loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Termenul de comunicare a fost utilizat incepand cu secolul al- XIV- lea cu sensul de ”a pune in comun”, a fi in relatie, a impartasi avand la origine latinescul „communis”mai tarziu a comunica devine sinonim cu ‚ a transmite”pentru ca abia in a doua jumatate a secolului XX sa se asocieze comunicarea principiului media-presa,cinema,radio,televiziune.

            Obiectivele comunicarii:

  • Sa fim receptionati
  • Sa fim intelesi
  • Sa fim acceptati
  • Sa provocam o reactie

            Bariere in calea comunicarii:

  • Diferente de perceptie
  • Concluzii gresite
  • Stereotipii
  • Emotii
  • Caracterele

            Pentru un biolog ca Edward O.Wilson, „comunicarea este o actiune a unui organism sau a unei celule care altereaza modelele probabile de comportament ale altui organism sau ale altei celule, intr-o maniera adaptiva pentru unul sau pentru ambii participanti”.

            Acesti din urma specialisti ar fi probabil, inclinati sa accepte,mai degraba, definitia avansata de Carl I. Hovland,Irving I Janis si Harlod H.Kelley: ”comunicarea este un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de obicei verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (auditoriul)”

            In viziunea lui Charles Morris, sfera conceptului de comunicare definit ca „punerea in comun,impartasirea, transmiterea unor proprietati unui numar de lucruri”se extinde pana la a cuprinde tipuri de interactiuni ce nu mai au nimic de a face cu informatia .Filosoful american isi ilustreaza el insusi definitia cu exemplul surprinzator al unui radiator care isi „comunica” caldura obiectelor din spatiul ambiant, orice mediu care serveste acestui proces de punere in comun e un mijloc de comunicare : aerul, drumul, telefonul ,limbajul.

            Pentru Warren Weaver, de pilda, comunicarea reprezinta „totalitatea proceselor prin care o minte poate sa o afecteze pe alta” ceea ce revine la inlocuirea unui impas cu altul, caci mintea nu e mai lesne de definit decat comunicarea nu par sa ofere un raspuns satisfacator problemei noastre.

            Janet Beavin si Don Jackson postuleaza ca „non-comunicarea este imposibila”, atata vreme cat infatisarea, vestimentatia, mimica, privirea ,mersul, gesturile si chiar tacerile noastre le dezvaluie celorlalti conditia sociala, temperamentul, obiceiurile, dispozitia, atitudinile sau emotiile pe care le resimtim.

            Se presupune ca la temelia formarii verbului latin communico, -are ar sta adjectivul munis,-e  ;al carui inteles era” care isi face datoria serviabil”.

Romanii nu au retinut decat intelesul cultual ,ecleziastic al latinescului communicare, mostenit sub forma cuminicare.

            In general, procesele de comunicare sunt alcătuite dintr-un ansamblu de operaţii de transmitere şi primire a simbolurilor şi mesajelor ataşate lor.

Elementele esentiale caracteristice procesului de comunicare:

  • cel putin doi parteneri (emitator si receptor) intre care se stabilesc anumite relatii;
  • capacitatea partenerilor de a emite si de a receptiona semnale intr-un anumit cod, cunoscut de ambii parteneri, fiecare fiind, pe rand, emitator si receptor;
  • existenta unui mesaj;
  • existenta unui mijloc de transmitere a mesajului;
  • mesajul specific prin care emitatorul primeste de la receptor un anume raspuns cu privire la mesajul comunicat initial (feed-back);
  • existenta unor canale de comunicare, sau a unor "drumuri" urmate de mesaje (canale formale sau informale);
  • prezenta unor bariere de comunicare, perturbatii ce pot interveni in procesul de comunicare (zgomote, filtre).

            EMITATORUL  este initatorul comunicarii, cel care elaboreaza mesajul. El alege mijlocul de comunicare si limbajul astfel incat receptorul sa–i inteleaga masajul formulat. Emitatorul are dreptul de a alege receptorul cu care doreste sa comunice.

