Management

Eficienţa dirijării depinde de felul în care se comunică cu alţii. O dimen­siune importantă a procesului de comunicare este stilul. Modul, stilul sau tonul comunicării liderului este rezultatul tipului său de personalitate. Tipul personalităţii ghidează comportamentul. În majoritatea cazurilor, liderul nu este conştient de felul în care se exprimă personalitatea sa atunci cînd comu­nică cu alţii. Dacă privim la tipurile de personalitate DEST, expuse în conti­nuare, realizăm că fiecare are un stil anume de comunicare.

Luînd în consideraţie fiecare tip de personalitate, putem face următoare­le observaţii despre stilurile de comunicare.

1. Personalitatea directă (D) foloseşte stilul direct. În comunicarea cu alţii, tipului D îi place să se simtă responsabil de modul cum decurge conver­saţia. Pentru că îi plac întrecerile, acţiunile rapide şi rezolvarea problemelor, conversaţia sa tinde să fie directă şi scurtă. Tipul direct poate părea foarte decis şi chiar grosolan. Comunicarea tinde să se desfăşoare într-o singură direcţie şi persoana deseori este acuzată că nu ascultă din cauza aceasta. Con­versaţia acestui tip reflectă o personalitate care are nevoie de independenţă, putere, libertate şi rezultate rapide.

Un exemplu de personalitate cu un grad înalt D este generalul George Patton. Datorită stilului său direct, nu exista niciodată vreun dubiu în legătură cu ceea ce simţea. Nu o singură dată generalul s-a aflat în conflict cu alţi ofi­ţeri şi cu presa. Pe de o parte, stilul său de comunicare i-a folosit în anumite ocazii, pe de altă parte, aproape i-a distrus cariera.

2. Personalitatea expresivă (E) foloseşte stilul vorbăreţ. Tipului expresiv îi place să simtă puterea folosind stilul persuasiv. El se simte mulţumit atunci cînd reuşeşte prin discuţii să-i convingă pe alţii să accepte punctul său de ve­dere. Acestei personalităţi îi place să fie în societate, să fie popular şi să pară plin de succes. Marele E este optimist şi face impresia că este foarte pozitiv. Totodată, tipul expresiv poate să vorbească prea mult, nefiind prea obiectiv în ceea ce priveşte lucrul care trebuie făcut. Conversaţia lui reflectă dorinţa de a fi popular şi influent, de a fi acceptat şi de a cîştiga recunoaşterea publică.

Marele E foloseşte cuvinte-imagini în comunicare şi îi place să „facă teatru” înaintea altora. Majoritatea vînzătorilor eficienţi, politicienilor şi acto­rilor tind să fie indivizi expresivi.

3. Personalitatea simpatică (S) foloseşte stilul sincer. În comunicarea cu alţii acestui tip îi place să fie sincer. Tipul S are nevoie să fie apreciat şi găseş­te acest sentiment fiind membru al unui grup. Totuşi, conversaţia marelui S va reflecta o dorinţă de stabilitate a mediului şi din această cauză persoana se va acomoda greu la situaţii noi. În timp ce îl deranjează o persoană agresivă, va răspunde celor care acordă atenţie personală şi apreciere. Persoana S este un ascultător plin de atenţie, deoarece îi place să se simtă utilă.

Dacă este rugat să facă o prezentare, marele S poate fi mai degrabă sec şi lipsit de culoare. Urmînd stilul sincer, el tinde să folosească un limbaj calm şi neagresiv.

4. Personalitatea tehnică (T) foloseşte stilul organizat. Marele T uti­lizează în conversaţie termeni precum cînd, cum şi Îi place să ştie că lucrurile sînt organizate, logice şi detaliate. Personalitatea tehnică se simte în siguranţă într-un mediu cu risc scăzut, organizat şi cooperant, care foloseşte proceduri de operare standard.

Conversaţiile tipice cu personalităţile T se caracterizează prin atenţia acordată detaliilor şi prin dorinţa de a menţine calitatea. Comunicarea lor este

o funcţie a dorinţei de ordine, control şi organizare a mediului. Felix Unger din Un cuplu ciudat a fost un mare T. Acest personaj de film era obsedat de curăţenie, ordine şi calitate.

Există potenţial atît pentru o muncă de echipă excelentă, cît şi pentru multe conflicte prin interacţiunea dintre două sau mai multe tipuri de perso­nalităţi. Liderul trebuie să ţină cont de tipul de personalitate al celor pe care îi conduce, precum şi de tipul personal cînd formează comitete sau echipe. Este uşor de imaginat ce se poate întîmpla atunci cînd o persoană doreşte rezultate rapide, iar cealaltă caută să obţină informaţii mai precise. Indiferent care dintre cele două tipuri este al liderului şi care al subalternului, există pro­babilitatea apariţiei unor conflicte între ele, dacă nu-şi înţeleg reciproc stilul. Combinaţia dintre marele B şi marele T poate fi foarte productivă, pentru că primul poate imagina metode noi pentru rezolvarea problemelor, iar al doilea poate monitoriza calitatea noii abordări.