Gândirea omului nu este uniformă, nu funcţionează la fel la toţi oamenii sau la unul şi acelaşi om în momente şi în situaţii diferite. Există numeroase tipologii, ne vom referi însă doar la câteva criterii, şi anume:
- După orientare:
- gândirea direcţionată;
- gândirea nedirecţionată.
Gândirea direcţionată sau directă este sistemică şi logică, deliberată şi intenţionată, ghidată de scop, cu ajutorul ei oamenii rezolvă probleme, formulează legi, îşi realizează obiectele propuse (drept exemplu tipic este sinectica, care se bazează pe respectarea unor reguli, pesupune critică şi discuţii contradictorii).
Gândirea nedirecţională sau nondirectivă se caracterizează prin mişcarea liberă spontană a gândurilor, fără a fi orientată de un scop sau de un plan. Ea este implicată de imaginaţie, fantezie, reverie, oamenii recurgând la ea pentru a se relaxa. Gândirea nedirecţionată are o mare importanţă în pregătirea momentului gândirii direcţionate, productive, creatoare, contribuind astfel indirect la soluţionarea problemelor (drept exemplu poate servi brainstormingul, ce favorizează imaginaţia liberă, chiar aberantă, asociaţia spontană a ideilor după principiul „cantitatea generează calitatea", eliminarea criticii, duşman al imaginaţiei).
- După tipul operaţiilor presupuse:
- gândirea algoritmică;
- gândirea euristică (redate în tabelul 1):
Tabelul 1
Gândirea algoritmică |
Gândirea euristică |
- rigidă |
- flexibilă |
- strict determinantă |
- în curs de determinare |
maxim automatizată şi stereotipizată |
- implică analiza prealabilă |
- fixă şi reproductivă |
- decizia este plastică şi inovatoare |
- grad mare de standardizare |
- grad mare de flexibilizare |
- rutinieră, stăpânind teorii deja cucerite |
- evolutivă, descoperind teorii noi |
- presupune prudenţă, comoditate |
atitudini de iniţiativă, independenţă. |
- situaţii obişnuite |
- condiţii incerte, noi |
Gândirea algoritmică este bazată pe trecerea succesivă de la un „pas" la altul, ceea ce va conduce în mod cert la rezolvarea problemei, pe când gândirea euristică are caracter arborescent, din fiecare „nod" subiectul trebuind să aleagă o cale din mai multe posibile, este o „scurtătură", care ajută la reducerea efortului mintal rezultat sigur (încercări şi erori).
III. După finalitate:
- gândirea reproductivă;
- gândirea productivă;
- gândirea critică.
Distincţia dintre primele două tipuri de gândire a fost introdusă de către psihologul german Selz, care consideră că procesul gândirii trece treptat de la nivelul reproductiv al completării lacunelor dintr-o problemă la nivelul productiv al elaborării unor soluţii noi. Drept exemplu poate servi o întâmplare din viaţa celebrului matematician Gauss. Pe când acesta avea 6 ani, profesorul a dat elevilor să calculeze cât mai rapid suma numerelor de la 1 la 10. în timp ce colegii lui mai calculau încă, Gauss a sesizat o nouă legitate - faptul că suma termenilor din poziţii extreme este 11, deci suma finală va fi 55.
Primul mod de operare al gândirii este simplist, automatizat şi stereotipizat, pe când al doilea este creativ.
Gândirea critică se centrează pe testarea şi evaluarea soluţiilor şi exploatărilor posibile.
- După sensul de evoluţie există:
- gândirea divergentă;
- gândirea convergentă.
Gândirea divergentă manifestă tendinţa de diversificare şi multiplicare a soluţiilor în raport cu punctul iniţial de plecare, fiind semnul distinctiv al flexibilităţii şi mobilităţii intelectuale a individului (prezenţa unor capacităţi cum ar fi: generarea cât mai multor produse, combinarea elementelor pentru obţinerea cât mai multor variante etc).
Gândirea convergentă se mişcă în sens invers de la diversitate la unitate. Ea cuprinde capacităţi de tipul următor: de a comprima un număr variat de structuri semantice într-un număr relativ limitat, de a forma concepte pornind de la atributele obiectelor şi fenomenelor etc.
Guilford demonstrează că în gândirea convergentă relaţiile sunt extrase din informaţia dată. Spre deosebire de ea, în gândirea divergentă există o mai mare libertate în producerea informaţiei, dar nu totală. Gândirea divergentă a fost considerată caracteristica distinctivă a creativităţii, pe când gândirea convergentă, caracteristică distinctivă a inteligenţei.
- După demersurile logice:
- gândirea inductivă;
- deductivă;
- analogică (analoagă).