            RECEPTORUL este persoane care primeste mesajul, dar     ascultarea mesajului este la fel de important ca si transmiterea ei

            MESAJUL este forma fizica in care emitatorul codifica informatia, poate fi un ordin, o idee, un gand. Mesajul are ca obiectiv informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea, obtinerea unui actiuni. Mesajul este unitatea de baza a comunicarii ce transmite o informatie, o idee care a fost codificata intr-un simbol.

            MIJLOCUL DE COMUNICARE sau canalul de comunicare este drumul parcurs de mesaj dinspre emitator spre receptor.

            LIMBAJUL DE COMUNICARE -poate fi:

  • -verbal –cu cuvinte,
  • -non-verbal prin limbajul corpului, timpului, spatiului, lucrurilor, imbracamintelor
  • -paraverbal-prin folosire tonalitatii,accentuarii,ritmului de vorbire

            CONTEXTUL este foarte important pentru ca aceleasi cuvinte vor suna altfel intr-un birou decat pe strada.Orice comunicare are contextul lui.

            Altfel spus, fiecare proces de comunicare are o structură specifică si anume:

            Reprezentata in figura 1, schema Shannon-Weaver reprezinta avatarurile unui MESAJ care, elaborat de un TRANSMITATOR sub forma unor SEMNALE , ce parcurg un CANAL , pe traseul caruia se confrunta cu primejdia distorsionarii lor ca urmare a interventiei unei surse de ZGOMOT, dupa care parvin la RECEPTORUL ce le decodifica , restituind mesajului forma initiala si incredintandu-l astfel DESTINATARULUI , aceasta schema ne ajuta sa intelegem mai bine esenta orcarei comunicari de la transmiterea ereditara a caracterelor biologice, pana la discursul poetic,muzical sau cinematografic.

 

Fig 1.

            Sursa produce mesajul, dar, in general ea nu dispune si de mijloacele necesare pentru a-l face sa ajunga la destinatie.

            Termenul mesaj acopera o mare varietate de realitati,pe care le desenam in limbaj curent prin cuvinte ca : ganduri, sentimente, trairi, idei, emotii, toate avand numitor comun inefabilitatea.

            Mai bine spus este ca: emitatorul tansforma mesajul in semnale in scopul de a-l face transmisibil; canalul- este mijlocul utilizat pentru transportarea semnalelor(canal suportul mesajului prin care urmeaza sa fie difuzat Acest vehicul al comunicarii face legatura dintre emitator si receptor si este denumit generic MEDIA),receptorul reconstruieste mesajul pornind de la semnale; destinatia,.iar destinatia, persoana sau lucrul caruia i se transmite mesajul[1].

Codificarea se dovedeste o activitate indispensabila, iar transmitatorul care o efectueaza este un participant de neinlaturat la procesul comunicarii.Transmitatorul la randul sau poate fi si el multiplu. .[2]

 

            Bruiajul si problematica ascultarii

            In calatoria de-a lungul canalului care face legatura dintre emitator si receptor, semnalele pot si afectate, in orice moment, de actiunea perturbatoare a zgomotului.

Uneori zgomotul are chiar aspectul unei perturbatii sonore(larma din clasa, zarva din piata, tumultul multimii de pe stadion, vacarmul din halele unui santier naval, vuietul furtuniii, bubuitul tunetului).

            La fel de bine insa el se poate prezenta, dimpotriva, ca o atenuare a undei acustice purtatoare a mesajului, care diminueaza sansele acestuia de a fi corect perceput. In acest sens, vata purtata in ureche din motive medicale, peretii fonoizolanti, o caciula trasa adanc pe cap sau chiar vorbirea in soapta constitue surse de bruiaj. In comunicarea interpersonala, ochelarii de soare pot constitui o serioasa sursa de bruiaj, data fiind importanta binecunoscuta a privirii in reglarea interactiunii dintre interlocutori. Blocarea, fie si ea partiala,a accesului la “ferestrele sufletului” tulbura considerabil comunicarea si face sensibil mai dificila decalarea starilor psihice ale persoanelor ce recurg la acest procedeu.

