Dacă gândirea este un proces, înseamnă că ea produce ceva, ceea ce produce gândirea constituie un conţinut. Se ştie că orice conţinut tinde să aibă o formă. Forma pentru conţinut este spaţiul, în care acest conţinut există şi limitele acestui conţinut. Forma organizează şi structurează conţinutul şi prin aceasta îi dă entitate.
Prin urmare, am putea defini formele logice ale gândirii ca producţii intelectuale organizate şi structurate într-un anumit fel şi constituind un întreg, o entitate. Deci forma logică a gândirii constituie învelişul conţinutului gândirii, în care acest conţinut poate să existe şi să funcţioneze.
Există trei forme logice ale gândirii:
- noţiunea;
- judecata;
- raţionamentul.
Noţiunea este forma elementară a gândirii, celelalte fiind mai complexe. Noţiunea constituie un construct cognitiv, ce depăşeşte conţinutul nemijlocit al percepţiei. Noţiunea este reflectarea a ceea ce este dincolo de percepţie. Dar ea se constituie cu sprijinul percepţiei. Noţiunea definită sintetic, concentrat reprezintă esenţa reflectată a lucrului. Conţinutul, corespondentul noţiunii în plan senzorial este imaginea perceptivă.
Sinonimele termenului „noţiuni" sunt concept, categorie. Noţiunea reprezintă partea spirituală, ideală a cuvântului, căci acesta ca semn are două părţi: corp sonor (şirul de litere) şi sens (semnificaţia).
Termenul exprimă o noţiune ştiinţifică, nu una empirică, obişnuită. Fiecare ştiinţă îşi elaborează sistemele sale de concepte, iar aceste concepte sunt experimentate prin termeni.
Pot fi identificate următoarele feluri de noţiuni:
- noţiunea concretă - este acea, care are numai un corespondent perceptiv; noţiunea abstractă nu are aceste corespondente (exemplu: curaj, ideal);
- noţiuni teoretice - sunt noţiunile definite precis, exact, clar, după toate rigorile, exprimate prin termeni. Noţiuni empirice - sunt noţiuni exprimate vag, prezintă caracteristici neesenţiale;
- noţiunea gen - specie (exemplu: floare - crin) ;
- noţiuni independente - pot exista numai singure (exemplu:_ soare, geantă);
Noţiuni corelative - pot exista numai în perechi şi sunt opuse (exemplu: dragoste - ură).
- noţiuni logice - cu statut de standard, etalon, produs al unei colectivităţi umane. Noţiuni psihologice - ce reflectă înţelegerea obiectului dat de individul concret şi poate avea particularităţile sale individuale. La oamenii foarte dezvoltaţi noţiunile psihologice corespund celor de etalon.
Judecata - este o formă a gândirii, prin care subiectul afirmă sau neagă ceva (despre ceva). Judecata este alcătuită din noţiuni.
Structura judecăţii:
- subiectul logic;
- predicatul logic.
Subiectul - este acel ceva, despre care se afirmă sau se neagă un lucru.
Predicatul - exprimă afirmaţia sau negaţia. (Predicatul logic afirmă sau neagă starea obiectului).
Diverse judecăţi:
- După cum se neagă sau se afirmă ceva:
- afirmative (exemplu: psihologia este o ştiinţă);
- negative (exemplu: gândirea nu este o stare psihică);
- nedefinite (exemplu: Marina este sora mea).
- După raportul de adevăr:
- adevărate (exemplu: Mingea are formă specifică);
- false (exemplu: vara ninge).
- Judecăţi de relaţie - se stabileşte legătura dintre două sau mai multe obiecte.
- Judecăţi de apartenenţă - se stabileşte dacă un lucru aparţine unui grup.
- Judecăţi de valoare - subiectului logic i se atribuie o valoare (exemplu: bun, frumos).
Raţionamentul este o formă logică a gândirii, prin care se obţin informaţii noi din
combinarea celor deja existente în memorie. Există două feluri de raţionamente:
- inductive - constituie modalitatea de producere a unei ipoteze generale pe baza unor date particulare (de la simplu la compus);
- deductive - prin care se urmăreşte obţinerea de noi informaţii pe baza unor premise date.
Raţionamentele deductive sunt de trei tipuri:
1) silogistic - este compus din trei judecăţi - două premise şi concluzia (exemplu: Toţi oamenii sunt muritori. Socrate este om = Socrate este muritor);
- ipotetico-deductiv alcătuit din trei judecăţi, dintre care prima exprimă condiţionarea unui fenomen de alt fenomen, iar concluzia apare ca o consecinţă. De obicei, concluzia este o ipoteză, o presupunere (exemplu: Dacă e ziuă, atunci e lumină. E ziuă = deci e lumină)
- liniar - este alcătuit din două premise şi o concluzie. Premisele exprimă relaţia dintre două noţiuni, două obiecte, două fenomene etc., iar concluzia exprimă relaţia dintre obiectele neadiacente (exemplu: Ion este mai mare ca Victor. Nicu este mai mic ca Victor = Deci Ion este mai mare ca Nicu şi Victor).