Psihologie

Se cunosc 6 legităţi ale senzaţiilor:

• pragurile sensibilităţii;
• adaptarea;
• interacţiunea;
• contrastul;
• sinestezia;
• semnificaţia.

1. a) Pragurile sensibilităţii. Nu orice stimul provoacă o senzaţie. Un stimul foarte slab nu poate fi simţit, în timp ce acţiunea unui excitant foarte puternic conduce la dispariţia senzaţiei sau poate cauza durerea.

Senzaţiile apar la influenţa excitantului cu o anumită intensitate. Pragul sensibilităţii este caracteristica psihologică a dependenţei dintre intensitatea senzaţiei şi forţa excitantului. Se deosebesc 4 feluri de praguri:

• absolut de intensitate;
• calitativ (inferior şi superior);
• de discriminare;
• diferenţial.

Pragul absolut de intensitate este cea mai mică intensitate a unei excitaţii capabilă să provoace o senzaţie. Cu cât acest prag este mai mic, cu atât sensibilitatea este mai mare. Ex.: Un fir de păr, căzând pe pielea noastră, nu e sesizat, dar o musculiţă, o simţim. Deci greutatea insectei depăşeşte pragul senzaţiilor tactile, de contact.

Pragul calitativ

1. inferior - cea mai mică forţă a excitaţiei, la care apare o senzaţie abia perceptibilă;
2. superior - este cea mai mare forţă a excitaţiei, la care încă mai există o senzaţie.

Ex.: Două lumânări se contopesc la o distanţă .

Pragul diferenţial - mărimea minimă, cu care trebuie să se modifice intensitatea pentru a se percepe o diferenţă.

Ex.: 1) Dacă avem în mână o greutate de 1 kg şi cineva va adăuga (fără să vedem) încă 10 g, noi nu vom sesiza deosebirea. Pentru a o observa, ar fi nevoit să se adauge 33 g, deci 7₃o din mărimea iniţială.

2) Incălţăm în loc de pantofi cizmele.

1. Adaptarea - este acomodarea sensibilităţii la un excitant, ce acţionează permanent; acomodare ce se manifestă prin coborârea sau ridicarea pragurilor. Când stimulii sunt puternici, sensibilitatea scade, când sunt slabi - creşte.

Ex.: Când intrăm în apă rece, treptat ne acomodăm. Gradul adaptării sistemelor de analizatori este diferit:

• gradul înalt de adaptare - s. tactile, de lumină;
• gradul mediu de adaptare - s. auditive, s. de durere (la durere nu ne adaptăm).

La analizatorul vizual se distinge: adaptare la întuneric; lumină.

într-un întuneric absolut pupila creşte de 17 ori, iar după o oră sensibilitatea vizuală sporeşte de 2000 ori, datorită intrării în funcţiune a celulelor cu bastonaşe. Descreşte sensibilitatea, când trecem de la obscuritate la lumină, se produce mult mai repede.

Asupra sporirii sensibilităţii vizuale influenţează:

• schimbările în receptori;
• mărimea orificiului pupilei;
• intensificarea muncii bastonaşelor;
• munca reflex-condiţionată a mecanismelor centrale ale analizatorilor.

Adaptarea la întuneric e legată de sporirea sensibilităţii la întuneric.

1. Interacţiunea senzaţiilor este schimbarea sensibilităţii unui sistem de analizatori sub influenţa activităţii altui sistem de analizatori.

Astfel, sensibilitatea unui organ senzorial se modifică nu numai datorită unei stimulări specifice lui, ci şi prin excitarea altui organ senzorial, fenomen, ce demonstrează existenţa unei interacţiuni între diverşi stimuli. Această modificare se explică prin legăturile corticale între analizatori, prin legea inducţiei concomitente.

Legitatea generală a interacţiunii senzaţiilor: excitanţii slabi într-un sistem de analizatori măresc sensibilitatea altui sistem, cei puternici o micşorează. Lazarev a demonstrat că sunetul constant al unui diapazon este auzit mai tare, când simultan se aprinde o lumină şi mai slab, când ea se stinge.

Senzaţiile gustative slabe măresc sensibilitatea vizuală. Sporirea sensibilităţii, ca rezultat al interacţiunii analizatorilor, precum şi în urma exersărilor sistematice se numeşte sensibilizare.

Ex.: Când ne ştergem faţa, gâtul cu apă rece (se produce o excitare a simţului termic). Când mestecăm tablete dulci-acrii (stim.gustativ).

1. Contrastul senzaţiilor este schimbarea intensităţii şi calităţii sub influenţa excitantului anterior sau concomitent. La acţiunea concomitentă a 2 excitanţi apare contrastul Un astfel de contrast se observă în senzaţii vizuale.

Ex.: Verdele pe roşu - pare şi mai verde;

Verde pe alb - aceeaşi intensitate;

O bilă cafenie pe negru - pare a fi mai mică.

Contrastul consecutiv este atunci când după un excitant rece acţionează altul uşor - cald, dar care pare a fi fierbinte. Senzaţiile de acru sporesc senzaţiile de dulce.

1. Sinestezia este excitarea de către senzaţiile de aceeaşi modalitate a senzaţiilor de altă modalitate. Deci, în acelaşi timp un stimul, ce acţionează asupra unui receptor, poate produce şi senzaţii caracteristice unui alt analizator (acţionarea t° conduce la apariţia senzaţiei vizuale).

Sinestezia poate fi interpretată ca un caz particular al interacţiunii senzaţiilor, care se manifestă nu numai în schimbarea nivelului de sensibilitate, ci şi în intensificarea senzaţiilor, modalităţii date, prin coexcitarea senzaţiilor, altor modalităţi.

Ex.: Vorbim de voci ascuţite, voci catifelate, reci.

1. Semnificaţia este un stimul semnificativ pentru subiect sesizat mai uşor şi mai repede dintre un şir de alţi stimuli cu intensitate mai mare, chiar dacă are intensitate mică.