            O forma mai aparte de zgomot, aproape ominprezenta in interactiunea noastra comunicativa cu semenii, este autobruiajul psihologic.

            El reprezinta o bariera perceptive cu caracter paradoxal, intrucat isi datoreaza existenta nu unor limite organice sau functionale ale dispozitvelor noastre de receptie si prelucrare a informatiilor primate din mediul inconjurator,ci tocmai, dimpotriva unei capacitati superioare de procesare a acestora.

            Cercetarile au demonstrate ca, scoarta cerebrala umana dispune de capacitatea de a prelucra si interpreta un flux sonor de cel putin 800 de cuvinte/minut, in timp ce debitul verbal al unui locuitor mediu atinge abia un sfert din aceasta valoare.

            Diferenta a trei patrimi reprezinta o rezerva de procesare a informatiei pe care receptorul mesajului verbal e liber sa o utilizeze dupa cum crede de cuviinta. Stim, intr-adevar, fiecare din proprie experienta, ca faptul de a asculta pe cineva vorbind nu ne impiedica sa ne mai gandim si la alte lucruri, mai mult mai mai putin legate de discursul interlocutorului nostru. Nu e greu de observat ca lucrul se intampla cu atata mai lesne cu cat ritmul vorbirii emitatorului e mai lent, ceea ce favorizeaza autobruiajul psihologic al ascultatorului..

            Daca pana in vremea noastra, stiinta a neglijat oarecum analiza mecanismelor disiparii si concentrarii atentiei, aceasta a constituit, in schimb, un permanent obiect de preocupare pentru practicantii rugaciunii sistematice din mai toate marile religii ale lumiii.

Luandu-se in considerare cele patru categorii principale de activitati cu profil de comunicare pe care le desfasoara un intelectual pe parcursul unei zile, a fost determinata urmatoarea repartizare a timpului acordat fiecareia dintre indeletnicirile respective:scrisul 11%, cititul 15%, vorbitul 32%, ascultatul 42%. Atat vorbitul cat si cititul si scrisul au la baza procese de invatare, desfasurate de-a lungul  unor perioade indelungate,de multe ori sub indrumarea unor persoane special pregatite pentru acest scop.

            Este cunoscut modul in care ascultatorii reactioneaza  la auzul unei informatii interesante:trunchiul se indreapta si se incordeaza usor, capul avanseaza, cu gatul intins, urechiile se “ciulesc”. S-a demonstrat experimental ca persoanele  care asculta cu bratele incrucisate la piept,pozitie “de protectie”, denotand o atitudine putin binevoitoare fata de vorbitor, retin cu circa 38% mai putin din ceea ce spune acesta decat cele neprotejate de o atare bariera

            Spre deosebire de postura de emitator, in care detii controlul total asupra celor comunicate, conditia de receptor presupune efortul continuu de a urmarii un gand strain.

            Un cod este si el prin definitie, o functie biunivoca stabilita intre o multime M de mesaje si o multime S de semnale.

            Conditia de biunivocitate este obligatorie pentru asigurarea unei reversibilitati perfecte intre codificare si decodificare.

            Codificarea este procesul de convertire a ideii intr-o forma simbolica. Forma simbol se poate exprima prin cuvinte rostite, imagini sau gesturi care pot fi intelese atat de catre receptor cat si de emitator.

            Codurile sunt elemente importante pentru studiul nostru, deoarece ele reprezinta rezervorul de informatie, unde se inspira de la sursa emitatorul si receptorul.[3]

            O definitie mai precisa a codificarii face necesara introducerea unei notiuni noi, si anume cea de limbaj pe un alfabet dat.

            Vom numi cuvant pe alfabet M orice sir de elemente, repetate sau nu, apartinand multimii M.

