Pin It

Superioritatea şi complexitatea percepţiei faţă de senzaţii se manifestă evident prin însuşirile de bază ale percepţiei, enumerate şi caracterizate în continare.

  1. Integritatea, este o însuşire obligatorie, care completează structuraleţea; dereglarea acestei însuşiri conduce la dereglarea întregului proces perceptiv şi a funcţiei principale a percepţiei - de a reda obiectul în integritate.

S-a constatat că integritatea este asigurată de anumiţi centri corticali - lezarea acestora conduce la pierderea acestei însuşiri a percepţiei.

  1. Structuraleţea, la baza ei stă procesul de analiză, ea asigură în cazul percepţiei evidenţierea elementelor componente ale obiectului.

însuşirile obiectului nu au aceeaşi intensitate şi nu comunică aceeaşi cantitate de informaţie. De aceea, cele relevante ocupă în structura imaginii, primul plan, în timp ce toate celelalte trec pe un plan secund. Astfel, imaginea perceptivă este organizată ierarhic, iar exploatarea operativă a unui obiect se face având mai ales în vedere punctele de maximă concentrare informaţională.

  1. Obiectualitatea, această însuşire îi asigură omului evidenţierea obiectului din fondai (gestalt).
  2. Subiectivitatea — Obiectivitatea. Psihicul reflectă subiectiv lumea obiectivă. Această teză se referă şi la percepţie, deci fiecare om, fiind un subiect irepetabil, având trebuinţele sale specifice, percepe lumea subiectiv. Aceasta însă nu înseamnă că el n-o percepe şi obiectiv. Omul percepe obiectiv lumea, subiectivitatea manifestându-se doar în atitudinea subiectivă faţă de ceea ce percepe.
  3. Constanţa, este o însuşire dobândită a percepţiei; ea se formează pe parcursul vieţii ca rezultat al experienţei perceptive.
  4. Caracterul conştient. Orice obiect perceput şi înţeles este neapărat nominalizat şi repartizat la o anumită grupă, clasă de obiecte. Dacă subiectul percepe obiectul, care îi este necunoscut şi nu-1 poate nominaliza, actul de cunoaştere se consideră nefinisat. Trebuinţa cognitivă, curiozitatea îl impune să-şi adreseze întrebarea: „Ce este aceasta?"
  5. Se manifestă prin faptul că omul percepe nu totul deopotrivă. Unele obiecte, ce devin motive mai importante, îi asigură selecţia obiectelor din anturaj. Selectivitatea în percepţie este dependentă de o serie de factori, cum ar fi: interesul pentru un lucru sau o persoană; conturarea specială a unui element ajută la rapida lui diferenţiere dintr-o imagine complexă; contrastul cromatic al elementului căutat faţă de fond grăbeşte perceperea lui etc.
  6. în cadrul percepţiei sociale, când obiect al percepţiei devine alt om (alt subiect), mai poate fi evidenţiată o însuşire a percepţiei - subiectualitatea.

Graţie acestor însuşiri, percepţia are o funcţie mult mai complexă decât senzaţiile. Senzaţiile îi asigură omului doar reacţia la stimul (de ocrotire, apărare); funcţiile percepţiei rezultă din redarea integră a obiectelor, formarea imaginilor. Anume imaginea asigură nu numai reacţia omului, dar şi dirijarea acţiunilor.

în desfăşurarea reală a procesului perceptiv, toate aceste legi funcţionează în corelare şi se exprimă în calitatea imaginii perceptive: intuitivă, bogată, complexă, directă, relaţionată cu contextul, desfăşurată în prezenţa obiectului, semnificativă.