Gândirea inductivă facilitează extragerea şi formularea unei concluzii generale dintr-o multitudine de cazuri particulare. Ea surprinde regularitatea, ceea ce este comun, constant invariabil.
Gândirea deductivă reprezintă mişcarea cunoaşterii în sens invers celei inductive, deci de la general la particular; este un excelent mijloc de a controla conceptele, relaţiile şi legile obţinute prin gândirea inductivă.
Prin gândirea deductivă, pornind de la o serie de legităţi deja stabilite, omul tinde spre obţinerea unor noi informaţii şi ajunge întotdeauna la o anumită concluzie.
Gândirea analogică constă în stabilirea similitudinilor dintre diverse obiecte, fenomene, evenimente, idei etc., acolo unde ele par a nu exista, în transferul de informaţie de la un obiect cunoscut, asimilat, la altul necunoscut încă. Pornind de la asemănările constante, gândirea analoagă emite ipoteze, ce urmează a fi verificate. Dacă gândirea inductivă se bazează pe tratarea informaţiilor de aceeaşi natură, gândirea analoagă cercetează fenomene extrem de variate.
- După valoare:
- gândirea pozitivă;
- gândirea negativă.
Aflaţi în faţa unor situaţii neobişnuite, imprevizibile, frustrante sau stresante, oamenii se angajează diferit în analizarea şi soluţionarea lor: unii se implică activ şi constructiv, iar alţii pasiv, defensiv. Primii pun în funcţiune aşa-numita gândire pozitivă („se poate"; „e greu, dar posibil", „să vedem cum putem ieşi din impas"), alţii dimpotrivă fac apel la gândirea negativă, care-1 pune întotdeauna în faţă pe („nu", „nu se poate", „nu am nici o scăpare", „nu cred că voi fi în stare").
Această tipologie a fost tratată de Norman Vincent Peale în „The Power of Positive Thinking".
Gândirea pozitivă se caracterizează prin raţionalitate de orientare activă, constructivă pe direcţia depăşirii dificultăţilor, cea negativă prin pasivitate, neîncredere, lipsa angajării.
Iată câteva sfaturi menite de a contracara gândirea negativă (redate în tabelul 2):
Tabelul 2
1. Decât să spui „Nu ştiu" |
mai bine spune „ 0 să aflu" |
2. In loc să declari „Asta nu-i treaba mea" |
vezi ce trebuie făcut şi acţionează |
3. Decât să faci promisiuni |
mai bine ţine-te de angajamente |
4. In loc să spui „Nu sunt atât de ..."sau „ca alţii" |
mai bine spune „Sunt bun, dar nu atât de bun pe cât pot fi" |
5. Când sesizezi tendinţa de a utiliza etichetele negative |
dă comanda „STOP" în limbaj interior |
Persoanele, care gândesc negativ, sunt mai puţin eficiente, prezintă ostilitate, anxietate, nefericire, nu-şi fixează scopuri înalte, din frica de a nu le putea realiza. Anticiparea eşecului, sentimentele de inferioritate le împiedică să-şi valorifice posibilităţile. Deci educarea gândirii pozitive devine o necesitate atât la nivel individual, cât şi la nivel instituţional
VII. După eficienţă:
- gândirea eficientă;
- gândirea neeficientă.
Vor fi eficiente acele tipuri de gândire, care sunt adaptate situaţiilor şi cerinţelor acestora şi ineficiente - cele, care nu corespund sau se opun situaţiilor problematice. Dacă un individ se află într-o situaţie relativ familiară pe care ar putea-o soluţiona apelând la câteva modalităţi algoritmice, însă el caută, încearcă strategii noi apelând la gândirea euristică, atunci gândirea sa va fi ineficientă. Aşadar, nu există tipuri de gândire exclusiv eficiente şi ineficiente, ci tipuri de gândire mai mult sau mai puţin eficiente sau ineficiente, în funcţie de modul lor de utilizare. Un alt exemplu al gândirii creatoare eficiente este cuplajul dintre gândirea creatoare şi cea critică (soluţiile formulate trebuie evaluate, testate).
Dacă vrem să gândim eficient, trebuie să fim atenţi la greşelile de limbaj, cu atât mai mult cu cât cuvintele şi frazele în utilizarea comună nu au acelaşi înţeles, mai mult, înţelesurile cuvintelor se schimbă constant, iar ideile sunt relative, depind de context.
Important este faptul că stilul gândirii eficiente se formează în timp (ceea ce semeni aceea culegi). Formarea unei gândiri eficiente este cu atât mai necesară cu cât în ultimul timp problema eficienţei umane şi sociale a devenit prioritară. Eficienţa trebuie să fie o trăsătură esenţială nu doar a gândirii umane, ci a întregii personalităţi.