Convenţia privind drepturile copilului a fost adoptată de Adunarea Generală O.N.U. ia data de 20 noiembrie 1989 şi a intrat în vigoare la data de 2 septembrie 1990, România ratificând această convenţie la data de 27 septembrie 1990.
In cadrul acestui document sunt enumerate o serie de drepturi şi libertăţi ale copiilor printre care amintim:
♦ dreptul la viaţă;
♦ dreptul la nume;
♦ dreptul la libertatea de exprimare;
♦ dreptul la libertatea de gândire, de conştinţă şi de religie;
♦ dreptul de a beneficia de protecţie şi asistenţă umanitară;
♦ dreptul de a beneficia de securitate socială;
♦ dreptul la educaţie;
♦ dreptul la odihnă şi la vacanţă, etc.
Mecanismul de supraveghere al drepturilor Convenţiei se numește Comitetul Drepturilor Copilului. Structural, acest comitet este alcătuit din 10 membrii aleşi de către statele părţi la Convenţie.Aceşti membrii sunt experţi de o înaltă moralitate care posedă o competenţă recunoscută în acest domeniu.Alegerea membrilor se face ţinându-se seama de repartiţia geografică şi de principalele sisteme de drept.
Statele părţi la Convenţie propun o listă, fiecare stat putând desemna un singur candidat dintre cetăţenii săi. Alegerea membrilor Comitetului are loc prin vot secret.
Mandatul membrilor Comitetului este în principiu de patru ani, cu posibilitatea de a fi realeşi. La data alegerii membrilor Comitetului, preşedintele reuniunii trage la sorţi numele a 5 membrii al căror mandat se va sfârşi după doi ani.
In situaţia în care un membru al Comitetului decedează sau este în imposibilitatea de a-şi mai exercita atribuţiile sale, statul al cărui candidat este, numeşte un alt expert care va continua mandatul predecesorului său, dar sub rezerva aprobării de către Adunarea Generală.
Comitetul Drepturilor Copilului alege un Birou pentru o perioadă de doi ani.
Comitetul se reuneşte anual pentru a dezbate o serie de probleme precum:
- examinarea îndeplinirii obligaţiilor statelor părţi la Convenţie;
- examinarea rapoartelor periodice pe care statele părţi au obligaţia să le înainteze acestui organism.
Comitetul elaborează la fiecare doi ani un raport asupra activitătii sale, care îl va prezenta Adunării Generale ONU.
Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite reprezintă un alt document cu vocaţie universală, ea fiind adoptată în cadrulConferinţei Naţiunilor Unite, care a avut loc la San Franciscoîn perioada 25-26 iunie 1945. Carta O.N U. a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945.
Cu toate că ea nu precizează care sunt drepturile omului, cuprinzând numai referiri generale şi de principiu, totuşi prin intermediul mecanismelor sale a contribuit la dezvoltarea şi punerea în practică a drepturilor omului.
Un alt document internaţional cu vocaţie universală care face referire la drepturile copilului îl reprezintă Pactul privind drepturile civile şi politice care a fost adoptat de Adunarea Generală ONU. la 16 XII 1966, la New York intrând în vigoare la 23 martie 1976, România ratificând acest document în 31 octombrie 1974.
In conţinutul său se face referire la o serie de drepturi ce trebuie asigurate copiilor şi tinerilor, cum ar fi de exemplu
- tinerii arestaţi preventiv vor fi separaţi de adulţi şi se va hotărî în legătură cu cazul lor cât mai repede cu putinţă;
- tinerii delicvenţi vor fi separaţi de adulţi şi supuşi unui regim potrivit vârstei şi a statutului lor legal:
- orice copil, fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, origine naţională sau socială, avere sau naştere, are dreptul din partea familiei sale, a societăţii şi a statului la măsurile de ocrotire pe care le cere condiţia deminor ;
- orice copil trebuie să fie înregistrat după naştere şi să aibă un nume;
- orice copil are dreptul de a dobândi o cetăţenie;
- în cazul desfacerii căsătoriei se vor lua măsuri pentru a se asigura copiilor ocrotirea necesară.
Un alt document internaţional cu vocaţie universală care înglobează în conţinutul său drepturi ale copilului este Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată şiproclamată de Adunarea Generală O.N.U. prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948.
Printre drepturile copilului enumerate în cadrul acestui document putem enumera:
- mama şi copilul au dreptul la ajutor şi la ocrotire specială;
- toţi copii, indiferent dacă s-au născut în cadrul sau în afara căsătoriei, se bucură de aceeaşi ocrotire specială;
- orice persoană are dreptul la învăţătură, etc.
Declaraţia Univerală a Drepturilor Omului reprezintăun document politic fiind rezultatul acţiunii forţelor progresiste din întreaga lume care au militat pentru recunoaşterea şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului.
Multe documentele cu caracter tehnic sunt elaborate în jurul unei teme, iar protecţia şimonitorizarea drepturilor copilului din instituţii, inclusiv a copilului cu dizabilităţi, este desabordată în cadrul Consiliului Europei. Printre documentele adoptate recent şi care se referăexclusiv la drepturile copilului sunt:
Monitorizarea drepturilor copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din instituţiile publice:
− Rec. 1601 (2003) referitoare la ameliorarea ieşirii copiilor abandonaţi dininstituţii;
− Rec. (2005)5 cu privire la drepturile copiilor din instituţii;
În aceste documente se fac referiri şi la drepturile copiilor cu dizabilităţi din instituţiilede plasament. Este subliniată necesitatea de acompaniere a diagnosticului de handicap acopilului şi a deciziei de plasament a acestuia în instituţii de garanţii indispensabile pentrurespectarea drepturilor copiilor, asigurând reevaluarea periodică a plasamentului şi instituireaunor proceduri de apel.
De asemenea, pentru apărarea drepturilor copiilor părăsiţi din instituţii, se recomandă ase pune la dispoziţie un apărător al drepturilor copilului eficace şi independent de putereaexecutivă. Acest apărător ar putea fi un mediator, magistrat specializat sau o organizaţie nonguvernamentală(Rec. 1601 (2003).
În Planul de acţiune al Consiliului Europei pentru promovarea drepturilor şi participareapersoanelor cu handicap la viaţa socială, ameliorarea calităţii vieţii a persoanelor cu handicap,se subliniază nevoia de a se înlocui viziunea medicală care percepe persoana cu handicap doarca pacient care consumă fără să ofere nimic în schimb societăţii, cu o abordare socială apersoanei cu handicap bazată pe drepturile omului.