Pin It

Problematica rolului si locul fortei de munca în cadrul sistemelor avansate de productie si a utilizarii managementului pe produs , este deosebit de complexa si ea în sine, poate face obiectul unui studiu separat. Din aceasta cauza se vor reliefa doar aspectele pregnante cu caracter de generalitate care vor defini noul rol al foitei de munca.

Concomitent cu mutatiile importante care au loc la nivelul bazei tehnice, rolul foitei de munca se modifica substantial. Fata de sistemele de productie conventionale în care forta de munca avea un rol strict de executie a unor sarcini bine stabilite, sistemele avansate de productie impun un nou model atitudinal-comportamental, noi valori si motivari. Sistemul de apreciere individuala si colectiva se structureaza într-un nou set de valori în cadrul carora se afla prestigiul profesional, care devine si elementul motivational predominant.

Unitatea industriala se va baza pe competenta, amplificându-se sfera aspiratiilor prin includerea autodisciplinei, raspunderii individuale sporite, rezultând astfel factorii motivationali ai actiunii oamenilor.

Sarcinile muncitorilor erau bine definite si standardizate în cadrul sistemelor de productie conventionale, cel mai adesea cronometrate la minut si repetate de sute de ori. Aceasta repetitie sporea eficienta, dar fragmentarea operatiunilor limita puterea de decizie a muncitorilor, deoarece specializarea prea îngusta nu permitea acumularea de cunostinte despre operatii care se executau în afara sferei lor de competenta. Ca rezultat al acestui mod de lucru se pierdeau multe idei utile de perfectionare a modului de lucru.

Sistemele avansate de productie si aplicarea managementului pe produs implica o descentralizare în luarea deciziilor, plasarea responsabilitatilor cât mai aproape de locul în care sunt efectuate activitatile productive. Aceasta înseamna mai multa autoritate la nivelul lucratorilor individuali care se conduc dupa deviza "Fa lucrul bine de prima oara". Este favorizata munca în echipe care detin o competenta mai larga, fara limitari sau standardizari. Datorita acestor noi elemente a fost posibila introducerea conceptului "îmbunatatirea continua" sau kaizen (în limba japoneza) care presupune ca fiecare om sa faca propuneri de îmbunatatire a produsului sau a procesului productiv la locul de munca.

Observându-se atent procesele de munca, s-a constatat faptul ca muncitorii care lucreaza 8 ore pe zi în sectii , cunosc mai bine elementele concrete ale productiei decât managerii care coboara în hala doar 2-3 ore zilnic. A reiesit necesitatea de a folosi ideile celor ce muncesc direct, managerii având rolul de a crea suportul tehnic si sti al ideilor acestora. Pentru a propaga efectele "îmbunatatirii continue" este nevoie de programe speciale de pregatire si educare a muncitorilor, deoarece s-a calculat ca perioada în care cunostintele acumulate îsi pierd actualitatea este de la 7-14 ani la 3-5 ani.

Modificari importante sufera si echipele de lucru care sunt formate din S7 membrii si detin responsabilitati proprii în spatii de lucru. Membrii ei se ocupa concomitent cu sarcinile productive, de calitate, costuri, siguranta muncii, facând propuneri de îmbunatatire a procesului productiv din aria de activitate.

Activitatea echipei permite o buna echilibrare a liniilor de fabricatie prin redistribuirea sarcinilor, rapid, în functie de necesitati. Într-un sistem productiv conventional, neefectuarea unei operatii la un post de lucru al benzii, duce la dezechilibrarea întregii linii de fabricatii, deoarece ceilalti muncitori nu au cunostinte necesare pentru a rezolva operatia neefectuata la timp. Prin contrast, muncitorii care activeaza în sisteme productive avansate sunt antrenati pentru astfel de situatii prin tehnici specifice si pot reactiona rapid la orice schimbare care apare sau la modificarea sarcinii de munca.

