Etica managerială se preocupă în principal de aspectele morale ale actului decizional şi ale practicilor manageriale în general. Sfera de acţiune a managerilor cuprinde un cerc larg de probleme care impun o rezolvare rapidă şi eficientă. Unele dintre aceste probleme au caracter de unicat deoarece apar în premiera pe când altele au un caracter repetitiv.
Managerii trebuie să ia decizii în aceste condiţii şi să transpună în practică teoria pe care au studiat-o la timpul respectiv. Mulţi teoreticieni consideră că este obligatorie monitorizarea afacerilor în raport cu normele etice în timp ce alţii consideră că zona afacerilor este un câmp de bătălie unde căştiga cel mai bine pregătit, cel mai tare şi cel mai şiret. Unii dintre aceşti specialişti merg cu investigaţia pănă la vârful piramidei decizionale adică la vârful conducerii companiilor multinaţionale unde spun ei, pentru crearea unor avantaje managerii nu mai au nevoie de a eluda legile pentru că ei dispun de aşa de multe pârghii încât le pot influenţa. Nu sunt rare exemplele de practici protecţioniste aplicate de diverse state şi guverne în folosul unor anumite companii sau grupuri de interese. Există chiar împământenita expresie conform căreia “Legea este o barieră, cei mici se strecoară pe sub ea, neluaţi în seamă, cei mulţi se opresc la semnal iar cei mari dau pasul peste...”. Nu însă acesta este scopul demersurilor noastre, noi nu ne preocupăm de excepţii ci de practica managerială curentă în care managerul are la îndemână nişte instrumente, nişte soluţii posibile şi trebuie să ia anumite decizii în conformitate cu interesul firmei, al societăţii în general şi al angajaţilor, respectând legalitatea şi moralitatea. Două sunt variantele care le stau în faţă şi anume:
- decizii repetitive, care s-au mai luat în situaţii similare;
- decizii cu grad mare de noutate, care solicită o analiză şi în anumite cazuri o consultare cu alte persoane avizate
În ambele cazuri există un anume risc de a lua decizii neetice, mai mic în primul caz şi mai mare în cel de-al doilea. În prima situaţie există riscul ca deciziile care s-au mai luat să nu fie chiar corecte din punct de vedere etic sau să se fi schimbat anumite norme morale sau legale între timp. În al doilea caz riscul de a nu respecta normele este mai mare. Pentru a fi sigur că nu greşeste managerul poate consulta un colectiv dar aceasta ar putea să dureze destul de mult aşa încât supus presiunii el trebuie să acţioneze rapid. Aceste situaţii numite “dilematice” se pot rezolva numai profitând de pregătirea, flerul si priceperea managerului.
În functie de importanţa acordată consecinţelor acţiunilor manageriale putem clasifica activităţile etice în trei categorii:
- Etica bazată pe responsabilitate, întăreşte perceptele de datorie şi răspundere personală. Managerul ca personaj central este privit din diferite unghiuri în strânsă legatură cu mediul social din care provine, cu datoria sa fata de companie şi angajati, etc. În astfel de ipostaze I.Kant considera că pentru a avea o atitudine morală este imperativ să impui acţiuni cu un caracter unanim valabil, universal.
- Etica bazată pe finalitatea acţiunii, califică deciziile ca fiind bune sau greşite în funcţie de rezultatul lor. Teoriile bazate pe finalitatea acţiunilor se deosebesc prin faptul ca obţinerea unor consecinţe corecte şi evitarea producerii unora greşite este în final singura consideraţie importantă din punct de vedere moral.
- Etica bazata pe drepturi, se sprijină pe un sistem care pledează pentru universalizarea drepturilor inalienabile ale omului care sunt “libertatea” şi “propietatea”.
Din punct de vedere managerial, fiecare dintre cele trei sisteme oferă o cauzalitate diferită. Indiferent, însă de sistemele abordate şi de modul în care s-au luat nişte decizii la un moment dat, managementul este dator să se implice şi în finalitatea acestora, adică în implementarea eficientă a lor. În practica de zi cu zi managerii trebuie să ia decizii legate de producţie, cercetare-dezvoltare, marketing, finanţe-contabilitate sau de resursele umane. Dintre toate aceste problematici cea mai des întâlnită este cea a resurselor umane. Astfel apar tot mai mult fenomene bazate pe practici discriminatorii. Discriminarea este practica ilegala prin care se tratează mai puţin favorabil anumite persoane sau grupuri în comparaţie cu altele. Cele mai des întâlnite fenomene discriminatorii sunt cele legate de:
- discriminări sexuale;
- discriminări legate de vârstă;
- discriminări privind persoanele cu handicapuri;
- discriminări pe baze etnice;
- discriminări de natură religiosă.
Etica managerială trebuie să găsească elementele fundamentale de comportamente şi să identifice atitudinile necesare în patru categorii prioritare:
- Societatea. Faţă de societate etica managerială este chemată să-şi definească comportamentul şi atitudinile faţă de stat, guvern, autorităţi locale, etc.
- Grupurile interesate. Aceste grupuri sunt cele ale acţionarilor, ale furnizorilor, ale clienţilor, organizaţiilor de mediu, etc.
- Problemele interne. Acestea ţin cont de relaţiile dintre firmă şi angajaţi, inclusiv manageri.
- Problemele personale. Sunt cele apărute în interiorul firmei între persoane.
În practică însă managerul are de înfruntat o serie de manifestări mai mult sau mai puţin etice apărute în strânsă legătură cu angajaţii, acţionarii, furnizorii, clienţii, autorităţile, sindicatele, etc. Din această cauză el este pus în faţa unor probleme greu de rezolvat, unele chiar în contradicţie cu valorile morale personale. În acest fel managerul acumulează anumite tensiuni interioare care pot duce la apariţia “stresului”.
Atunci când interesele de afaceri intra în conflict cu morala afacerile sunt cele care trebuie să cedeze; acesta este poate principiul cel mai important al eticii afacerilor.