            Prin limbaj pe M intelegem o parte oarecare a vocabularului universal.

            Exista patru tipuri de codificare intalnite in procesul comunicarii interumane. Daca M este o multime de mesaje, S este o multime de semnale, f este un cod, adica o functie biunivoca, iar L(M) si L(S) doua limbaje definite pe alfabetele M si, respecti, S, vom numi codificare oricare dintre multimile: C1={M,S,f},C2={M,L(S),f},C3={L(M),S,f},C4={L(M),L(S),f}

            Codificarile de tip C1 corespunde asocierii mesajelor simple cu semnalele simple, ca in cifrurile alfabetice, in care o litera se substitue alteia.

            Codificarile de tip C2 substitue mesajelor simple din M, siruri de semnale, recte cuvinte, din limbajul L(S).

            Este cazul „alfabetului” Morse, unde M reprezinta multimea caracterelor latine si a semnelor uzuale de punctuatie, iar S o pereche de semnale notate prin punct si linioara.Fiecarui litere i se asociaza, de data aceasta, nu cate un simplu element din S, ci secvente de pana la 7 astfel de elemente.

            In codificarea de tip C3, semnalele elementare exprima intelesuri complexe.Astfel, in tarnsportul feroviar sau rutier, mesaje de genul „Accesul e liber” sau „Trecerea interzisa” sunt comunicate printr-un semnal luminos unic.

Traducerea dintr-o limba intr-alta reprezinta un caz tipic de codificare de tip C4, intrucat opereaza cu substitutii la nivelul cuvintelor, nu al literelor sau fenomenelor componente.

            Comunicarea verbala presupune o codificare de tipul C2.

                        Studiul comunicarii si, in principal, al formelor de comunicare umana, a inceput sa prinda contur in deceniile  V si VI ale secolului nostru.

            In functie de autori, comunicarea se imparte dupa cum urmeaza: unii arata ca exista doua tipuri de baza ale comunicarii verbala si non-verbala.

 

 

 

 

 

            Tacerea, departe de a fi lipsita de comunicare,este incarcata profund de seminificatii comunicative.

            Cand suntem stingheriti, nestiind raspunsul la o intrebare, noi comunicam implicit ceva. Aceasta tacere e deosebita de tacerea omului meditativ sau a omului plictisit sau de tacerea impusa prin ,,reducerea la tacere’’.

Tacerea se leaga de ascultare si de receptionarea corecta a mesajelor. Folosind-o cu pricepere, putem stimula comunicarea creand interlocutorului posibilitatea de a-si exprima ideile sau sentimentele care astfel ar fi ramas ascunse.

            Limbajul spatiului .  Ideea de la care  se porneste este ca orice individ are tendinta de a-si revendica un spatial al sau, spatial din jurul trupului sau, pe care-l marcheaza imaginar, il considera drept spatial sau personal, ca o prelungire a propriului sau trup. Incalcarea acestui spatiu bazeaza profound individual, creand discomfort, stanjeneala si chiar stari conflictuale. Fiecare individ tinde sa mentina o distanta intre el si celelalte persoane sau lucruri. In limbaj curent se spune ,,il tine la distanta’’ sau ,,prieten apropiat’’, ilustrand faptul ca relatiile interumane pot fi exprimate spatial.

            In plan mai general, modul in care folosm spatiul de comunicare  are determinatii culturale si sociale specifice. In lumea afacerilor, de exemplu, spatiul este in relatie directa cu rangul individului; pe masura ce avanseaza in functie, cresc dimensiunile biroului sau.

            In privinta spatiului familial ( cel al casei de locuit)  accesul persoanelor straine este extreme de selective, in functie de relatiile pe care acestea le au cu proprietarul.Unele persoane sunt primate doar in vestibul, altele in bucatarie, altele in sugragerie sau in dormitor.