Este foarte adevarat ca prin introducerea sistemelor flexibile de fabricatie se reduce drastic numarul de personal direct productiv, dar concomitent cu acest lucru, sporeste nivelul de calificare si cunostinte al muncitorilor, punându-se chiar problema unui "capital intelectual", a carui importanta va creste fata de capitalul clasic.

Importanta "fondurilor fixe intelectuale", care cuprind totalitatea cunostintelor pe care le poseda forta de munca, nu va putea fi utilizata si perfectionata continuu decât de oameni cu multiple cunostinte. Se considera ca în viitor "capitalul intelectual" va trebui dezvoltat în mod constient de conducerile firmelor ca baza pentru activitatea competitiva.

Devine evident ca fara o preocupare permanenta si riguroasa pentru pregatirea si perfectionarea fortei de munca, sistemele avansate de productie si management pe produs nu pot functiona în bune conditii.

Implementarea sistemelor avansate de productie bazate pe microelectronica, în speta robotizarea si automatizarea managementului pe produs, genereaza o multitudine de procese si fenomene cu efecte contradictorii în evolutia continutului diviziunii si organizarii muncii, în structura profesionala si de calificare a fortei de munca.

Cea mai evidenta consecinta a introducerii sistemelor avansate de productie este de reducere a polului muncii fizice si cresterea în importanta a celei intelectuale. Are loc o diminuare relativa si absoluta a numarului meseriilor si profesiilor manuale semicalificate si specializate.

O alta consecinta se manifesta prin cresterea gradului de standardizare si tipizare a procesului de munca.

In acest sens, meseriile si profesiile operative capata în conditiile automatizarii flexibile si a robotizarii un continut de supraveghere, control si paza a functionarii si integritatii utilajelor, masinile si instalatiile robotizate si automatizate executa practic întreaga paleta de operatii si lucrari care necesitau înainte interventia omului , într-un ritm si cu o frecventa imposibil de realizat pe calea proceselor manual-mecanice. Apare un nou tip de muncitor calificat, cu profil de pregatire, sensibil fata de cel al muncitorului de tip artizanal sau a celui strict specializat.

Pe masura ce masinile automatizate elimina anumite tipuri de activitati manuale si standardizeaza altele, acestea preiau si o parte din sarcinile muncii intelectuale(coordonare, supraveghere, control).

Concomitent se face simtit un fenomen de largire rapida a sferei functiilor intelectuale, complexe, se îmbogateste continutul pregatirii într-o serie de profesii si meserii, atât în sfera fabricatiei propriu-zise, cât si în celelalte domenii.

Introducerea, dezvoltarea si utilizarea sistemelor automatizate si robotizate de productie - potrivit opiniilor formulate în literatura de specialitate - necesita trei mari categorii de personal: a) ingineri si tehnicieni, în special din domeniul electronicii, al sistemelor de control, de productie si celor mecanice; b) ingineri, tehnicieni si analisti de sistem calificati în domeniul logicii sistemelor si al software-ului; c) muncitori calificati de tip contemporan în domeniul prelucrarii datelor, reglarii, repararii si întretinerii sistemelor automatizate.

Asa cum s-a mai aratat, integrarea meseriilor si a profesiilor, va creste în cadrul echipelor de mici dimensiuni cu caracter multidisciplinar.

Se apreciaza ca va avea loc un fenomen de "deplasare"a liniilor de comunicatie dintre meserii, astfel ca distinctiile traditionale între specialitati vor disparea. Apare un nou tip de organizare a muncii: echipele de lucratori care executa într-o maniera supla, întreaga varietate de sarcini; sporeste caracterul intern si multidisciplinar al profesiilor, în conditiile productiei automatizate. Organizarea colectiva, în echipa, raspunde cel mai bine continutului muncii si caracterului integrat al productiei automatizate, permitând trecerea de la specializarea profesionala de tip taylorist la muncitorul polivalent din productia robotizata si /sau automatizata.

