1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 5.00 (1 Vote)

Conflictul poate fi pozitiv sau negativ, constructiv sau distructiv, în func­ţie de ceea ce facem noi din el. Categoric însă, conflictul este doar rareori static - el se poate schimba oricînd. Uneori putem să-i schimbăm cursul doar privindu-l în perspectivă. Putem să transformăm certurile chiar în distracţie. Transformarea de această manieră a conflictului este totuşi o artă, care nece­sită o pregătire specială.

Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor. Există indicii care variază de la evident la subtil; acestea sînt cheile conflictu­lui, simptome, indicatori, stadii sau tipuri distincte ale conflictelor.

În funcţie de aria socială, conflictele sînt:

interne - la ele se referă conflictul intrapersonal;

externe - conflicte sociale interpersonale:

intragrupale (familii, organizaţii, instituţii);

 intergrupale (bande, grupări etnice, rasiale, politice);

 internaţionale (implicînd naţiuni sau chiar blocuri - NATO, SEATO etc.)

Din punctul de vedere al nivelurilor organizatorice la care aparţin părţile conflictuale, conflictele se clasifică în:

conflicte pe orizontală;

pe verticală;

mixte.

La conflictele pe orizontală se referă cele între diverse servicii, între or­ganizaţiile formale şi neformale etc. Conflictele pe verticală au loc între con­ducători şi subalterni, practica demonstrînd că acestea sînt cele mai frecvente conflicte (70-80%). Multe conflicte însă poartă un caracter mixt, avînd în vedere interconexiunea şi complexitatea relaţiilor din interiorul unei organi­zaţii.

Conform domeniului în care apar şi se dezvoltă, conflictele pot fi:

de afaceri - legate de activitatea oficială a persoanei, îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu;

personale - se referă la toate relaţiile neoficiale.

După caracter, conflictele pot fi:

obiective;

subiective.

Conflictele obiective sînt legate de problemele reale şi de neajunsurile ce apar în procesul de funcţionare şi dezvoltare a organizaţiei. Cele subiecti­ve sînt condiţionate de diferenţa dintre evaluarea individuală a unor anumite situaţii, a relaţiilor dintre oameni. În colectiv conflictele obiective, de regulă, sînt legate de neajunsurile în activitate, de aceea au o bază de afaceri. Con­flictele subiective sînt de natură psihologică, emoţională şi deseori apar ca urmare a incompatibilităţii oamenilor.

În funcţie de sistemele implicate şi de modul de percepere a adver­sarului:

Sistemele implicate în conflict pot fi:

 endogene şi exogene;

 simetrice şi asimetrice;

orientate spre litigiu (care s-au stins în clipa în care s-a rezolvat pro­blema) sau spre structură (cazul revoluţiilor social-politice);

competiţia (economică, lupta pentru putere).

În funcţie de modul de percepere a adversarului distingem:

luptele (dominate de afecte, urmărind distrugerea, avertizarea sau în­depărtarea duşmanului);

jocurile (axate pe situaţii, în care conduita ambilor adversari este ghi­dată de reguli);

dezbaterile (schimburi de stimuluri verbale, care urmăresc aducerea adversarului sau a unei terţe părţi la propriul mod de a percepe şi evalua situaţia).

În funcţie de modul de manifestare, conflictele pot fi:

ascunse;

deschise.

Avînd în vedere consecinţele, conflictele pot fi:

constructive (cu consecinţe funcţionale);

distructive (cu consecinţe disfuncţionale).

Şcoala americană a rezolvării conflictelor operează cu 5 genuri de conflicte, în funcţie de intensitatea sau nivelul acestora:

Disconfortul este senzaţia intuitivă că ceva nu e în ordine, chiar dacă nu poţi spune ce anume, poate că nu s-a rostit nimic încă şi de aceea îţi vine greu să identifici punctul nevralgic. Cel mai bun lucru pe care-l poţi face este să-ţi pui întrebarea: „Poţi face ceva acum în această chestiune?”. Uneori gă­seşti că da.

Incidentul. Are loc un schimb de cuvinte, care te interesează sau te irită iniţial, dar care se uită în cîteva zile. Un incident poate fi o problemă simplă, dar care, fiind prost percepută, poate genera conflict.

Neînţelegerea. Adeseori oamenii se înţeleg greşit unul pe altul, tră- gînd concluzii eronate în legătură cu o situaţie, de obicei, din cauza comuni­cării neclare sau lipsei de comunicare. Uneori neînţelegerea survine pentru că situaţia provoacă irascibilitate cuiva. Vă revine mereu problema în minte, vă obsedează? Acesta poate fi un indiciu că la mijloc se află o neînţelegere.

Tensiunea este o situaţie în care percepţia altei persoane şi aproape a tuturor acţiunilor acesteia sînt distorsionate. Relaţia cu această persoană este deteriorată de atitudini negative şi opinii preconcepute din ambele părţi. Sen­timentele pe care le aveţi faţă de o persoană se înrăutăţesc semnificativ, relaţia devine o sursă de permanentă încordare.

Criza este manifestarea cea mai evidentă a conflictului. Funcţionarea normală devine dificilă, se pun la cale acţiuni extreme. Comportamentul iese de sub controlul raţiunii şi intră sub dominaţia impulsurilor emoţionale.

Loading...