            Limbajul trupului are si el o semnificatie aparte. Prin intermediul acestuia putem depista daca o persoana relateaza un fapt adevarat sau o minciuna. De exemplu, daca in timpul conversatiei, persoana nun e priveste timp indelungat in ochi, daca isi framanta mainile in mod constant,daca exercita o frecare asupra ochilor, daca is misca nasul si colturile gurii,este clar ca acea persoana nu este o persoana sincera in ceea ce ne comunica.

            Totodata, prin limbajul trupului, putem deduce ocupatia unei persoane dar putem descoperi si modul ei de viata. O persoana imbracata decent, elegant, mereu ingrijita si care acorda o atentie modului in care se prezinta in fata celorlalti este clar o persoana care traieste intr-un ambient intelectual, ocupand o functie importanta.

            Gesturile, cum ar fi miscarea mainilor si a corpului, pozitia corpului ( modul in care suntem asezati), orientarea  ( daca stam cu fata sau cu spatele catre interlocutor) , contactul vizual ( daca privim spre destinatarul mesajului sau nu) cat si intervalul de timp in care il privim, paralimbajul ( vibratii ale vocii , variatii de inaltimii  sunetelor, taria lor si capacitatea vorbirii, calitatea si tonul vocii).

            Exista patru modele de comunicare:

  • comunicare directa;
  • comunicare indirecta;
  • comunicare multipla;
  • comunicare colectiva.

            Comunicare directa presupune o forma completa de comunicare, actul comunicarii

realizandu-se prin mijloace de transmitere a informatiilor astfel:

  • de la o persoana catre alta persoana;
  • de la o persoana catre mai multe persoane;
  • de la mai multe persoane de catre o persoana;
  • de la mai multe persoane catre mai multe persoane.

            Comunicarea indirecta o reprezinta trecerea de la faza culturii orale la faza culturii vizuale, provocand o ,,ruptura” intre lumea magica a auzului si lumea indiferenta a vazului. Caracterul acestui tip de comunicare consta in lipsa apricierii fizice, care nu mai este obligatorie, ca in cazul comunicarii directe, transmiterea informatiilor poate fi in lant cu posibilitatea declansarii de ecouri asupra indivizilor sau grupurilor, raspunsul (feed-back-ul) este mai lent decat in comunicarea directa.

            Se poate vorbi si de comunicare multipla odata cu aparitia tiparului,care a revolutionat ierarhia comunicarii. Caracteristicile sunt cele ale comunicarii indirecte, cu deosebirea ca, de aceasta data, numarul mesajelor este mai mare si ele sunt transmise razant, prin propagare. Inventarea tiparului a introdus in procesul de comunicare posibilitatea multiplicarii mesajelor intr-un anumit numar, implicit fidelitatea informatiei,propagarea ei in lant si caracterul multidirectional al difuzarii.

In cazul comunicarii colective, emitatorul si receptorul nu mai sunt indivizi, ci grupuri, care sunt alcatuite la randul lor din indivizi si grupuri mai mici. Mesajele sunt multiple si numeroase, ele trebuind sa treaca, in mod obligatoriu, printr-un organ de informare ,care este mass-media. Din aceste motive, atat mesajul cat si comunicarea se socializeaza, devin colective.

           

            Mijloace de comunicare

           

            In opozitie cu alte pareri conform carora dezvoltarea comunicarii s-a realizat concomitent cu evolutia societatii, istoria omenirii se imparte in patru etape mari in functie de evolutia mijloacelor de comunicare. Aceasta etapizare nu tine cont de impactul pe care l-au avut factorii sociali si economici din societate.

            Iata,cronologic,etapele descrise anterior:

  • era tribalismului prealfabetic ( cultura orala);
  • era scrisului (Grecia Antica dupa Homer);
  • era tiparului ( 1500-1900);
  • era electronica (epoca moderna).

            Dincolo de incercarile de clasificare se afla mijloacele de comunicare propriu-zise, care se caracterizeaza prin capacitatea de a transmite simultan un pachet de informatii, comunicarea rapida la distanta , diversitatea mare de servicii, asigurarea unui feet-back, comunicarea operativa, comoditatea in exploatare, inregistrarea mesajelor,costuri mai mult sau mai putin scazute in functie de mijloace etc.