Integrarea functiilor de munca, pe de o parte, largirea, descentralizarea sistemelor de conducere a acestora, pe de alta parte, delegarea la nivelurile de baza a drepturilor de adoptare

multivoca a elementelor unei multimi în ea însasi, teoria grafurilor opereaza cu o multime de concepte, cum sunt: drum, lant, arbore, arborescenta, retea de transport, cuplaj, ciclu, circuit, etc.,pentru rezolvarea unui ansamblu de probleme de natura combinatorica.

În programarea si urmarirea proceselor de productie complexe, o extindere foarte mare o are analiza drumului critic. Aceasta se bazeaza pe conceptele teoriei grafurilor, folosind totodata si alte elemente cum sunt cele ale programarii matematice, calculul probabilistic, ale metodelor euristice, s.a.

Teoria fenomenelor de asteptare permite folosirea unor tehnici de analiza si optimizare a problemelor, în care se pune conditia ca valoarea totala a asteptarilor sa fie minimizata în cadrul unor limite economice. Pentru studiu, aceste probleme sunt comparate cu procesele stocastice ale caror metode opereaza cu marimi care pot lua diferite valori, fiecare cu o probabilitate data si pot varia în timp.

O larga aplicabilitate în organizarea stiintifica a productiei o pot avea metodele si tehnicile care au la baza teoria matematica a stocurilor. Cu ajutorul lor se poate asigura dimensionarea optima a stocurilor de productie, în conditiile asigurarii ritmicitatii productiei si a unor costuri minime de lansare, depozitare si pastrare.

O categorie importanta de probleme referitoare la studiul probabilitatilor de avariere a utilajelor, a iesirii lor din functiune, a stabilizarii momentului optim de înlocuire sau a alegerii tipului optim de utilaj care trebuie adoptat, pot fi rezolvate cu ajutorul teoriei uzurii aleatoare a echipamentelor industriale.

Cunoasterea domeniului de aplicare si a modului de folosire a unor astfel de tehnici si metode, constituie un instrument puternic la îndemâna acelora care urmaresc adoptarea unor decizii optime privind organizarea conducerii, a productiei.

Pentru exemplificare, voi prezenta câteva metode si tehnici cu cea mai larga utilizare:

  1. a) Folosirea programarii liniare pentru optimizarea planului de transport

În activitatea de conducere, organizare si planificare, se întâlnesc o serie de probleme în repartizarea unor "cantitati" de la unitatile furnizoare la cele consumatoare. Astfel, pentru elaborarea planului de transport intern la o întreprindere, se pune problema de a repartiza anumite cantitati privind un anumit material de la depozite (furnizor) la unitatile de productie-sectii, ateliere, etc.,consumatori. Aceasta repartizare trebuie facuta în asa fel încât sa asigure costuri minime de transport.

Pentru elaborarea unor planuri optime de transport în cadrul unei întreprinderi, se poate folosi programarea liniara. Ţinând cont de datele initiale care se prezinta într-un tabel, se pune problema elaborarii unui plan de transport optim având drept criteriu de optimizare minimizarea tonelor-kilometri de efectuat.

Pentru scrierea modelului acestei probleme, se folosesc o serie de ecuatii. Din solutiile posibile ale problemei, trebuie gasita aceea care face minima functia de optimizat.

Problema de transport astfel rezolvata face parte din categoria problemelor de tip echilibru, în care volumul total disponibil la furnizor este egal cu volumul necesar la diferiti consumatori. De asemenea, la tipul de problema astfel rezolvat, numarul locurilor ocupate de cantitati în planul de transport în toate solutiile este egal cu m + n -l, în care m este egal cu numarul furnizorilor si n cu numarul consumatorilor.

În practica se întâlnesc situatii în care solutia de plan de transport contine mai putin de m+n -l locuri ocupate. Pentru a elimina degenerarea si a face posibil calculul, se pune zero într-o casuta libera, considerând-o ca fiind ocupata, cu conditia ca în conturul poligonului ce se efectueaza pentru efectuarea transferului, casuta respectiva sa fie într-un vârf de par.

