât va fi necesar. În acelaşi timp o companie condusă inteligent nu va căuta avantaje într-un mediu ostil iar astfel de decizii nu sunt de natura morală ci strategică.”

Există astăzi încă multe voci ale managerilor care se  ridică împotriva restricţiilor de orice fel în lumea afacerilor: ”Morala este morala iar afacerea este afacere”, spun ei, dând de înţeles că mai mult politicienii şi teoreticienii doresc să aplice un “dresaj miop” unei activităţi liberale în care organizaţia are posibilitatea să se înfrunte cu concurenţa şi să se specializeze în direcţia obţinerii unor rezultate tot mai bune. Ghidându-se după proverbul “Hoţul neprins este negustor cinstit”, partizanii acestei teorii susţin următoarele:

    - există crime neelucidate şi criminali neprinşi

    - există cazuri de încălcare a legilor soldate cu succese

    - sumele mari câştigate din afaceri te ajută să “uiţi de regulile morale”

    - rezultatele unor afaceri dubioase nu sunt totdeauna negative

Alţi manageri susţin “teoria jocurilor” în care protagoniştii trebuie să fie “inteligenţi  şi prudenţi”, apoi “Dumnezeu cu mila”... li se poate accepta orice practică care duce la câştig.

Laureatul premiului Nobel pentru Economie, Milton Friedman este unul dintre apărătorii fervenţi ai teoriilor legate de piaţa liberă, concurenţa acerbă şi competiţia dură. Singura îndatorire a managementului este aceea de a respecta legile, în rest toate energiile sale trebuie canalizate către obţinerea profitului. Politicienii şi teoreticienii doresc să transforme  managerii în marionete lipsite de libertate şi de mijloace de exprimare.

Împotriva asocierii etica-afacerii, există în esenţă următoarele argumente:

  • etica în afaceri este mai degrabă o religie decât o ştiinţă
  • etica în afaceri este o disciplină bună pentru academicieni, filozofi şi teologi
  • angajaţii noştri au un comportament etic, deci noi nu mai avem nevoie de etica
  • dacă organizaţia noastră nu are probleme cu legea, atunci noi funcţionăm etic
  • etica managerială are puţină relevanţă practică (după Etica in afaceri, Popa, A.G.Chira, L.M.Scortar, p.124)

Comportamentul neetic în afaceri, dar şi în societate nu mai reprezintă în zilele noastre o excepţie. Există practici curente ale managerilor de a încălca normele morale în scopul obţinerii unor câştiguri şi a unor  aprecieri pozitive din partea acşionariatului. Studii de caz multiple, sondaje de opinie la nivel managerial sau simulări în programele de pregătire, au scos la iveală cauzele tipului de comportament neetic. Cele mai importante cauze ale acestui tip de comportament ar putea fi:

  • CÂSTIGUL. Această noţiune influenţează puternic comportamentul managerial intrucât el este stimulat de intervenţia acţionariatului precum şi de concurenţa de pe piaţă. De cele mai multe ori managerii interpretează o provocare de concurenţă pe piaţă ca pe o provocare personală şi atunci acţionează prin toate mijloacele spre a demonstra “cine este mai bun”.
  • PERSONALITATEA. S-a demonstrat practic că managerii cu un apetit deosebit îndreptat spre câştig şi competiţie sunt cei mai înclinaţi spre a încălca normele etice.
  • CONFLICTUL ROLURILOR. De foarte multe ori, presaţi de dorinţa de câştig, managerii promovează acele produse care aduc cele mai mari profituri fără a ţine cont de problematica clienţilor.
  • COMPETITIA. Managerii consideră adesea că o confruntare dintre firmele aflate în competiţie pe o piaţa este de fapt o înfruntare personală între echipele de conducere sau între liderii acestora.
  • CULTURA ORGANIZAŢIEI ŞI A RAMURII. Grupurile conducătoare, liderii organizaţiilor, pot reprezenta modele de comportament.  Dacă însă aceşti lideri îşi desfăşoară activitatea într-un mediu destructiv din punct de vedere al eticii în afaceri, ei pot deveni modele negative cu o influenţă malefică asupra membrilor organizaţiilor în care îşi desfăşoara activitatea.

Managerii în general, recunosc necesitatea existenţei şi aplicării normelor etice în afaceri. Deciziile cotidiene, măsurile pe termen scurt sau lung, au demonstrat prin practică efectivă că pentru a fi eficiente trebuie să respecte anumite norme impuse de etica şi morală. Ba mai mult, unii teoreticieni cum ar fi Bernhard Gorg, pun în discuţie promovarea unui sistem de BONITATE MORALĂ care să noteze efectiv ţinuta etică a firmelor ca şi în cazul hotelurilor. Legătura indisolubilă între etică şi competivitatea firmelor este confirmată şi de către fostul preşedinte al companiei americane IBM John

Akers care susţine că “etica şi competivitatea sunt inseparabile”.