            Mijloacele de comunicare sunt extreme de variate:dialogul sau comunicarea interpersonala, memoriile, documentele, posta clasica, posta voice si posta electronica, telefonul, faxul,teletextul, telefaxul, calculatorul, internetul, mass-media.

            O scurta cronologie a aparitiei mijlocelor tehnologice poate fi urmatoartea:

  • telegraful optic: compus din tunuri asezate la o distanta de 6-8 km,existau binoclul si luneta care apropiau imaginea;
  • telegraful electric: prima schita a aparut in ,, Scots Magazine’’ in anul 1753,iar in 1774 a fost pusa in aplicare de Georges Louis Lesage
  • telegrama electrica : 1884, Morse
  • In Romania,a aparut in 1853, intre Iasi- Cernauti- Viena.
  • telefonul: 1876- Graham Bell
  • In Romania, primul telefon a a fost posedat de Ministerul de Interne, in anul 1883.
  • telegraful fara fir: 1896,creeat de Guglielmo.
  • radioul: 1920- G. Marconi
  • In Romania , primul post de radio a aparut in 1930, intitulat ,,Radio Baneasa’’.
  • in 1927 a aparut primul televizor;
  • in 1948 a aparut primul televizor in culori;
  • in 1962 au aparut satelitii de telecomuniactii;cu ajutorul carora s-au transmis jocurile olimplice de la Tokio atat in Japonia cat si in SUA si Ciudad de Mexico, din anul 1964;
  • televizorul cu teletext;
  • videotextul.

            Progresul tehnic a permis dezvoltarea si imbunatatirea continua a mijloacelor, atat de indispensabil in perioada actuala. Sa nu uitam ca totul a pornit de la zgomot, gest, cuvant, care treptat a contribuit la aparitia scrisului, modalitate de comunicare care a constituit adevaratul start a ceea ce se poate numi astazi sistemul mijloacelor de comunicare de masa.

 

 

 

 

            Functiile comunicarii

            Functia emotiva: evidentierea starilor interne ale emitatorului. Imbiate de valori emotive sunt interjectiile de tipul ,,of’’, ,,sac’’, ,,brr’’ , unele forme verbale (modul optativ), expresiile de genul :,, Doamne pazeste!’’  , ,,Fir-ar sa fie!’’ .

            Functia conativa/persuasiva/retorica este indreptata catre destinatarul comunicarii, de la care se intentioneaza sa se obtina  un anumit tip de raspuns. Forma verbala conativa prin excelenta este modul imperativ. In calitatea sa de arta a construirii discursurilor persuasive, retorica avea in vedere tocmai valorificarea potentelor conative ale comunicarii umane.

            Functia poetica e centrata pe mesaj. Trebuie insa observat ca ea nu are in vedere referinta, adica situatia sau fenomenul real pe care le vizeaza comunicarea. Se stie ca, spre deosebire de limbajul stiintific, pentru care ceea ce conteaza cu precadere este despre ce se vorbeste, limbajul pune accentul pe cum se spune. Cel dintai privilegiaza semnificatul, cel de-al doilea semnificantul. Indaratul cuvintelor unui text stiintific se vad intelesurile pe care ele ni le dezvaluie, pe cand cuvintele unui poem sunt, in mare masura, opace, ele retinand atentia cititorului asupra aspectului lor concret, ceea ce face ca orice incercare de a le inlocui cu sinonime sa distruga poeticitatea textului.

            Functia referentiala se axeaza atat pe subiectul comunicarii, insa are si o orientare catre cadrul in care se desfasoara procesul de comunicare, capatand o valoare situationala/ contextuala.