De asemenea , sunt cazuri în care volumul disponibil total al furnizorilor depaseste volumul necesarului total al consumatorului. În aceasta situatie, se introduce în tabelul construit o coloana suplimentara corespunzatoare unui consum fictiv, în care costurile unitare sunt egale cu zero, necesarul acestei coloane fiind egal cu diferenta dintre cantitatea disponibila si necesarul real la consumatori. Pentru rezolvare folosim metoda prezentata anterior în coloana consumatorului fictiv, evidentiindu-se însa cantitatile care ramân în stoc la furnizor.

În cazul când volumul necesarului total depaseste volumul disponibilului total, solutionarea se face în doua variante: daca exista sau nu prioritati în repartizarea cantitatilor expediate, daca exista prioritati, mai întâi se satisfac consumatorii cu prioritati, folosindu-se apoi metoda cunoscuta de rezolvare. Daca nu exista prioritati, se introduce în problema un furnizor fictiv care urmeaza a expedia o cantitate egala cu diferenta dintre cantitatea dintre volumul total necesar la consumatori si volumul real disponibil la furnizori, ajungându-se la cazul unei probleme de transport echilibrate care se rezolva prin metoda obisnuita.

Metoda transportului folosita în cadrul programarii liniare, poate fi aplicata si pentru repartizarea sarcinilor pe locuri de munca, în cadrul productiei de serie.

Pentru rezolvarea unei astfel de probleme se întocmeste o matrice a planului de transport, în care pe orizontala se trec produsele, iar pe verticala, cu indicarea în cadrul matricei, în colturi, cu semn negativ, a costului unitar de prelucrare pe ora cu masina respectiva, a fondului de tip disponibil pe fiecare masina (pe linie) si a cantitatii de efectuat a fiecarui tip de produs (pe coloana).

  1. b) Optimizarea deciziilor de organizare si planificare prin"metoda simplex"

În domeniul activitatilor de organizare si planificare apar fenomene economice în care intervin mai multe variabile, care prin semnificatia lor, nu pot fi decât pozitive sau nule, asa cum se spune în limbaj matematic, nenegative. Caracteristica acestor variabile o constituie faptul ca ele sunt legate prin relatii liniare ce formeaza împreuna un sistem de ecuatii sau inegalitati. Pe lânga aceste ecuatii sau inegalitati, care reprezinta restrictiile fenomenului, se mai da si o functie liniara fata de aceste variabile, denumita functia economica ce trebuie maximizata sau minimizata, dupa caz.

Ansamblul acestor fenomene economice pot fi încadrate în categoria problemelor de programare liniara, care pot fi rezolvate prin diferite metode sau algoritme de calcul. In cadrul problemelor de programare liniara, restrictiile apar de regula sub forma inegalitatii. Pentru rezolvarea acestor probleme este necesar ca ele sa fie aduse la forma standard, când toate restrictiile apar în modelul matematic, sub forma de egalitati. Forma standard se obtine prin adaugarea unor variabile K n+k (k=l,2,...m) numite variabile ecart sau de compensare, cu semnul plus daca restrictiile sunt de forma (<) si cu semnul minus daca sunt de forma (>).

În planificarea productiei, programarea liniara se foloseste în mod deosebit pentru elaborarea unui plan de productie care sa aduca un beneficiu maxim întreprinderii prin stabilirea cantitatilor de produse executate în conditiile unor resurse limitate si a unui beneficiu diferit de la un produs la altul.

Pentru rezolvarea acestor probleme, se poate folosi cu bune rezultate metoda simplex. Potrivit acestei metode, rezolvarea problemelor de programare liniara se face prin iteratii, atunci când se cunoaste o solutie a acestora, numita solutia de baza.

