Multă vreme reprezentarea a fost considerată un potenţial, indivizibil al conştiinţei, o creaţie pur subiectivă a individului. Reprezentarea este determinată de realitatea înconjurătoare. Spre deosebire de percepţie, al cărei conţinut informaţional îl constituie însuşirile concrete, dar exterioare, fenomenale, accidentale ale obiectelor şi fenomenelor, conţinutul informaţional al reprezentării este format tot din însuşirile concrete ale obiectelor, însă mai importante, mai reprezentative pentru obiect. Reprezentarea are drept conţinut informaţional caracteristica concretă a obiectului. Specificul acestui conţinut poate fi pus în evidenţă, apelând şi la argumente din domeniul filosofiei. încercând să stabilească relaţia dintre esenţă şi fenomen, filosofia afirmă că „esenţa se fenomenalizează," se „proiectează în fenomen." Aceasta permite ca, odată cu surprinderea fenomenului, să se surprindă implicit şi esenţa obiectului. De aceea, am putea considera că reprezentarea reflectă fenomenul îmbibat de esenţă.
Mecanismele, prin intermediul cărora se produc reprezentările, sunt:
- Prin natura lor, reprezentările nu sunt simple copii ale percepţiilor din trecut, reproduceri pasive ale acestora, ci rezultatul unor prelucrări şi sistematizări, al unor combinări şi chiar recombinări ale însuşirilor senzoriale, fapt care permite reţinerea şi amplificarea unor însuşiri, estomparea şi eliminarea altora.
Psihologia cognitivă consideră reprezentările drept modele interiorizate ale lumii, utilizate ca surse de informare şi instrumente de reglare şi planificare a conduitelor.
- Un alt mecanism îl constituie selecţia însuşirilor obiectelor. Aceasta nu se face întâmplător, ci reflectă semnificaţia acordată de subiect însuşirilor respective sau semnificaţia obiectivă, pe care ele o au în raport cu practica socială. Reprezentarea relevă din obiecte, mai ales din însuşirile lor funcţionale, în care este înglobată experienţa socio-istorică a oamenilor.
- Mecanismul esenţial, care asigură declanşarea şi formarea reprezentărilor, este cuvântul. El asigură structurarea lăuntrică a elementelor reprezentării; organizează reprezentările în sisteme, le fixează în conştiinţa individului, contribuie la creşterea caracterului lor generalizat, ceea ce permite ca reprezentarea să fie purtătoarea unui sens.
- Mecanismele, la care ne-am referit (prelucrarea percepţiilor anterioare, selecţia însuşirilor, cuvântul), nu funcţionează în vid, ci în consens cu activitatea individului uman. Cu cât omul acţionează mai mult cu obiectele, cu atât acestea sunt mai pregnant raportate la necesităţile lui şi, ca urmare, posibilitatea formării unor reprezentări clare, corecte, intens creşte. Acţiunea este cea, care fixează şi face posibilă evocarea reprezentărilor. Acţiunea determină o condensare congruentă a informaţiei, fapt asemănător unei generalizări intuitive, prin construcţiile sale mintale, subiectul putându-se apropia de toate situaţiile analoage posibile, depăşind astfel situaţiile singulare. Tocmai de aceea acţiunea a fost numită „mediul de incubaţie al reprezentării".
- Mecanismele reprezentărilor se diferenţiază între ele în funcţie de sursa lor generatoare. Unele imagini din reprezentări sunt generate de realitate, altele de memoria de lungă durată, unde au fost stocate.