Orice firmă pentru finanţarea activelor sale poate utiliza diferite tipuri de capital. Ponderea fiecărui tip de capital în costul capitalului reprezintă structura capitalului firmei. Modificarea acestor ponderi poate avea influienţă asupra costului capitalului şi în consecinţă, poate modifica grupul de proiecte de investiţii acceptabile. De asemenea, modificarea structurii capitalului poate afecta gradul de risc inerent acţiunilor emise de către companie. De aceea alegerea structurii capitalului se dovedeşte a fi importantă.
Pentru stabilirea structurii capitalului firma, ca regulă, analizează o serie de factori. Structura obiectivă a capitalului constă din anumite proporţii de capital împrumutat, acţiuni preferenţiale şi capital propriu. Această structură a capitalului este aceea pe care firma ar dori să o utilizeze în finanţarea bugetelor de investiţii. Acest obiectiv poate sa se modifice în timp, odată cu modificarea condiţiilor care au dus la stabilirea lui, dar, în orice moment, echipa manageriala a unei firme are în vedere o structursa specifica a capitalului şi fiecare decizie de finanţare în sine trebuie sa se faca în concordanţa cu acest obiectiv. Dacă în prezent rata îndatorarii este stabilită ca obiectiv, capitalul necesar pentru extindere va fi probabil obţinut prin emisiunea de instrumente financiare de credit; dacă rata îndatorării o depaşeşte pe cea stabilită ca obiectiv, capitalul ncesar pentru extindere va fi probabil obţinut prin emisiunea şi vînzarea de acţiuni.
Politica structurii capitalului implică echilibrarea gradului de risc cu rata de rentabilitate. Utilizarea capitalului împrumutat în proporţie mai mare determina creşterea gradului de risc al cîştigurilor firmei, dar o rată mai mare a îndatorării înseamna în acelaşi timp şi o rată de rentabilitate estimată la o valoare superioară.
Sructura optimă a capitalului este cea care realizează un echilibru între gradul de risc şi rata de rentabilitate estimată şi maximizează în acest fel preţul de piaţă al actiunilor.
Deciziile privind structura capitalului sunt înfluienţate de cîţiva factori:
- Gradul de risc al afacerilor firmei sau gradul de risc inerent activelor firmei, dacă nu s-ar utiliza deloc capitalul împrumutat. Cu c\t gradul de risc al afacerilor firmei este mai mare, cu at\t rata optimă a îndatorarii pentru firma respectiva este mai mica.
- Poziţia firmei privind impozitele. Principalul motiv pentru utilizarea capitalului împrumutat este faptul ca dobînda este o cheltuială deductibilă în scopuri fiscale, ceea ce duce la scăderea costului efectiv al capitalului împrumutat.
- Flexibilitatea financiară, sau capacitatea de a obţine capital în condiţii rezonabile, atunci cînd mediul economic este advers. Trezorierii corporaţiilor ştiu că pentru activităţi stabile este necesară furnizarea de capital în mod regulat, iar atunci cînd politica monetară este restrictivă pe întreaga economie, sau atunci cînd o firma trece prin perioade dificile, furnizorii de capital preferă să împrumute fonduri companiilor ale căror bilanţuri contabile denotă o poziţie puternică. De aceea, disponibilitatea potenţială a fondurilor in viitor şi consecinţele unei crize de fonduri pot avea o influienţă majoră asupra structurii obiectiv a capitalului.
Riscul afacerilor reprezinta gradul de risc al unei firme în cazul în care aceasta nu foloseşte deloc capitalul împrumutat.
Riscul financiar este riscul suplimentar suportat de către acţionari ca rezultat a deciziei firmei de a utiliza capitalul împrumutat.
Teoretic, firma are un anumit grad de risc inerent activităţilor sale. Acesta este riscul afacerilor. Cînd firma foloseşte capital de împrumut pentru finanţare, acest risc se concentrează mai ales asupra unei anumite clase de investitori – acţionarii.
Riscul afacerilor este definit ca fiind gradul de nesiguranţă inerent previziunilor, cîştigurilor viitoare generate de active (ROA) – rentabilitatea economica sau de capitalul propriu (ROE) – rentabilitatea financiară, dacă firma nu utilizează finanţare prin capital împrumutat. Este cel mai important determinant al structurii capitalului unei firme.
Fluctuaţiile ROE ca regulă sunt rezultatul mai multor factori – înfloriri şi recesiuni ale economiei naţionale; produse noi şi de succes întroduse pe piaţa; greve ale forţei de munca; ş.a.
Riscul afacerilor variaza de la o ramură economică la alta; într-o anumită ramură economică, el variază, de asemenea, de la firmă la firmă.
Mai mult, riscul aafacerilor se poate modifica în timp datorită modificării structurii competiţionale în cadrul ramurii economice respective, a schimbărilor tehnologice sau schimbărilor din societate şi a celor din economie în general.
Astăzi, industria şi comerţul alimentar cu amănuntul ca exemplu de ramuri economice cu un grad mic de risc de afaceri, in timp ce industriile, ale caror operaţii sunt ciclice, cum ar fi cea siderurgică, sunt percepute ca avînd un grad mare de risc al afacerilor.
Gradu de risc al afacerilor depinde de un număr mare de factori, cei mai importanţi fiind urmatorii:
- Gradul de variabilitate a cererii. Cu cît cererea pentru produsele unei firme este mai stabilă, toate celelalte variabile fiind considerate constante, cu atît riscul afacerilor pentru firma respectivă va fi mai mic.
- Variabilitatea preţului de vînzare. Firmele ale căror produse sunt destinate pieţelo cu un grad mare de variabilitate a preţului sunt expuse unui grad mai mare de risc al afacerilor decît firmele asemănătoare ale căror produse au preţuri relativ stabile.
- Variabilitatea preţurilor factorilor de producţie. Firmele pentru care preţurile factorilor de producţie au un grad mare de nesiguranţă sunt expuse unui grad ridicat de risc al afacerilor.
- Capacitatea de a ajusta preţurile produselor finite în concordanţă cu modificările preţurilor factorilor de producţie. Unele firme nu au nici o dificultate în a ceşte preşurile produselor finite pe piaţă, atunci cînd costurile factorilor de producţie cresc; cu cît capacitatea de a ajusta preţurile produselor finite este mai mare, cu atît gradul de risc al afacerilor este mai mic. Acest factor este important în perioadele de inflaţie.
- Măsura în care costurile sunt fixe- gradul levierului operaţional. Dacă o firma are costuri fixe în proporţie mare, iar acestea, conform caracteristicilor, nu scad pe măsura scăderii cererii, aceasta determină starea gradului de risc de afaceri al companiei respective.
Fiecare dintre aceşti factori este determinat parţial de caracteristicile ramurii economice în care operează firma, dar poate fi controlat, într-o oarecare măsură, de către ecipa managerială. Spre exemplu firma poate, prin politicile de marketing adoptate, să i-a măsuri pentru a stabiliza, atît cifra de vînzari în unitaţi, cît si preţurile produselor pe piaţă. Dar aceasta stabilizare ar putea să necesite sau cheltuieli cu publicitatea, sau concesii de preţ, pentru a-i face pe clienţi să achiziţioneze cantităţi fixe la preţuri fixe.