Unii spun că orice muncă este un proiect. Există două tipuri de muncă: munca de rutină şi munca de proiect. Munca de rutină constă din lucrurile pe care le efectuezi ca parte continuă a muncii tale. Pe de altă parte proiectele nu constituie o rutină. Diferenţa cea mai mare o constituie faptul ca proiectele, prin definiţie, au un punct de început şi de sfârşit bine determinate.
O primă clasificare a proiectelor ia în considerare o serie de caracteristici ale lor cum ar fi amploarea, domeniul de activitate şi mărimea lor (Scarlat&Galoiu, 2002):
- După amploarea lor:
- organizaţionale;
- locale (localitate, judeţ, grup de judeţe);
- naţionale;
- regionale (proiectul este de interes pentru mai multe judeţe din regiunea geografică respectivă);
- internaţional.
- După domeniul obiectivului şi activităţilor proiectului:
- proiecte industriale;
- proiecte sociale;
- proiecte comerciale;
- proiecte culturale;
- proiecte de protecţie a mediului;
- proiecte ştiinţifice (de cercetare);
- proiecte educaţionale;
- proiecte de management.
- După mărimea lor:
- proiecte mici: acest tip de proiecte au termene de maxim un an, au valori reduse, permit angajările part–time, au cerinţe tehnologice modeste si permit o urmărire directă zilnică;
- proiecte medii: au termene cuprinse între doi sitrei ani, cu valori medii, în care sunt permise atât angajările part-time, cât sifull-time, au cerinţe tehnologice medii, iar urmărirea lor se realizează prin raportări periodice;
- proiecte mari: au termene lungi, mai mult de trei-cinci ani, au o valoare ridicată si permit numai angajări full-time, au cerinţe tehnologice performante, apelează la instrumente şi programe specifice, iar urmărirea lor se realizează prin raportări de control;
O altă tipologie a proiectelor poate fi concepută pornind de la două elemente: tipul de produs (tangibil, entitate fizică, şi intangibil, cu valoare abstractă, intelectuală) şi tipul de activitate (fizică sau intelectuală). Prin combinarea acestor criterii se pot obţine patru tipuri de proiecte (Wideman, 1998):
- Produs tangibil şi muncă fizică (exemplul standard fiind dat de proiectele de construcţii). Astfel de proiecte prezintă următoarele caracteristici:
- activităţile presupuse de proiect sunt în mare aceleaşi, eforturile sunt repetate;
- sursele de variaţie sunt reduse;
- resursele sunt previzibile;
- costurile implicate sunt relativ mari;
- Produs intangibil şi muncă fizică (exemplu standard: revizuirea unor politici sau proceduri).
Caracteristicile de bază ale acestui tip de proiect sunt:
- se bazează pe un model anterior; modelului anterior i se aduc doar
modificări, corecţii sau îmbunătăţiri;
- resursele sunt previzibile;
- costurile sunt relativ mici, necesare doar pentru a opera aceste modificări
şi pentru a multiplica noul produs;
- Produs tangibil şi muncă intelectuală (exemplu standard: proiecte de dezvoltare a unor noi produse, proiecte de investiţii). Ca şi caracteristici pot fi menţionate:
- nu se bazează pe un model sau pe un lucru deja existent;
- eforturile nu se repetă, abordările sunt multiple;
- resursele nu sunt atât de previzibile, nu pot fi anticipate în mod riguros;
- costurile variază;
- Produs intangibil şi muncă intelectuală
(exemplu standard: proiecte de cercetare şi dezvoltare).
Aceste proiecte:
- presupun muncă de creaţie şi inovaţie;
- eforturile nu sunt standardizate de la o etapă la alta a proiectului, ci diferă
considerabil;
- presupun muncă de explorare;
- nu se bazează pe ceva existent;
- resursele utilizate sunt imprevizibile;
- costurile sunt imprevizibile şi, de obicei, mari;
S-a pus accentul pe prezentarea acestei tipologii pentru a se evidenţia în primul rând faptul că, de la proiectele de tip unu şi până la cele de tip patru riscurile cunosc o creştere considerabilă, dar la fel creşte şi numărul posibilităţilor, al oportunităţilor care pot fi exploatate pentru a obţine rezultate cât mai performante. De altfel, încadrarea proiectului într-una din aceste categorii uşurează munca de planificare şi cea de execuţie. Odată stabilită încadrarea, se pot realiza următoarele lucruri în funcţie de caracteristicile dominante ale proiectului:
- o planificare adecvată a activităţilor;
- o alocare a resurselor cât mai judicioasă (în cazul unui proiect de tip patru analiza şi managementul riscului comportă o cu totul altă proeminenţă decât în cazul unui proiect de revizuire a unor politici, prin urmare resursele de timp, de bani şi umane alocate în această direcţie diferă);
Gradul de complexitate a unui proiect este dat de numărul sarcinilor presupuse a fi îndeplinite, de numărul şi intensitatea constrângerilor care apar pe parcursul desfăşurării sale.
Teoreticianul Dennis Lock clasifică proiectele în patru mari categorii (Lock, 2000):
- proiecte de constructii, petrochimice, miniere, extractive – acest tip de proiecte sunt dintre cele cunoscute, cu un grad mare de vizibilitate. Ele implică riscuri si probleme speciale de organizare si comunicare, necesită adesea investitii masive de capital si un management riguros al activitătilor, resurselor sial calităt
- proiecte industriale – au ca scop producerea de echipamente si utilaje specializate, produsul finit fiind construit special pentru un anumit client. De regulă acest tip de proiecte se desfăsoară într-una din fabricile companiei ceea ce permite exercitarea activitătii de management direct la fata locului si crearea unui mediu propice de lucru.
- proiecte de management – aceste proiecte au în vedere managementul si coordonarea activitătilor necesare pentru realizarea unui produs finit care diferă în principiu de produsele industriale sau de construct
proiecte de cercetare – presupun cel mai mare grad de risc, obiectivele lor finale sunt, de obicei, dificil sau imposibil de definit sipot să nu se preteze la metodele de management de proiect aplicabile în cazul proiectelor industriale sau de management.