Un suport cu totul deosebit din partea teoriei şi, de asemenea, a cercetării în planul motivaţiei l-a primit participarea.
Participarea este procesul de implicare mentala si emotionala a persoanelor ce alcatuiesc un grup organizat, în scopul încurajarii contributiei la realizarea obiectivelor si la partajarea responsabilitatii pentru acestea.
Participarea este mai mult decât consimţământul pentru ceva ce s-a decis deja. Este un schimb social în ambele sensuri între oameni şi nu o procedură de a impune idei. Marea sa valoare constă în aceea că participarea foloseşte creativitatea tuturor salariaţilor.
Este aproape o certitudine că rar se întâmplă ca oamenii să nu fie motivaţi atunci când sunt consultaţi asupra problemelor şi acţiunilor ce-i afectează şi în care sunt implicaţi.
Totodată, cu greu poate fi contrazisă realitatea că cei mai mulţi oameni aflaţi în centrul acţiunilor cunosc atât problemele, cât şi posibilele soluţii ale acestora.
Prin urmare, participarea corectă, reală, efectivă, oferă deopotrivă motivaţie şi cunoştinţe pentru finalizarea cu succes a diferitelor activităţi ale organizaţiei.
Participarea răspunde la un număr de motivaţii de bază cum sunt recunoaşterea, afilierea, acceptarea şi, înainte de toate, dă oamenilor un sens al realizării.
Încurajând însă participarea, managerii nu trebuie sa abdice de la poziţiile lor. Stimulându-i pe subordonaţi, ascultându-i atent în problemele decizionale, ei trebuie să ia deciziile pentru care sunt răspunzători.
Care sunt formele concrete de participare? Managementul participativ face apel la una sau mai multe forme. Iata câteva dintre acestea, utilizate în economiile dezvoltate.
Sistemul managementului consultativ, una dintre forme, prin care salariaţii sunt încurajati să gândească şi să contribuie cu idei proprii în vederea luării deciziilor. Un model selectiv şi ierarhic de consultare pe probleme, la discutarea cărora participă subordonaţii, într-un climat propice pentru consultare, a fost propus de Victor Vroom.
Managementul democratic, o formă avansată a managementului consultativ, care implică crearea şi utilizarea "grupului de consens", practică a managementului japonez, reflectată de William Ouchi în cunoscuta lucrare "Teoria Z". Se poate aplica în organizaţii care au, în mod natural, interese comune; mult mai dificil de aplicat în organizaţii cu structuri ierarhice şi în care competiţia pentru resurse este evidentă.
Comitetele (comisiile) de lucru, create cu scopul soluţionării diferitelor probleme de serviciu. Cunoscute sunt "Cercurile pentru calitate", care sunt grupuri voluntare ce se întâlnesc în scopul găsirii de idei de creştere a productivităţii şi de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă. Larg răspândite în Japonia, s-au extins în SUA şi Europa Occidentală.
Programele de sugestii (cutiile de idei), la care participarea este de obicei în scris. Acceptarea unui procent important din sugestiile ce vizează îmbunătăţirea activităţii (circa 25% potrivit Asociaţiei Naţionale a Sistemelor de Sugestii în SUA, 1980) atestă utilitatea şi eficienţa lor.
Reprezentarea lucratorilor în Consiliul Directorilor sau Consiliul de Administratie oferă posibilitatea participării şi supravegherii deciziilor ce-i privesc direct pe lucrătorii de la nivelele de bază ale organizaţiei.