Comunicarea este un proces de transmitere a unor informaţii. Cea mai simplă schemă de comunicare între două persoane cuprinde următoarele:
- emiţătorul;
- codul;
- canalul de comunicare;
- mesajul;
- receptorul sau destinatarul;
- conexiunea inversă de la destinatar la emiţător.
într-un dialog, rolurile de emiţător şi de destinatar-receptor se schimbă alternativ.
în orice proces comunicaţional se recurge la coduri de diverse tipuri. Codul este un sistem de semne, prin care se semnifică ceva, deci se receptează sau se transmite un mesaj informaţional.
Limba este un produs al istoriei şi îndeplineşte funcţia de principal mijloc de comunicare în viaţa şi activitatea socială. Limba este un obiect de studiu pentru lingvistică, urmărindu-se inventarul lexical, normele gramaticale şi corelaţiile cu activitatea cognitivă şi cu practica.
Limba reprezintă un sistem de semne, ce funcţionează în calitate de mijloc de comunicare şi instrument al gândirii.
Limba şi limbajul nu sunt identice. Limba include cuvintele cu semnificaţia lor, sintaxa (regul), de asemenea fonemele (vorbirea orală) şi grafemele (vorbirea scrisă).
Limbajul este un sistem de comunicare, alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceştia îşi exprimă gândurile, sentimentele şi dorinţele.
Limbajul unei comunităţi umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, lexicală şi fonetică proprie.
Limbajul, vorbirea este un proces de comunicare prin intermediul limbii.
Obiectul de studiu al psihologiei este limbajul ca activitate de comunicare interumană, realizat prin intermediul limbii şi al tuturor resurselor ei. Forma de bază, naturală şi concretă a limbajului este vorbirea (limbajul oral).
Vorbirea este o activitate comunicativă, ce se însuşeşte treptat, se învaţă şi sistematizează prin nenumărate exersări, experienţe, ce debutează în copilărie şi se extind pe parcursul întregii vieţi.
Psihologia urmăreşte procesul însuşirii limbii în condiţii concrete, relevă formele şi stadiile, la care se ajunge, şi semnalizează dificultăţile întâmpinate şi modul de depăşire a lor în perfecţionarea vorbirii şi în însuşirea scris-citit. în componenţa psihologiei intră şi fenomenul limbajului intern.
Vorbirea, asemenea altor fenomene psihice, este legată de creier şi are o bază fiziologică complexă. La baza vorbirii stă sistemul 2 de semnalizare. Stimulii nu sunt obiectele concrete, ci cuvintele. în calitate de stimul, cuvântul se prezintă în 3 forme:
- auzit (oral);
- văzut (scris);
- pronunţat.
Pentru fiecare din forme se efectuează o activitate nervoasă deosebită. Când omul vorbeşte, de la coardele vocale pornesc semnale spre zonele verbale ale scoarţei. Lezarea conduce la dispariţia capacităţii de a vorbi. Vorbirea este dirijată de scoarţă. Ascultând vorbirea altuia, coardele vocale de asemenea efectuează vibraţii, deoarece omul parcă pronunţă cuvântul auzit.
în scoarţă sunt evidenţiate sectoarele auditive ale analizatorului verbal, numit Vernike - lezarea lui, conduce la faptul că omul aude cuvântul, dar nu înţelege sensul lui. în scoarţă a fost evidenţiat şi un alt sector - motor Broca - lezarea lui face ca omul să înţeleagă cele auzite, dar singur nu poate vorbi.
Cu studierea profundă a mecanismului fiziologic ale vorbirii se ocupă neurolingvistica.
O problemă deosebită în psihologia gândirii o constituie legătura dintre acest proces şi limbaj. Deşi nu sunt fenomene identice, limbajul şi gândirea sunt strâns legate şi se intercondiţionează.