Potrivit metodei simplex, pentru ca sistemul de inecuatii sa poata fi rezolvat, trebuie sa fie transformat într-un sistem de ecuatii prin introducerea în sistem a unor variabile suplimentare y1,y2,y3...ym nenegative. Aceste variabile suplimentare vor constitui în acelasi timp si baza unitara careia îi corespunde solutia initiala, ale carei componente sunt termeni liberi. Solutiile obtinute demonstreaza folosirea rationala a timpului disponibil a tuturor grupelor de utilaje.

  1. c) Metode si tehnici de analiza a problemelor privind uzura, înlocuirea si mentinerea utilajului în functionare

Organizarea stiintifica a productiei în întreprinderile industriale, în conditiile aplicarii managementului pe produs, presupune ca o conditie de baza, elaborarea unei politici optime cu privire la sistemul de întretinere a utilajelor. Prin aceasta politica se urmareste adoptarea unor masuri care sa asigure functionarea optima a utilajelor din dotare, pe baza unor criterii, cum sunt: siguranta în functionare, cheltuieli minime de întretinere si reparatii, etc.

În analiza si studiul problemelor privind uzura, înlocuirea si mentinerea utilajului în functiune, se folosesc metode si tehnici specifice care au la baza elementele teoriei uzurii aleatoare a echipamentelor industriale. Cunoasterea comportamentului si starea utilajelor în timp, necesita folosirea unor functii si probabilitati specifice acestui domeniu, cum sunt: functia de supravietuire, probabilitatea ca într-un anumit interval de timp sa aiba loc o scoatere neprevazuta, accidentala, din functiune,durata medie de viata a utilajului.

Cunoscând aceste elemente, conducerea întreprinderii poate adopta anumite masuri de evitare a iesirilor accidentale din functiune printr-o urmarire, întretinere si reparare mai atenta a utilajelor.

Functia de supravietuire a utilajelor se poate calcula astfel:

în care :

N(t)- numarul de utilaje de un anumit tip pus în functiune în momentul (t) N(0)- numarul de utilaje pus în functiune în momentul t =0 V(t)- functia de supravietuire; Aceasta functie ne arata sub forma unui coeficient, câte din utilajele puse în functiune la un moment dat (t=0) mai sunt în functiune dupa un interval de timp (t).

Cunoscând pe V(t) se poate calcula posibilitatea contrara l(t) care arata ponderea utilajelor scoase din functiune în intervalul de timp de la 0 la t.

l(t) = 1 - V(t)

Cunoasterea starii si a comportamentului utilajului în timp, necesita calcularea a doua functii: probabilitatea de avariere într-un interval de timp cuprins între (t-1) si (t) si probabilitatea de avariere conditionata, adica de a avea un anumit numar de iesiri de utilaje în intervalul cuprins între (t-1) si (t), însa fata de utilajele existente în functiune în momentul(t-1).

Probabilitatea de avariere se poate calcula în felul urmator:

Probabilitatea conditionata de avariere se poate calcula cu ajutorul urmatoarei relatii:

Analiza uzurii aleatoare a echipamentelor se poate efectua si cu ajutorul graficelor, functia de distributie a supravietuirilor fiind o curba exponentiala v(t)= e

O fundamentare rationala a politicii de întretinere si reparare a utilajelor necesita cunoasterea probabilitatii ca într-un anumit interval de timp sa iasa din functiune un utilaj sau un numar m de utilaje si a duratei medii de viata a unui utilaj.

 

Pe baza elementelor teoriei uzurii aleatoare a echipamentelor industriale, aceste probabilitati se pot calcula cu ajutorul urmatoarelor formule:

 

 

În care p1 (t)   reprezinta probabilitatea ca un utilaj sa iasa din functiune în intervalul de timp cuprins de la 1 la t.

Functia se prezinta sub forma urmatoare:

Iar functia t(u) în felul urmator:

Pentru a determina probabilitatea da a avea m scoateri de utilaje din functiune în intervalul de la 1 la t se foloseste relatia de recurenta: