Psihologia contemporană prezintă în sine un sistem dezvoltat de domenii, care includ o serie de disciplini şi direcţii ştiinţifice diverse.
Structura psihologiei ca ştiinţă este formată din diverse ramuri atât fundamentale, care prezintă în sine direcţii de cercetări ştiinţifice, dezvoltându-se relativ de sine stătător, cât şi aplicative (speciale).
Luând în considerare aceste circumstanţe, cât şi faptul că în timpul prezent sistemul ştiinţelor psihologice continuă să se dezvolte activ (la fiecare 4-5 ani apare o nouă direcţie), va fi mai corect să nu vorbim despre o singură ştiinţă - psihologia, dar de un sistem complex de ştiinţe psihologice în dezvoltare.
Ramurile fundamentale ale psihologiei au un sens general pentru înţelegerea şi lămurirea psihologiei şi comportării oamenilor, indiferent de faptul cine sunt ei şi cu ce activitate concretă se ocupă. Aceste ramuri sunt menite să ofere cunoştinţe, la fel de necesare pentru toţi cei, care sunt interesaţi de psihologie şi de comportamentul uman. în puterea unei astfel de universalităţi aceste cunoştinţe uneori se unesc prin termenul de „psihologie generală."
Aplicative sunt numite acele ramuri ale ştiinţei psihologice, realizările cărora sunt utilizate în practică.
Ramurile generale propun şi rezolvă probleme, la fel de importante pentru dezvoltarea egală a tuturor direcţiilor psihologice fară excepţii, iar cele speciale - evidenţiază probleme, care prezintă un interes deosebit pentru cunoaşterea uneia sau câtorva grupe de fenomene.
O să analizăm câteva ramuri fundamentale şi aplicative (speciale) ale psihologiei.
Psihologia generală cercetează individul, accentuând în el procesele de cunoaştere şi personalitatea. Procesele psihice cognitive cuprind senzaţia, percepţia, atenţia, memoria, imaginaţia, gândirea şi vorbirea. Cu ajutorul acestor procese omul recepţionează şi prelucrează informaţia despre lume, ele participă de asemenea la formarea şi reorganizarea cunoştinţelor.
Personalitatea conţine însuşiri, care determină acţiunile şi faptele omului. Acestea sunt emoţiile, dispoziţiile, aptitudinile, mecanismele (directivele), motivaţia, temperamentul, caracterul şi voinţa.
Ramurile aplicative ale psihologiei sunt strâns legate de teoria şi practica de instruire şi educaţie a copiilor, includ psihologia genetică, psihofiziologia, psihologia diferenţială, psihologia etativă, psihologia socială, psihologia pedagogică, psihologia medicală, patopsihologia, psihologia juridică, psihodiagnostica şi psihoterapia.
Psihologia genetică studiază mecanismele ereditare ale psihicului şi comportamentului, dependenţa lor de genotip.
Psihologia diferenţială determină şi descrie deosebirile individuale ale oamenilor, predispoziţiile lor şi procesul de formare.
în psihologia etativă (vârstelor) aceste deosebiri sunt prezentate pe vârste. Această ramură a psihologiei studiază de asemenea şi schimbările, transformările, care au loc în cadrul trecerii de la o vârstă la alta.
Psihologia genetică, diferenţială şi etativă, împreună luate, formează baza ştiinţifică a înţelegerii legilor de dezvoltare psihică a copilului.
RAMURILE APLICATIVE ALE PSIHOLOGIEI
- Psihologia genetică
- Psihofiziologia
- Neuropsihologia
- Psihologia diferenţială
- Psihologia etativă
- Psihologia socială
- Psihologia pedagogică
- Psihologia medicală
- Patopsihologia
- Psihologia juridică
- Psihodiagnostica
- Psihoterapia
- Psihofarmacologia
- Oligofrenopsihologia
- Tiflopsihologia
Psihologia socială studiază interrelaţiile umane, fenomenele, apărute în procesul comunicării şi acţiunii reciproce ale oamenilor între ei în diverse grupe, în special în familie, şcoală, în colectivele de instruire şi pedagogice. Asemenea cunoştinţe sunt necesare pentru organizarea psihologică corectă a educaţiei.
Psihologia pedagogică uneşte informaţia completă, legată de instruire şi educaţie. Aici atenţie deosebită se atrage asupra fundamentării şi elaborării metodelor de instruire şi educaţie a oamenilor de diferite vârste.
Alte trei ramuri ale psihologiei, cum sunt psihologia medicală, patopsihologia şi psihoterapia, au de a face cu devierile de la normă în psihicul şi comportamentul omului. Scopul acestor ramuri ale ştiinţei psihologice e să lămurească cauzele dereglărilor psihice posibile şi să fundamenteze metodele de prevenţie şi de lecuire a lor.
Psihologia juridică cercetează însuşirea de către persoane a normelor de drept şi regulilor de comportare; de asemenea este utilă pentru educaţie.
Psihodiagnostica propune şi rezolvă problemele aprecierii psihologice a nivelului de dezvoltare a oamenilor şi diferenţierea lor.
Studierea ştiinţelor psihologice începe cu psihologia generală, fiindcă fără cunoaşterea profundă a noţiunilor de bază, lămurite în psihologia generală, va fi imposibil de înţeles acel material, care este oferit de domeniile speciale ale psihologiei.
Diferenţierea psihologiei este completată de procesul de integrare reconvenţional, în rezultatul căreia are loc îmbinarea psihologiei cu toate ştiinţele (prin psihologia inginerească - cu ştiinţele tehnice, prin psihologia pedagogică - cu pedagogia, prin psihologia socială - cu ştiinţele sociale etc.)
Conform clasificării academicianului B.M. Kedrov, care a încercat să exprime grafic locul psihologiei în sistemul ştiinţelor prin situarea ei în interiorul unui triunghi echilateral. „ Psihologia ocupă o poziţie centrală nu numai ca produs al tuturor celorlalte ştiinţe, ci şi ca sursă posibilă de explicare a formării şi dezvoltării lor" (Piaget, 1966).
Psihologia integrează toate aceste ştiinţe şi la rândul ei are influenţă asupra lor devenind modelul general al cunoştinţelor umane.