            Functia metalingvistica se manifesta ori de cate ori in cadrul comunicarii apare necesitatea de a se atrage atentia asupra codului utilizat. Perifrazele explicative care precizeaza acceptiunea in care trebuie inteles un termen, gesturile ( facutul cu ochiul), sau tonul ( de pilda,ironic),  ce indica receptorului cheia in care trebuie decodificat mesajul, apartinand sferei metalingvisticului.

            Functia fatica are in vedere caracteristicile canalului de comunicare si controlul bunei functionari a acestuia. ,,Alo-ul’’ cu care incepem o convorbire telefonica nu exprima nimic cu privire la noi, la interlocutorul nostru, la mesajul pe care dorim sa-l transmitem si nici macar la cod,caci, dat fiind caracterul international al acestui cuvant, cel care il receptioneaza nu se poate baza pe el pentru a deduce in ce limba dorim sa-i vorbim. In schimb, marcheaza deschiderea canalului. O functie asemanatoare o au gesturile sau formulele de salut.

Desi distingem sase aspecte fundamentale ale limbii , am putea totusi cu greu sa gasim mesaje verbale care sa indeplineasca numai o functie.

            Bariere de comunicare

            Nicky Stanton sustinea ca : ,, Individualitatea noastra este principala bariera in calea unei bune comunicari’’.

            In cadrul procesului de comunicare, pe langa elementele constitutive, fara de care nu poate exista propriu-zis comunicarea –emitator,receptor,mesaj,cod,canal- apar o serie de obstacole sau bariere.

            Asemeni canalului de comunicare ,care prin natura sa pastreaza intact sau deformeaza continutul ,respectiv sensul mesajului, bstacolele reduce fidelitatea si eficienta transferului de mesaj.

            Exista patru tipuri de bariere de comunicare:

  • bariere de limbaj ( dificultati de exprimare, expresii si cuvinte cu sensuri diferite);
  • bariere de mediu ( suporturi informationale necorespunzatoare, diferente intre pregatirea emitatorului si a receptorului, climat de munca necorespunzator);
  • bariere datorate pozitiei emitentului sau receptorului ( imaginea dinspre celalalt insotita uneori de idei preconcepute, sentimentele comunicatorilor);
  • bariere de conceptie (presupuneri, lipsa de atentie si de interes la receptare, exprimarea gresita a mesajului, concluzii grabite);

            Solutiile pentru inlaturarea acestor bariere consta in: planificarea comunicarii, alegerea momentului oportun, determinarea scopului acesteia, clarificarea ideilor inainte de punerea in practica, folosirea unui limbaj adecvat.

            O alta clasificare imparte obstacolele in:

  • bariere fizice (distanta, spatiul);
  • bariere sociala (conceptii diferite dinspre viata);
  • bariere gnoseologice (lipsa experientei,a cunostintelor);
  • bariere sociopsihologice (obiceiuri, traditii, prejudecati);
  • bariere geografice (distanta in spatiu);
  • bariere istorice (distanta in timp);
  • bariere statalo-politice ( regimuri politice diferite);
  • bariere economice (lipsa mijloacelor financiare);
  • bariere tehnice (lipsa tehnicii);
  • bariere lingvistice (necunoasterea sau slaba cunoastere a limbilor straine);
  • bariere psihologice (perceptie,memorie, convingere);
  • bariere de rezonanta (mesajul nu raspunde nevoilor individului).

            Comunicarea este eficienta si productiva numai atunci cand exista un limbaj si un vocabular comun. Ideal ar fi sa existe un limbaj universal neutru, insa din pacate nu se poate  vorbi inca de asa ceva. Cu toate acestea, situatii de comunicare relativ ideale se intalnesc in comunitatile inchise,in laboratoarele stiintifice, unde s-au format in timp tehnici comune de problematizare si organizare mentala.

 

[1] Despre comunicare-site-ul faculate.regielive(cursuri gratuite)

[2] Canalul si diversitatea codurilor-Imaginea obiectelor publicitare din perspectiva lingvistica,conducator stiintific: Anatol Ciobanu

[3] Canalul si diversitatea codurilor: Anatol Ciobanu

Loading...