După finisarea lucrărilor de planificare şi elaborare a sistemului informa­ţional se trece la următoarele faze de implementare a sistemului informaţional.

La faza de testare se controlează corectitudinea sistemului informaţio­nal, capacităţile funcţionale, posibilitatea de a efectua lucrările propuse. La testare se cercetează probleme rezolvate deja prin alte metode (cu ajutorul unui sistem informaţional verificat şi funcţionabil) şi se controlează coinci­denţa rezultatelor. O astfel de abordare poate demonstra corectitudinea sis­temului informaţional elaborat. Mai mult decît atît, la faza de testare pot fi optimizate unele operaţii (în calitate, în timp), se permit unele modificări ale formelor de intrare/ieşire coordonate cu viitorii utilizatori.

Implementarea sistemelor informaţionale ţine de efectuarea următoa­relor activităţi:

           pregătirea utilizatorilor;

           angajarea şi instruirea personalului nou (dacă sistemele noi sînt ma­nuale şi necesită personal suplimentar în utilizare);

           pregătirea localurilor;

           instalarea echipamentelor şi a programelor;

         testarea elementelor;

         testarea definitivă;

           acceptare din partea utilizatorilor (se reduce la semnarea unui docu­ment de acceptare de către utilizatori);

           adaptarea la sursele externe.

Procesul de abandonare a utilizării sistemului vechi şi de trecere la sis­temul nou se numeşte proces de tranziţie. Există 4 metode de tranziţie: pilot, imediată, pe etape, paralelă.

        Metoda-pilot reprezintă implementarea experimentală a noului sistem informaţional în unele subdiviziuni. Dacă sistemul funcţionează cu succes, el se implementează în toată organizaţia.

Această metodă poate fi folosită pentru un sistem care se implementează în mai multe organizaţii de acelaşi tip (de exemplu, în organizaţiile subor­donate unuia şi aceluiaşi minister). În una şi aceeaşi organizaţie o astfel de metodă nu se foloseşte sau e mai dificil de folosit.

        Metoda imediată constă în schimbarea imediată a unui sistem (vechi) cu altul (nou). Ea poate fi folosită sau pentru organizaţii mici, sau la imple­mentarea sistemelor mici. Sistemele mari sau implementarea sistemelor în organizaţii mari pot cauza apariţia problemelor de timp, deci metoda nu este eficientă (poate duce la unele pierderi din cauza posibilei stopări a activităţii organizaţiei pe durata tranziţiei la noul sistem).

        Tranziţia pe etape este o metodă ce presupune trecerea la sistemul nou pe etape, pe compartimente. Ea conţine o perioadă de tranziţie, cînd se uti­lizează ramuri ale ambelor sisteme. Metoda poate fi aplicată şi este eficientă pentru sistemele mari.

        În cazul metodei paralele sistemele funcţionează o perioadă în paralel, executînd acelaşi lucru. Sistemul vechi se abandonează imediat cum a fost implementat cel nou. E o metodă sigură, care permite depistarea şi înlăturarea unor neajunsuri ale sistemului nou, scăpate din vedere la etapa de elaborare, fără pierderi pentru organizaţie (de exemplu, la trecerea calculării salariilor de la sistemul manual la cel asistat de calculator care durează cîteva luni).

Această metodă asigură o securitate mare, dar e costisitoare: pentru unul şi acelaşi lucru se cheltuie mai multe resurse.

Rolul personalului în elaborarea şi implementarea sistemelor informaţio­nale este arătat în figura 22.11.