Psihologie

Pentru a organiza formele memoriei s-au elaborat numeroase criterii de clasificare:

1. După natura materialului memorat, stocat şi reactualizat:
2. memorie senzorială;
3. memorie cognitivă;
4. memorie afectivă;
5. memorie motorie.

Între înregistrarea informaţiei de către organele (senzoriale) receptoare şi recunoaşterea stimului trece un oarecare timp, chiar dacă acesta este foarte scurt (de la V₃ din secundă până la 1-2 sec). Dacă n-ar exista un mecanism, care să stocheze informaţia receptată, aceasta n-ar putea fi prelucrată şi, ca urmare, stimulul nu ar fi recunoscut. Funcţia esenţială a memoriei senzoriale constă în păstrarea informaţiei senzoriale până când alte procese cognitive sunt capabile s-o preia, s-o analizeze, s-o interpreteze şi să-i dea înţeles. Există tot atâtea tipuri de memorii senzoriale câte tipuri de senzaţii cunoaştem, însă cele mai frecvent studiate sunt: memoria vizuală sau iconică şi memoria auditivă sau ecoică.

De exemplu, să ne gândim la o conversaţie, pe care o purtăm cu cineva. Dacă nu am dispune de memorie senzorială auditivă, multe dintre cuvintele, care se rostesc succesiv, ar fi pierdute, pentru că suntem preocupaţi tocmai de determinarea înţelesului a ceea ce ni s-a spus. Să presupunem în continuare că în timpul conversaţiei o persoană introduce pentru o fracţiune de secundă capul pe uşa încăperii, în care ne aflăm, în acelaşi timp informaţia vizuală despre interlocutorul nostru nu dispare.

S-a constatat că are loc specializarea în timp a anumitor analizatori folosiţi în activităţile mnezice: unii operează mai frecvent cu analizatorul vizual, alţii cu cel auditiv, olfactiv sau tactil. Ideal ar fi ca fiecare om să dispună în egală măsură şi la un înalt nivel de dezvoltare de toate formele memoriei senzoriale. însă deoarece aceasta este aproape imposibil, atunci este bine ca fiecare să utilizeze acea formă, care-1 serveşte mai bine şi să-şi dezvolte acea formă a memoriei cerută de profesiunea sau activitatea sa.

1. Unii oameni memorează şi reactualizează cu o mai mare uşurinţă imaginile, desenele, figurile, în timp ce alţii - noţiunile, conceptele, judecăţile şi raţionamentele, ideile abstracte. în acest caz vorbim de existenţa memoriei cognitive (de cunoaştere), care în funcţie de conţinutul ei poate lua forma memoriei intuitiv-plastice, fie forma memoriei verbal-logice.
2. Dar oamenii nu reţin doar faptele de cunoaştere, ci şi propriile lor trăiri afective (emoţiile, dispoziţiile, sentimentele, pasiunile). Trăsăturile afective nu sunt doar momentane, ele nu se pierd o dată cu consumarea lor, ci lasă urme în psihic şi pot fi scoase din nou la lumină, retrăite chiar, desigur nu cu aceeaşi intensitate, durată şi expresivitate. Aceasta este memoria afectivă sau emoţională.
3. a) Alături de informaţia cognitivă şi de trăiri afective, omul reţine în memoria sa şi descrie mişcări, operaţii sau acţiuni efectuate. Acest lucru n-ar fi posibil în absenţa memoriei motorii (de exemplu scrisul, înotul, mersul pe bicicletă).
4. După durata menţinerii informaţiei există:
   1. memorie de scurtă durată (efemeră);
   2. memorie de lungă durată;
   3. memoria operativă.
   4. a) S-a demonstrat că o secvenţă scurtă de informaţii este repede uitată (după mai puţin de 20 sec.) dacă subiectul execută o altă sarcină înainte de reamintire. Deci înaite de a fi fixată şi depozitată informaţia este vehiculată pentru scurt timp şi mai la suprafaţă, constituind conţinutul memoriei de scurtă durată. De exemplu, în cursul unei conversaţii uităm numele unor persoane, care ne-au fost prezentate câteva clipe mai înainte; dacă formăm un număr de telefon obţinut de la informaţii fără a-1 fi notat şi postul respectiv sună ocupat, ne vom afla în situaţia de a solicita din nou numărul de la informaţii, deoarece l-am uitat. Memoria de lungă durată este tezaurul cunoştinţelor noastre.

