Cele mai importante proprietăţi generale ale reprezentărilor sunt: figurativitatea, operativitatea, panoramizarea.
- Figurativitatea
Reprezentările redau ceea ce este tipic pentru un obiect, caracteristicile cu cea mai mare încurcătură şi saturaţie informaţională. Ele se eliberează de anumite elemente particulare ale obiectelor, devenind un fel de portret rezumativ al acestora şi chiar al unei clase întregi de obiecte. Imaginea obiectelor devine reprezentativă pentru ceea ce acestea au comun în structura lor concretă. Oricât de accentuată ar fi însă schematizarea şi generalizarea, coerenţa şi congruienţa obiectului individual se păstrează. în timp ce ideea gravitează spre abstract, reprezentarea rămâne cantonată (se limitează) în configuraţiile obiectuale. Această proprietate este atât de pregnantă, încât se caută a fi identificată şi în cazul reprezentării unor stimuli cu un grad mare de abstractizare, cum ar fi, de exemplu, numerele. Interesul pentru numere rezidă în simplitatea lor, în cadrul limitat al lexicului folosit în denumirea lor, în absenţa ambiguităţii semantice. Tocmai de aceea ele constituie un câmp priveligiat pentru a pune în evidenţă elaborarea modelelor reprezentărilor mintale.
- Operativitatea
Această proprietate este surprinsă cel mai bine de Piaget, care defineşte reprezentarea ca o „reconstrucţie operatorie". în realizarea ei sunt implicate mecanisme de asociere prin asemănare şi contiguitate (care asigură reducerea necunoscutului la cunoscut), mecanisme de contrast (ce permit relevarea, trecerea în prim-plan a unor însuşiri ale obiectelor). Prezente sunt şi motricitatea şi mai ales ideomotricitatea (care facilitează reproducerea mişcărilor şi transformărilor, ca şi a rezultatelor lor). în virtutea acestei proprietăţi, reprezentarea dă posibilitatea simultaniezării succesivului (prin prescurtări şi comprimări), dar şi a transformării simultanităţii într-o succesiune coerentă (prin redevelopări într-o cinematică imagistică). De exemplu, un dirijor îşi poate reprezenta în câteva minute (2-3) o simfonie, care de fapt durează circa o oră. Un scriitor, care are în minte structura integrală a unui roman, şi-o poate reprezenta în scene, secvenţe, capitole, ce se derulează unele după altele într-o anumită succesiune. Este ca şi când pe ecranul minţii ar avea loc o proiecţie cu încetinitorul. Operativitatea reprezentărilor nu se poate realiza decât în prezenţa operaţiilor intelectuale şi a limbajului exterior.
Aşadar, caracterul operatoriu al reprezentărilor asigură trecerea reprezentărilor într-un stadiu superior al evoluţiei lor, conducând la cunoaşterea dincolo de ceea ce ar fi, la un moment dat, aparenţă înşelătoare.
- Panoramizarea
B.F. Lomov susţine că reprezentarea presupune îmbinarea în imaginea mintală a unor dimensiuni ale obiectelor, ce nu por fi percepute decât succesiv. Un cub, de exemplu, indiferent din ce parte ar fi privit, nu poate fi perceput decât având trei feţe. în reprezentare, în schimb, datorită coordonării şi aglutinării informaţiilor, acesta va fi „văzut" cu toate faţetele lui. Se pare că panoramizarea este limita superioară a performanţelor posibile în reprezentare.
Reprezentările joacă un rol important în cunoaştere. Ele constituie puncte de plecare, puncte de sprijin, material concret pentru majoritatea mecanismelor psihice. Astfel, ele pot completa noile percepţii, constituie „materia primă" pentru gândire şi operaţiile ei, ca şi pentru imaginaţie.
Reprezentările îi dau omului posibilitatea să-şi construiască propriul său mediu interior, pornind de la care el îşi poate elabora acţiunile asupra mediului exterior.
Totodată, reprezentările sunt instrumente de planificare şi reglare a conduitei umane. Integrate în diferite tipuri de activităţi (de joc, de învăţare, de rezolvare a problemelor, de muncă, de creaţie) ele ajută la finalizarea performantă a acestora.
Apărute ca urmare a relaţiei dintre subiect şi obiect, dintre organism şi mediu, reprezentările servesc ca instrumente (psihice) de adaptare la realitate. Reprezentările apar în şirul proceselor de cunoaştere nu doar ca un simplu moment, doar ca o treaptă, ca o etapă a contemplării vii, ci şi ca un rezultat, un bilanţ al cunoaşterii, care, pe de o parte, sedimentează în ele toate achiziţiile de până acum ale cunoaşterii, iar pe de altă parte, pregătesc şi deschid calea spre cunoaşterea logică, raţională.