Unii cercetători consideră că memoria de scurtă durată nu este structural distinctivă de memoria de lungă durată, ea este practic o parte a memoriei de lungă durată, şi anume partea ei activă, deci o memorie de lucru.

Memoria operativă este prevăzută pentru păstrarea informaţiei pe un anumit termen, predeterminat, necesar pentru efectuarea unor operaţii. Durata memoriei operative este de la câteva secunde până la câteva zile.

• După posibilitatea verbalizării conţinutului activităţii de memorie există:
  1. memorie explicită;
  2. memorie implicită.
     1. memoria explicită este memoria conştientă (memorarea unui material, de care cineva este conştient), directă, voluntară. Memoria explicită este cea verbalizată, cea, care poate fi exprimată în cuvinte, conţinutul căreia poate fi declarat;
     2. memoria implicită este memoria inconştientă (memoria unui material, de care cineva nu este conştient), indirectă, involuntară. Ea are un conţinut, ce nu poate fi verbalizat, ea se mai numeşte memoria procedurală (exemplu: este mai uşor uneori să arăţi, să prezinţi, decât să vorbeşti despre o acţiune).

S-a constatat că amnezicii obţin performanţe slabe la testele de memorie explicită (reamintirea cuvintelor învăţate anterior) şi rezultate bune la testele de memorie implicită (completarea cuvintelor lipsă dintr-o listă, în care erau cuvinte noi pe lângă cele din lista iniţial învăţată).

1. După criteriul complexităţii memoriei există:
   1. memorie inferioară;
   2. memorie superioară.

Memoria inferioară o constituie formele simple ale memoriei şi cele ale animalelor.

Memoria superioară este un produs al vieţii sociale, ea rezultă din educaţie, învăţare.

V După existenţa unui mijlocitor între subiect şi obiect există:

1. memorie nemijlocită;
2. memorie mijlocită.

Memoria nemijlocită reprezintă relaţia directă dintre subiect şi obiectul de memorat.

Memoria mijlocită presupune prezenţa semnelor, simbolurilor în calitate de unealtă.

Această clasificare se suprapune foarte mult cu clasificarea precedentă (memoria inferioară = memoria nemijlocită).

1. După factorul implicării inteligenţei în actul memoriei există:

• memorie mecanică;
• memorie logică.

Memoria mecanică este acea memorie, care refuză implicarea inteligenţei, nu pune pe prim­plan înţelegerea conţinutului, este de obicei, memorie tip fotografiere, toceală.

în acest sens, materialul de memorizat este de 2 feluri:

• inteligibil, care se pretează înţelegerii şi
• neinteligibil sau fară sens (de exemplu: şiruri de numere.)

Memoria logică apelează la inteligenţă.

• După numărul de subiecţi ai memoriei există:
  1. memorie individuală;
  2. memorie colectivă.

Memoria individuală este memoria unui individ concret.

Memoria colectivă presupune un subiect colectiv, unde sunt prezenţi doi sau mai mulţi subiecţi ai memoriei: o naţiune, un popor, un grup academic.

• După originea apariţiei memoriei există:
  1. memorie biologică;
  2. memorie social-culturală.

Memoria biologică are la bază genele, cromosomii, deci informaţia biologică, codul genetic al persoanei (de exemplu: copiii răpiţi de animale au o memorie de tip biologic).

Memoria social-culturală este un produs al aflării în societate şi în condiţiile culturii, deci existenţa limbajului, anumitor proceduri de memorare a materialului, este o memorie elaborată.

1. După prezenţa intenţiei de a memora există:
   1. memorie voluntară;
   2. memorie involuntară.

Memoria voluntară are două caracteristici:

• prezenţa scopului, a intenţiei;
• prezenţa efortului volitiv.

Memoria involuntară reprezintă procesul, ce se produce de la sine şi presupune lipsa scopului şi efortului.

1. După logica conţinutului memoriei există:
   1. memorie episodică;
   2. memorie semantică.

Memoria episodică este cea a evenimentelor, în care am fost implicaţi, memoria întâmplărilor, faptelor, pe care le-am săvârşit, anume această memorie ne formează autobiogarfiile şi se mai numeşte memorie bibliografică.

Memoria semantică este memoria cunoştinţelor de tot felul, legităţilor, ce nu sunt legate de timp, de loc şi de persoană (de exemplu; „Cine este Newton?" - fizician).